Amintirea Raiului pierdut

Pomul raiului și pizma diavolului,

cuvintele șarpelui și înșelarea femeii

la uitarea poruncii Domnului m-au dus

și călcând porunca, pe drept am fost osândit.

Spini și mărăcini mi-a răsărit pământul.

Și condamnat fiind, m-am depărtat de Dumnezeu, de-a Raiului grădină

și rob am fost dus în țară străină.

Am dezbrăcat veșmântul cel dumnezeiesc și nestricăcios

și-am îmbrăcat în loc tunici de piele,

și sunt condamnat acum să trăiesc lucrând cu trudă,

și în pământ să mă întorc din care am și fost luat mai înainte.

Pentru aceea, pururi mă întristez, de aceea pururea plâng.

Pentru aceea, pururi mă tânguiesc în străină lumea aceasta

și tânjesc să mă întorc în vechea patrie,

dar mă trage pe mine tiranul în robia lui

legându-mă, istovindu-mă în legăturile păcatelor,

voind să mă înstrăineze în patrie și mai străină încă,

spre întristare fără de sfârșit și mai cumplite chinuri,

spre înfricoșate pedepse și întunecate cămări,

spre a lui amară-osândă cu totul înserată

în focul nestins ce lui i-a fost gătit.

Suflete al meu, ridică-te din robia lui

și strigă către Împăratul Cel ce pretutindenea este.

Cel ce împarte premii și răsplătește orice dreptate.

Zdrobește legăturile mele și surpă zidurile,

trântește-i la pământ pe temnicerii diavoli

și izbăvește-mă ca un Stăpân

și pedepsește desăvârșit pe tiranul ca pe-un nedrept,

cum odinioară l-ai osândit pe el în temnița iadului.

Și pe strămoșul nostru luându-l și pe toți sfinții,

în vechea patrie din nou sălășluiește-i,

și pe noi la Tine cheamă-ne din surghiun

ca să nu ne mai depărtăm deloc de Tine,

nici să ne-nstrăinăm mai mult.

Fiindcă străinul pururea se întristează,

străinul pururea plânge,

străinul se tânguiște pururi, fără de mângâiere.

Iar cei ce vin la Tine din surghiunul lor

de multă bucurie sunt plini, de veșnică slavă.

de lumina cea neînserată a Împărăției cerurilor,

de dulcea petrecere, de viață fără de moarte

Și cu rugăciunile Preanevinovatei,

de traiul lor mă-nvrednicește și pe mine,

de cinstita Ta cruce și de toți sfinții.

Și iarăși:

Raiule preadesfătat, tărâmul celor drepți,

Cel ce ești la răsărit și luminezi Edenul,

Roagă-L pe Ziditorul tău pentru mine, cel de tine îndrăgostit,

să vin și să văd preadesfătata ta priveliște

și-a roadelor tale mireasmă mai bine înmiresmată decât mirul,

să văd și cum adapă râul acela mare,

pomii tăi cei falnici și multa ta lățime,

și cum în cele patru laturi se-mparte

Fison și Gihon, Tigru și Eufrat numindu-se,

să văd și eu feluritele păsări, preamulte și străine[1],

și cânturi de priveghetori, fluiere de sirenă,

cum ciripesc suav deasupra pomilor tăi,

să văd și acel pom al neascultării,

din care, mâncând, a murit întâiul dintre oameni,

înșelat fiind ca om de urâtorul de oameni

și apoi chemat din nou de Iubitorul de oameni!

Și pe strămoșii noștri și pe toți sfinții,

precum și pe tâlharul și duhurile drepților,

și pe cea cu totul fără de prihană, pe Stăpâna lumii.

Și pe Mântuitorul meu Hristos, Ziditorul a toate,

pe Făcătorul și Semănătorul dumnezeiescului Rai

și voi da slavă Tatălui și Fiului și Duhului,

Cel ce mântuiește și voiește mântuirea tuturor.

Extras din Sf. Neofit Zăvorâtul, Pentikontakefalon (Cincizeci de capete), 22, în volumul Scrieri I. Zece Cuvinte despre poruncile lui Hristos. Cincizeci de capete, trad. L. Enache, ed. Pr. D. Bahrim, Ed. Doxologia, Iași, 2015, pp. 302-304. 

[1] Adică păsări exotice, necunoscute nouă.