Sf. Ioan al Evhaitelor

Sf. Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor: Canon inedit la Sfântul Nicolae

1 Decembrie 2018 / Teologie
Miniatură din manuscrisul Vat. gr. 1613

Canonul al 8-lea, al cărui acrostih este acesta:

Laud cu bucurie pe Nicolae prin a opta cântare a cuvintelor, robul Ioan

Glasul al 8-lea
Cântarea 1
Irmosul:

«Pe Faraon cel ce se purta în căruţă l-a afundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu».

Iisuse, vântură pleava răutăților mele prin suflarea Duhului Tău!

Iisuse, Bunule, Cel ce ți-ai însângerat mâinile pe cruce și pe mine m-ai izbăvit din patimi nelegiuite și de sângiuri blestemate, scoate sufletul meu din cugetul trupului, izbăvește-mă de voirea sângelui și dă-mi mie să fac voia Ta.

Ca fiu, nu am iubit cu-adevărat pe Tatăl meu, Hristoase, ca simbriaș primind simbria, nu m-am supus cu credință, ca rob recunoscător Ție, de frica pedepselor nu Ți-am slujit. Cu ce ochi, dar, voi privi la Tine?

Sfântul Ioan al Evhaitelor (5 octombrie)

5 Octombrie 2014 / Teologie / Pr. Dragoș Bahrim
Pagină din Theotokarionul lui Ioan Mavropous, Munchen, mss. gr. 619

Astăzi 5 octombrie este pomenit Sfântul Ioan al Evhaitelor cunoscut și sub numele de Ioan Mavropous, una din figurile cele mai luminoase din secolul al XI-lea bizantin și unul din cei mai importanți imnografi din ultimele secole de existență ale Imperiului Bizantin. Opera sa însă este parțial editată. Lipsesc ediții complete ale operei sale poetice și a celei imnografice, care este cu adevărat uimitoare. La Editura Doxologia, a apărut recent volumul Sf. Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor, Canoane de mângâiere la Domnul nostru Iisus Hristos și la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, volum ce conține 8 canoane mângâietoare adresate Mântuitorului Hristos și 3 ale Maicii Domnului, scrise de Sfântul Ioan. Alte 8 canoane ale sale dedicate Maicii Domnului se pot găsi în Noul Theotokarion al Sfântului Nicodim Aghioritul. Canonul îngerului păzitor din Ceaslovul nostru îi aparține de asemenea. Opera sa imnografică cuprinde însă aproximativ 160 de canoane, cea mai mare parte a lor rămânând până acum needitată și nepublicată.