Pr. Gheorghe Florovsky: Adevărata Biserică și ecumenismul
Ca mădular şi preot al Bisericii Ortodoxe, cred că Biserica în sânul căreia am fost botezat şi crescut este cu adevărat Biserica, adică adevărata Biserică şi singura adevărată Biserică. Și am nenumărate motive să cred acest lucru: din convingere personală, pentru mărturia interioară a Duhului care suflă în Tainele Bisericii, şi pentru tot ceea ce pot învăţa din Scriptură şi din Tradiţia universală a Bisericii. Mă văd aşadar obligat să consider toate celelalte Biserici creştine ca fiind deficitare şi, de multe ori, pot identifica destul de precis aceste lacune. Prin urmare, pentru mine, re-unirea creştinilor este simpla convertire universală la Ortodoxie. Nu am o fidelitate confesională; fidelitatea mea se îndreaptă doar către Biserica Una Sancta.
Știu bine că revendicarea mea va fi dezaprobată de numeroşi creştini. Va părea drept o revendicare arogantă şi lipsită de importanţă. Știu bine că multe dintre lucrurile în care eu cred cu o convingere deplină şi nemăsurată nu sunt recunoscute de alţii. Însă nu văd niciun motiv să le pun la îndoială sau să nu cred eu însumi în ele. Este tot ceea ce pot face în mod rezonabil pentru a-mi proclama credinţa şi a încerca să o exprim sub această formă şi astfel încât limbajul meu sărăcăcios să nu adumbrească adevărul. Căci sunt sigur că adevărul lui Dumnezeu va birui asupra convingerii. Aceasta nu înseamnă că totul din starea trecută sau prezentă a Bisericii Ortodoxe poate avea aceeaşi valoare ca adevărul lui Dumnezeu. Multe lucruri pot fi evident schimbate; cu adevărat, multe lucruri trebuie ameliorate. Adevărata Biserică nu este încă Biserica desăvârşită.
Biserica lui Hristos trebuie să crească şi să fie construită în istorie. Totuşi, adevărul deplin şi desăvârşit a fost deja dat şi încredinţat Bisericii. Revizuirea şi reformularea sunt mereu posibile, şi uneori imperative. Întreaga istorie trecută a Sinoadelor Ecumenice o dovedeşte. Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi-au luat această sarcină. Totuşi, în ansamblu, «depozitul» a fost păstrat cu statornicie, iar mărturia credinţei a câştigat în acuitate şi precizie. Mai presus de toate, structura sacramentală a Trupului a fost păstrată în integralitatea şi integritatea ei. Din nou, ştiu că această convingere care îmi este proprie poate fi respinsă ca drept o iluzie. Pentru mine, este ceva evident. Dacă e o încăpăţânare, atunci ea este o încăpăţânare în ceea ce este evident. Pot doar să înţeleg ceea ce văd de fapt. Nu mă pot abţine. Dar nu voi spune nicidecum că cineva se află în afara Bisericii. Fiului i-a fost dat să judece. Nimeni nu are dreptul să-I anticipeze Judecata. Cu toate aceastea, Biserica are propria ei autoritate în istorie. E vorba mai întâi de autoritatea de a învăţa şi puterea de a deţine şi de a păstra cu statornicie cuvântul adevărului. Există o anumită regulă de credinţă şi de ordine care trebuie să fie considerată ca firească. Ceea ce se află în afara acesteia este nefiresc. Însă ceea ce este nefiresc trebuie vindecat şi nu simplu condamnat. Acest lucru îndreptăţeşte participarea unui ortodox la dialogul ecumenic, în speranţa că, prin mărturia sa, Adevărul lui Dumnezeu va putea câştiga inimile şi mințile oamenilor.
dezvoltat și întreținut de Epectasys
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular