Cuvânt despre Canonul de străpungere al Sfântului Andrei Criteanul

 Cuviosul Acachie Savaitul

Cuvânt despre Canonul de străpungere al Sfântului Andrei Criteanul

Este numit „canon”[1] pentru că precum rigla slujește meșterului pentru a desena o linie dreaptă, așa acesta slujește ca model pentru îndreptarea vieții duhovnicești. O ramură strâmbă nu poate fi folosită ca dreptar. Întrucât orice îndreptare trebuie să se facă după o regulă, și aici troparele păstrează mereu același număr de silabe ca și irmosul; dacă un stih ar avea prea multe silabe, e ca și cum întreg troparul ar șchiopăta.

Este numit „de străpungere” pentru că străpunge inima prin înțelesurile cuvintelor. Căci atunci când își aduce aminte de cuvintele dumnezeiești, sufletul este străpuns sau se deschide; iar când se deschide, se mânie [împotriva păcatului]; iar când se mânie, varsă lacrimi din ochi. Sufletul are lacrimi când este adumbrit de norul dumnezeiesc, dar când trăiește întru negrijă se usucă și nu poate vărsa lacrimi de pocăință.

Gândindu-ne la acestea, iubiților, să ne lăsăm străpunși, să ne oprim de la faptele noastre cele rele și să plângem ziua și noaptea înaintea Domnului, Cel ce ne-a făcut pe noi[2]. Căci unde sunt lacrimi, acolo Dumnezeu Se înduplecă. Iar dacă cineva a dobândit străpungerea desăvârșită, atunci simte că primește hrană duhovnicească de la Pâinea vieții[3], hrana temerii celei mai bune, hrana dorului ceresc și suspinul mângâierii, al străpungerii, al psalmodierii și al unei cunoașteri mai adânci a unor taine dumnezeiești. Străpungerea pregătește inima ca să poarte gânduri tânguitoare și mângâietoare. De aceea, se poate vedea că semințele rugăciunii sunt aruncate în pământul inimii cu nădejdea bucuriei secerișului[4] atunci când sunt însoțite de lacrimi. Citirea împreunată cu străpungere și rugăciune naște în noi frica de Dumnezeu. Pe cel care păcătuieşte asupra sufletului său, cine-l va îndrepta[5], dacă nu lacrimi fierbinți și pline de străpungere? Căci Bunul și Milostivul Stăpân mereu însetează după mântuirea noastră, precum mărturisește Apostolul, zicând: Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină[6].

Având deci un Stăpân atât de bun și nepomenitor de rău, să-L înduplecăm cu lacrimi și suspinuri, ca să fim aflați în haine strălucitoare la venirea Lui; căci Lui îi este drag să ne vadă mântuiți. Așadar, înainte de toate, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască această străpungere fără de încetare în toată vremea vieții noastre. Căci iubitorii plânsului, avându-l pe acesta în chip statornic, stăruie și în rugăciune. Și astfel de oameni se îmbracă cu armele luminii[7] și ascultă: Veșmântul tău este cald[8]; vrăjmașii lor însă se vor înveli cu rușinea ca și cu o haină[9]. Iar fiicele străpungerii sunt, precum s-a spus,  bucuria cerească, desfătarea de netâlcuit, slava negrăită și veselia de nespus. Aceasta o învățăm de la Ecclesiast: Mai bine este să mergi în casă de plâns, decât să te duci în casă de ospăţ[10]. Și iarăși: Inima celor înţelepţi este în casa cea cu tânguire, iar inima celor nebuni în casa veseliei[11]. Și mai departe zice: Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristaţi[12]. Prorocul Amos spune și el: Iată vin zile, zice Domnul, în care voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvântul Domnului[13]. Și se va acoperi de jale pământul și cele ce sunt într-însul[14]. Această prorocie s-a împlinit acum, în zilele noastre. Căci toți ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut[15].

Iar Isaia grăiește: De aceea am zis: Lăsați-mă să plâng cu amar pentru zdrobirea neamului meu; nu vă obosiți să mă mângâiați[16]. Și Ieremia spune: Cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi, ca să plâng ziua şi noaptea?[17]. Iar către popor zicea: Ochii voștri să reverse lacrimi ziua și noaptea[18]. Dar printre noi nu este nimeni care să înțeleagă[19]; căci cele scrise mai înainte s-au împlinit cu noi. Iar Iov zice: Săgețile tâlharilor Lui au căzut peste mine[20]; pântecele mi s-a pârjolit de plâns, iar pe pleoapele mele e umbra morții[21]. Și iarăși: Să ajungă ruga mea la Domnul, în fața Lui să picure lacrimi ochiul meu[22]. Iar Ana se întrista la Șilo, lăcrima și se ruga către Domnul, zicând: Dacă îți vei pleca privirea spre roaba Ta și vei da un prunc de parte bărbătească[23]. Iar Domnul a ascultat-o și i-a dăruit pe prorocul Samuel. Cealaltă Ana, soția lui Ioachim, plângând și rugându-se în grădina ei pentru un copil, a primit-o pe Sfânta Fecioară Maria, maica după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. David zice la fel: Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci[24]. Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera[25]. Atunci bine voi plăcea înaintea Domnului, în pământul celor vii[26]; și: Mergând mergeau şi plângeau[27]. Aceste cuvinte, după cum mi se pare, le zice despre robia noastră[28]; căci cele scrise mai înainte s-au împlinit cu noi.

Să luăm deci aminte, iubiților, și să privim cu atenție viețile bărbaților sfinți, cum și-au petrecut viața cu plâns, în sac și cu tânguire, și cum prin rea pătimire și plâns au devenit slujitori și prieteni ai lui Dumnezeu. Acestea s-au scris pentru a aprinde în noi râvna și dorul după plâns, așa încât să se ni se facă nouă lacrimile pâine ziua şi noaptea[29], să udăm în fiecare noapte așternutul nostru cu lacrimi[30] și să ne curățim de întinăciunea noastră, ca să devenim vrednici de a ne îmbrăca în haină de nuntă[31]; căci cel care nu este îmbrăcat cu haină de nuntă va fi aruncat afară[32] (ceea ce este adevărat despre mine, ticălosul). De aceea Domnul poruncește lui Iosua, fiul lui Iosedec, să se dezbrace de hainele murdare și să se îmbrace cu un veșmânt lung până-n pământ. Lui îi zice: Iată ţi-am iertat fărădelegile![33], iar nouă: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia[34] și: „Fericiți cei ce plâng, că aceia vor râde”[35]. Căci lui Dumnezeu se cuvine slava în veci. Amin.

Extras din volumul: Cuviosul Acachie Savaitul, Comentariu la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul (Colecția Viața în Hristos. Pagini de Filocalie 15), trad. monahul Pavel Steingasser, studiu de Ionuț Biliuță, ediție de Pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2021, pp. 113-116.

[1] Κανών = dreptar, [adică] orice lemn cu desăvârșire drept (ca trestia), care slujește la măsurarea și îndreptarea de alte lucruri; Cf. G. Ioanid, Dicționar elino-românesc, București, 1864, vol. 1, p. 1136.

[2] Ps. 94, 6.

[3] Cf. In 6, 35.48.

[4] Cf. Ps. 125, 5.

[5] Înț. Sir. 10, 32.

[6] I Tim. 2, 4.

[7] Cf. Rom. 13, 12.

[8] Iov 37, 17.

[9] Cf. Ps. 108, 28.

[10] Eccl. 7, 2.

[11] Eccl. 7, 4.

[12] Înț. Sir. 7, 34.

[13] Am. 8, 11.

[14] Os. 4, 4.

[15] Cf. Ps. 13, 3 și 52, 4.

[16] Is. 22, 4.

[17] Ier. 9, 1.

[18] Ier. 9, 17 și 14, 17.

[19] Cf. Rom. 3, 11.

[20] Iov 16, 9.

[21] Iov 16, 16.

[22] Iov 16, 20.

[23] I Rg. 1, 11.

[24] Ps. 38, 16.

[25] Ps. 125, 5.

[26] Ps. 114, 9.

[27] Ps. 125, 6.

[28] Autorul se referă aici, printre altele, și la căderea Constantinopolului în mâinile cruciaților, care a avut loc în anul 1204.

[29] Cf. Ps. 41, 3.

[30] Cf. Ps. 6, 6.

[31] Cf. Mt. 22, 11-12.

[32] Cf. Mt. 22, 13.

[33] Zah. 3, 4.

[34] Mt. 5, 4.

[35] Cf. Lc. 6, 21.