Sf. Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor: Canon inedit la Sfântul Nicolae

Canonul al 8-lea, al cărui acrostih este acesta:

Laud cu bucurie pe Nicolae prin a opta cântare a cuvintelor, robul Ioan

Glasul al 8-lea

Cântarea 1

Irmosul:

«Pe Faraon cel ce se purta în căruţă l-a afundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu».

Trâmbițele cântătoare ale imnografilor, lirele poeților, limbile ritorilor, măiestriile laudelor, virtuțile și harurile spre același lucru aleargând împreună, faceți subiect al laudelor voastre pe izvorâtorul de minuni.

Sfânt butuc ai răsărit din cea mai sfântă rădăcină și ai slujit ca preot al Cuvântului lui Dumnezeu cu fapta, ardere de tot fiind adus pe cărbunii înfrânării și focul curăției, ca o jertfă fără prihană, Preasfinte.

Având minte stăpânitoare peste poftele trupești și plăceri, cu înțelepciune ai supus ceea ce era mai rău celui mai bun și străinele patimi le-ai robit cugetului stăpânitor ca pe niște străine neamuri barbare.

Răsărit-ai ca un soare purtător de lumină în noaptea vieții și ai risipit întunericul cel fără rază și posomorârea întristărilor cu auritele raze și cu zâmbetul dulce al luminărilor tale aducătoare de bucurie.

Slavă...

Născut fiind din Duhul cel Sfânt, te-ai păzit pe sineți, pentru aceea răul vrăjmaș nu s-a atins de tine, căci aveai virtuțile ca niște scuturi bune, tabără făcând în jurul tău și păzindu-te nerănit.

Și acum...

Și acum Minunată este cunoștința Ta dintru mine, întăritu-s-a foarte, nu voi putea către dânsa[1], Mântuitorule, căci din pământ m-ai plăsmuit ființă însuflețită dăruită cu cuvântul, pe mine cel ce iarăși mă întorc în pământ iarăși m-ai plăsmuit din Maică Fecioară.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

«Cel Ce ai întărit Cerurile cu pricepere şi ai întemeiat pământul peste ape, întăreşte-mă pe piatra Bisericii, Hristoase, că nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni».

Având cunoștința celor ce sunt, căci aceasta este hotarul înțelepciunii, filosoficește ai disprețuit cele de aici, având petrecerea ta în ceruri, pentru aceea ai dobândit fericirea cerească.

Simplitatea ta cea întru Hristos a descoperit în sfântul sinod vicleșugul lui Arie, cugetul lui rău și felurit și meșteșugit și i-a închis gura celui ce ascundea sub piele de oaie lup răpitor.

Văzând curat pe Dumnezeu inima ta curată și luminată în chip nematerialnic cu luminarea de dincolo a dumnezeieștii frumuseți și cu mărgăritarul cel nematerialnic ți-a strălucit fața.

Ca un cer cuvântător ai spus dumnezeiasca slavă a lui Dumnezeu, ca o tărie însuflată ai vestit facerea mâinilor Lui limpede, încrezându-te cu fapta și cu cuvântul în milostivirea Lui.

Slavă...

Sufletul tău cu dreptate s-a rănit de dumnezeiescul dor, așa cum cerbul stăpânit de sete dorește, sfinte, izvorul apei vieții cu alergare nestăpânită.

Și acum...

Cuvântul cel de o ființă și împreună veșnic cu Tatăl și de o ființă cu oamenii S-a arătat din mila milostivirii Sale din tine Născătoare de Dumnezeu, îndumnezeind ceea ce este înrudit cu El și făcând nestricăcioasă frământătura pe care a luat-o dintru tine.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

«Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat; pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni».

Arând brazda bisericii cu plugul învățăturii tale și tăind din rădăcină spinii și, prin ploaia rugăciunilor tale, adăpând-o pe ea ai lucrat-o cultivând spicul înmulțit și hrănitor al virtuților celor purtătoare de foc.

Un bărbat nobil încins cu veșmântul slavei, îngreunat de bogăția vieții și plin de bunătăți și sporind în acestea, dintr-odată s-a arătat neslăvit, necinstit, lipsit și sărac din bogat, dar tu iarăși i-ai dat acestuia trecerea cea de la început.  

Cel ce de la început a fost ucigaș de oameni și pizmaș a uneltit acum cu vicleșug, sfinte, să mă despartă de cinstea mea, și a alergat cu sete împotriva mea, pe care împiedicându-l, doboară-l la pământ, iar pe mine, cel zguduit de suflările potrivnice ale plăcerilor, sprijină-mă cu mână tare.

Ca unul care ți-ai pus în rânduială simțurile cu dumnezeiasca frică și povățuindu-le bine te-ai ridicat la cea mai înaltă înălțime a dragostei și, făcându-te afară de frică, te-ai unit cu Dumnezeu, cea mai de pe urmă dintre doriri și înălțimea a toată tânjirea.

Slavă...

Uns fiind cu mirul sfințeniei, Nicolae, te-ai făcut bună mireasmă a lui Hristos Dumnezeu, suflând mireasma cunoștinței Lui în cei mântuiți, ca un alt Pavel apostol, pentru aceea bineînmiresmezi, izvorând miruri în Mira și umpli inimile de buna mireasmă a harului.

Și acum...

Stând de-a dreapta Împăratului Hristos Dumnezeu, ca o împărăteasă încinsă cu  haina aurită a dumnezeirii și preaînfrumusețată strălucită cu harurile curăției, Fecioară, învrednicește-mă pe mine de starea cea de-a dreapta.  

Cântarea a 5-a

Irmosul:

«Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci, mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă».

Cu biciul cuvintelor tale ai alungat departe legiuni de demoni și cu semnul crucii ai potolit durerile bolilor, iar împotriva duhurilor și a patimilor ai luat putere de la Dumnezeu Atotțiitorul.

Ziua și noaptea îi mântuiești pe cei ce aleargă la acoperământul tău, scoțându-i pe ei din tot felul de ispite și primejdii, schimbând cu rugăciunile tale, Nicolae, furtuna nenorocirilor în adiere lină.

Mare tămăduitor te-ai arătat, tămăduind toată neputința sufletelor, izbăvitorul corăbierilor pe mare și părintele orfanilor și ocrotitorul văduvelor și luminător care toată viața ai ținut Cuvântul vieții și dătător a toată darea cea bună.

Foametea mistuia oarecând întreaga Lichie și cetatea Mirelor era în mare lipsă de hrană, dar tu dând unui negustor trei monezi de aur în vis, ai arvunit dând chezășie ca să-și vândă în Mira încărcătura lui.

Slavă...

Cel ce, ca Dumnezeu nemuritor, are putere asupra vieții și a morții, pe cei trei stratilați prin tine i-a izbăvit de la moarte, care au fost puși la cale prin pizmă de amarnicul tiran și care puțin a lipsit să nu fie dați la moarte de ocară.

Și acum...

Crescând din rădăcină pământească, ai odrăslit floarea cerească, întrecând marginile pământești ale firii, Stăpână. Pentru aceea toate neamurile neamurilor te fericesc pe tine, pururea Fericită.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

«Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă».

Ca un înger netrupesc pe pământ ai avut viața  îngerilor netrupești, încă fiind încins cu țărâna, fericite, și îngreunat de povara materiei, pentru aceea ai slujit lui Dumnezeu, ca un înger ceresc nematerialnic.

Râu plin de undele făcătoare de viață care adapă sufletele te-ai arătat, slujitorule al lui Dumnezeu, izvorând pâraiele Preasfântului  Duh, Nicolae, pentru aceea cu cele mai dulci revărsări ale tămăduirilor ai udat toată lumea.

Când cortul sălășluirii celei pământești în chip firesc s-a desfăcut cu timpul, ai avut altă zidire de la Dumnezeu, cu adevărat nefăcută de mână și nematerialnică, dumnezeiescul cort din ceruri nedesfăcut și veșnic. 

Nu este loc, nici cetate, nici ținut, nici ogor, nici pustie, nici insulă care să nu săvârșească cu veselie, fericite, pomenirea ta cea veselitoare lumii. Căci se îmbogățește cu tine orice suflet, cela ce ești fierbinte sprijinitor în primejdii.

Biruiesc minunile tale cele mai presus de cuvânt legile laudelor și elogiilor fiindcă se sfințește tot cuvântul, aducând cântările de biruință, dar viața ta este în chip vădit greu de urmat și greu de înfăptuit tuturor.

Slavă...

Acum suindu-te la jertfelnicul inteligibil cel mai presus de ceruri, fericite, și intrând cu îndrăznire în însăși Sfânta Sfintelor ca un sfânt arhiereu, roagă-L pe Dumnezeu pentru toți.

Și acum...

Ceea ce ești împăcarea lumii, împacă-te, Preasfântă, Preanevinovată, cu poporul tău și trimite tuturor marile și bogatele tale mile, căci tu ești nădejdea de mântuire neînfruntată a tuturor creștinilor.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

«De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând; pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri».

Îndreptător credinței, chip însuflețit al blândețelor, stâlpul înțelepciunii și statuie însuflețită a înfrânării și arhetip al oricărei alte virtuți te-a arătat pe tine Hristos, părinte, turmei tale.

Mintea ta, Nicolae, privind ca în oglindă frumusețea lui Hristos și pururea tinzând către aceea, prin rugăciune curată, îndumnezeită fiind prin unirea cu Dumnezeu, s-a făcut asemenea cu Dumnezeu prin participare.

Ca un al doilea Pavel, ai dobândit pe Hristos, Cel ce vorbește întru tine și viețuiește și lucrează prin tine, căci nu ai mai trăit tu însuți în trup, ci trăia în tine Hristos și vorbea, lucrând prin tine străine minuni.

Neîncetat ai nutrit dorința de a muri degrabă ca să pleci din cort și să pleci la cel pe Care Îl doreai, dar pentru mântuirea multora ai binevoit încă să  mai rămâi puțin în trup.

Slavă...

Nu numai pe buzele tale s-a revărsat harul, vestite, ci în toate mădularele tale zăcea o fermecătoare putere de convingere care îi aducea la pocăință pe toți cei care-i întâlneai pe cale.

Și acum...

Cămară de nuntă a lui Dumnezeu, preacinstită, palat strălucit al lui Hristos, ușă  neumblată, izvor cu unde de aur al apei vieții, tron însuflețit, iatac de nuntă în chipul focului, chivot aurit, Stăpână, mântuiește-mă.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

«De şapte ori cuptorul...».

Cei înviforați de valurile succesive ale  nenorocirilor, clătinați de asalturile necazurilor, și tălăzuiți de uraganele ispitelor află în tine un țărm liniștit și senin, părinte, care potolești pentru aceștia marea vieții cea sălbăticită.

Plecându-se la rugăciune, suspinând cu durere și plângând cu tânguiri din suflet au stăruit cu fierbințeală la tine oarecând cei trei stratilați legați în fiare în temniță și au strigat: „grăbește, sârguiește să ne scoți pe noi mai înainte ca pizma să ne trimită la moarte”.

Zburând înțelegător cu cele două aripi aurite, ale făptuirii și contemplării, Cuvioase, ai alergat la înălțime, în eterul cel mai presus de nori, la colibele și sălașurile cele cerești, zburând ușor pe deasupra răutății plăcerilor care zace jos și este trasă la pământ.

Dobândind tărie în rugăciuni, râvnă în postiri, răbdare și bărbăție și putere în dureri, făcătorule de minuni Nicolae, ai adunat tot chipul virtuților și te-ai asemănat îngerilor, te-ai numărat cu cei nematerialnici, împreună cu care nu înceta să te rogi pentru lume.

Păzindu-ți nevătămat după chipul prin petrecerea cea aspră ai primit și după asemănarea, ca din acestea să se facă cunoscute și să se închipuie însușirile prin care se cunoaște ceea ce este dumnezeiesc după fire și întâi, printr-o a doua împărtășire.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Domnul

Inima ta cea curată luminată de Duhul a fugit de întunecarea păcatului, pentru aceea ai strălucit luminos ca un înger prin mărgăritarul și strălucirea cea dinlăuntru, care a făcut vădite iradierile cele din afară, luminându-te pe tine prin cea mai dulce rază.

Și acum...

Tu, ceea ce ai făcut să înceteze războiul îndelungat și lupta cea din vechime, căci fără unire bărbătească ai născut pe Începutul păcii, pe Cel ce a împăcat cele de sus cu cele de jos și Care a dezlegat vrăjmășia și pe Cel ce a unit, Fecioară, prin pogorârea întru tine, pe cele mai înainte despărțite.

Să lăudăm...

Irmosul:

«De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor l-a ars nebuneşte cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu o Putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Izbăvitorului a strigat: tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a

Irmosul:

«Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât Cerurile; pentru aceasta, pe tine, de Dumnezeu Născătoare, începătoriile Cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim».

Iată lumină ți-a răsărit ție în trei străluciri, căci  te-ai înfățișat Părintelui luminilor, tu, a doua lumină prin împărtășirea de Lumina cea dintâi, iar soața Luminii, cu dumnezeiască bucurie și veselie te-a primit pe tine, părinte, căci te-ai arătat drept la inimă, blând și smerit.

Ca o materie ușor de aprins și uscată, care arde mocnit și care este hrănită neîncetat, focul dorului celui dumnezeiesc a făcut inima mea să uite cu totul de mine și să arate curaj și îndrăznire să aducă laude și cântări ție.

Ziua și noaptea dorind să te văd pe tine, sprijinul meu, zugrăvind ca în ceară cu culorile nematerialnice ale dorului, această icoană nematerialnică de aur a chipului tău, ca pe o statuie în adâncurile inimii și punând-o ca într-un iatac de nuntă.

Ca un mire frumos ieșind din iatacul cortului tău, te-ai înălțat la luminosul și tainicul iatac de nuntă cel ceresc, încununat de haruri, înflorind de virtuți, întru care dănțuind, amintește-ți de cei care cu dor te pomenesc pe tine, Nicolae.

Slavă...

Ți s-au deschis ție porțile cerului și ai intrat în Sionul cel de sus, cu strălucite aclamații, ca un biruitor și arătându-te, părinte, vrednic împreună-dănțuitor și părtaș  îngerilor, arhanghelilor și a toată Biserica celor întâi-născuți ca unul care ești însuți întâi-născut.

Și acum...

Purtat de sfătuirea pierzătorului și având mâinile întinate de cerneala neascultării, am semnat zapisul robirii mele vrăjmașului, Stăpână, dar Izbăvitorul meu și Fiul tău, prin întinderea mâinilor pe cruce, muindu-și degetele în sânge, a semnat eliberarea mea.

Traducere de Laura Enache (în curs de publicare la Editura Doxologia) după: A.D. Panagiotou, Ὁ Ἰωάννης Μαυρόπους Ὑμνογράφος τοῦ Ἁγίου Νικολάου (Βυζαντινὴ Γραμματεία 5), Ἀθήνα: Ἐκδόσεις Π. Κυριακίδη, 2008.

[1] Ps. 138, 6.