Apelul Adunării Naţionale Bisericeşti pentru participarea la referendum în 6-7 octombrie 2018

Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu!

30 Septembrie 2018 / Botezuri & Cununii

Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu!

Apelul Adunării Naţionale Bisericeşti pentru participarea la referendum în 6-7 octombrie 2018 

  1. Adunarea Naţională Bisericească, compusă din toţi ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române, întrunită în şedinţa din 29 septembrie 2018, îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocși români să participe la referendum şi să spună DA clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, adică înlocuirea expresiei confuze: „uniunea liber consimţită între soţi, cu formularea clară şi precisă: „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.
  2. Prin această precizare clară şi fără echivoc, în Constituţia României, se afirmă, se apără şi se promovează familia ca instituţie umană fundamentală creată şi binecuvântată de Dumnezeu pentru creşterea şi perpetuarea umanității, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!” (Facere 1, 27-28). Această familie bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie a fost binecuvântată şi cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos prin prezenţa Sa, a mamei Sale şi a ucenicilor Săi, la Nunta de la Cana Galileii, unde a săvârşit minunea transformării apei în vin (cf. Ioan 2, 1-11), arătând astfel valoarea sfântă a familiei conjugale pentru viaţa Bisericii. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel recomandă ca iubirea mirelui faţă de mireasă să fie asemenea cu iubirea lui Hristos faţă de Biserică (cf. Efeseni 5, 22-25, 32).
  3. Familia binecuvântată de Dumnezeu, spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naştere la copii, este izvor de viaţă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate. Prin urmare, participarea la referendum, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, este un act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie, un act de maximă responsabilitate pentru viitorul poporului român, precum şi un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere.
  4. Cuvântul „referendum” înseamnă: „consultare directă a cetăţenilor chemaţi să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege de o deosebită importanţă pentru stat sau asupra unor probleme de interes general” (DEX). Aşadar, participarea cetăţenilor statului la acest referendum decizional pentru definirea căsătoriei în Constituţia României este un act profund democratic şi patriotic-naţional, de o deosebită importanţă pentru întreg poporul român, deoarece se votează pentru apărarea familiei bazată pe căsătoria  între un bărbat şi o femeie şi pentru viitorul copiilor poporului român. De fapt, în articolul 2 din Constituţia României se precizează că prin referendum se exprimă suveranitatea naţională a României.
  5. În pofida multor acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului, trebuie să apărăm darul sacru al vieţii persoanei umane care se naşte din iubirea conjugală între un bărbat şi o femeie, preţuind astfel şi generaţiile de părinţi şi copii care au asigurat continuitatea poporului român de-a lungul veacurilor.

              Să cinstim, aşadar, Centenarul Marii Uniri din 1918, printr-o mare unire de cuget şi acţiune naţională în apărarea familiei creştine şi a viitorului poporului român!

Preşedintele Adunării Naţionale Bisericeşti
DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular