Cuvinte duhovnicești

Amintirea Raiului pierdut

26 Februarie 2017 / Cuvinte duhovnicești
 

Pomul raiului și pizma diavolului,

cuvintele șarpelui și înșelarea femeii

la uitarea poruncii Domnului m-au dus

și călcând porunca, pe drept am fost osândit.

Spini și mărăcini mi-a răsărit pământul.

Și condamnat fiind, m-am depărtat de Dumnezeu, de-a Raiului grădină

și rob am fost dus în țară străină.

Am dezbrăcat veșmântul cel dumnezeiesc și nestricăcios

și-am îmbrăcat în loc tunici de piele,

și sunt condamnat acum să trăiesc lucrând cu trudă,

și în pământ să mă întorc din care am și fost luat mai înainte.

Rob, simbriaș sau fiu?

12 Februarie 2017 / Cuvinte duhovnicești

Ca fiu, nu am iubit cu-adevărat pe Tatăl meu, Hristoase,

ca simbriaș primind simbria, nu m-am supus cu credință,

ca rob recunoscător Ție, de frica pedepselor nu Ți-am slujit.

Cu ce ochi, dar, voi privi la Tine?

Sf. Ioan Mavropous, Canonul al 3-lea la Mântuitorul Hristos, cântarea a 9-a[1]

 

Cuvânt al Sfântului Neofit Zăvorâtul către ucenicii săi, despre ascultare

9 Ianuarie 2017 / Cuvinte duhovnicești

Un Cuvânt al Sfântului Neofit despre o virtute neglijată astăzi de cea mai mare parte a creștinilor, fără care însă nu dobândim măntuirea: ASCULTAREA. Ea este poruncă a lui Hristos atât pentru monahi, cât și pentru mireni. Sigur că se pot naște discuții aprinse în jurul ei  și există o întreagă patologie a ascultării, care vizează ucenicul, dar și învățătorul, dar despre aceasta, într-un alt context...

Întoarcerea unei femei de pe stilul vechi

2 Ianuarie 2017 / Cuvinte duhovnicești
foto: A Helping Hand - Adam Bird

Odată, pe când îmi spuneam gândurile Starețului Efrem din Arizona, a sunat telefonul… L-a ridicat… am auzit o femeie care plângea, striga…

– Ai văzut, fiica mea, spunea Starețul, că sunt adevărate cele pe care ți le spuneam? Îți amintești când îți spuneam să faci acest lucru? Da, fiica mea, ai dreptate. Da, așa este.

Și apoi a închis telefonul.

– Gheronda, i-am spus eu, dacă este ceva care ține de Taina Mărturisirii, să nu-mi spuneți. Dacă este altceva, ce a pățit acea femeie de făcea astfel?

Pagini