Gheronda Iosif Vatopedinul: Despre studiul textelor patristice

Gheronda Iosif Vatopedinul

Despre studiul textelor patristice

Bine ar fi să găsiți un mijloc nu numai să învățați, ci să învățați pe dinafară textele Sfinților Părinți. Ele sunt singura temelie sigură pe care puteți să vă sprijiniți, pentru că, prin intermediul lor, ni se deschid nouă ochii duhovnicești. Nu sunt, oare, douăsprezece ceasuri într-o zi?, zice Iisus. Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi. Iar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el[1]. Lumina sunt tocmai învățăturile Părinților noștri. Vedeți, noi, din pricina neputințelor noastre de multe feluri, care ne mărginesc și ne limitează, nu putem primi direct luminarea din partea Preasfântului Duh, ca să cunoaștem astfel și să spunem, precum Pavel și ceilalți părinți ai noștri că gândurile lui nu ne sunt necunoscute[2] și, din această pricină, îi vine ușor satanei să ne amăgească, fiindcă modul înșelării și al luptei pe care le folosește este de multe feluri. Ne luptă prin mai multe laturi ale zarului și pe deasupra și pe dedesubt, și înăuntru și în exterior, și la dreapta și la stânga. În ignoranța noastră, va găsi un mijloc să ne prindă în cursă. Însă avem semnele  indicatoare, textele Sfinților Părinți, care sunt rodul experienței oamenilor care au luptat și au învățat amănuntele războiului duhovnicesc pentru a ne da hrana de-a gata, de care dacă profităm, ne mântuim. De aceea, cu mai multă râvnă să vă întoarceți atenția spre acest domeniu astfel încât nimeni, cel puțin dintre noi, monahii, să nu rămână nepărtaș textelor patristice. Textele patristice sunt, de fapt, Sfânta Scriptură tâlcuită în amănunt, fiindcă Părinții noștri ne-au predat tâlcuirea Scripturii într-un asemenea mod ca fiecare, în funcție de temperamentul lui să ia cele ce are nevoie. Au făcut exact cum se întâmplă cu mâncărurile materialnice. Mâncărurile sunt comune și, când le consumă un organism, se asimilează înlăuntrul său și prin ele crește și trăiește. Totuși deși mâncărurile sunt aceleași, vedeți câtă diferență se face între organisme. O mâncare folosește unora, pe alții îi vatămă. Vedeți este foarte primejdios să luăm ad litteram cuvintele Scripturii. Toate ramificațiile creștine care se numesc, chipurile, „Biserici”, cred în Sfânta Scriptură, chiar dacă toate acestea diferă între ele. Nici nu poate fi vorba, desigur, să fie de acord vreodată, fiindcă au voit din capul locului să tâlcuiască Scriptura direct și s-au rătăcit. Scriptura are o multitudine de tâlcuiri și poate fi înțeleasă numai de aceia care și-au antrenat simțirile lor duhovnicești. De multe ori Scriptura, tâlcuită după literă ucide, fiindcă Duhul este Cel care face viu[3].

    Sfinții Părinți sunt aceia care au tâlcuit Scriptura și au înaintat la înțelesuri mai adânci. Scriptura, chiar dacă este descoperire, nu ne folosește, dacă mai întâi noi nu respectăm dumnezeiasca descoperire. Adică în ce fel poate omul să își potrivească viața în mod trăitor cu Scriptura, astfel încât să se schimbe sau să se învețe, atunci când suferă un eșec. Prin urmare, lucrarea este cea care fie ne schimbă, fie ne osândește. Părinții noștri au întărit aceasta: Nu căutăm simpla cunoaștere care izvorăște din tâlcuirea Scripturii, pentru că chiar și aceasta îngâmfă, zice Sfântul Pavel. Cu adânc de smerenie Sfinții Părinți ne-au tâlcuit modul practic, în ce fel fiecare dintre noi trebuie să răspundă în funcție de temperamentul, caracterul, locul, mediul și, în general, cu toate problemele care îl înconjoară și îl preocupă. Satana și răutatea care izvorăște firesc din el are multe chipuri și persoane. Dacă nu te poate prinde dintr-o parte, atacă din altă parte, fiindcă modul luptei este greu de discernut și felurit. Păcatul este vicleșug, înșelare și minciună. Nu ni se înfățișează clar ca să spună: „Eu sunt rău și să nu mă faci!”, ci vine sub pretextul binelui. Ia omul și face ceva sub pretextul binelui care în esență este rău și, în loc să câștige laudă de la Dumnezeu, câștigă mânia lui Dumnezeu și se distruge. De aceea avem nevoie de luminare, în această clipă nu o avem noi și cine știe când o vom afla. Până atunci este nevoie ca cineva să ne țină de mână. Acesta este și scopul textelor patristice, pentru că  Părinții nostri sunt mulți și au trăit în toate epocile și în toate perioadele. Au caracterizat întreaga realitate omenească și astfel nu a rămas nici o problemă a cărei rezolvare să nu fie cuprinsă în tâlcuirile lor.

    Dincolo de toate acestea, mai este un aspect. Adică faptul că Sfinții Părinți sunt personalități care s-au unit cu Dumnezeu și au dobândit și aceștia dumnezeieștile însușiri. Așa cum Dumnezeu este dragoste părintească, iubire, compătimire, tot așa au devenit și aceștia, cum este Dumnezeu. De aceea au și primit numele de Părinți și ne primesc pe noi sub forma înfierii și caută să ne dea prilej să îi chemăm în ajutor. Așteaptă să fie rugați de noi, mai întâi din compătimirea pe care au dobândit-o prin dumnezeiescul har, și, în al doilea rând, fiindcă și ei provin din neamul omenesc și, ca atare, cunosc neputința omenească. Știu ce înseamnă un ascet ostenit care privește la ei și îi cheamă, pentru că au trecut și ei podul acela și au văzut durerea ispitei și au încercat și ei silnicia nenorocirii omenești și părăsirii de către Dumnezeu. Prin urmare, atunci când îi chemăm, singurul lucru pe care îl vor face este să intervină și să ne izbăvească. Prin urmare, când studiem pe Sfinții Părinți, nu numai că ne împărtășim de experiențe de care avem nevoie, dar încă și pe Părinții înșiși, când îi provocăm, îi avem ocrotitori adevărați și ajutători. Priviți și ceea ce spune Dumnezeu prin gura lui David: Cheamă-Mă în ziua necazului și te voi izbăvi[4]. Același lucru ne strigă și Părinții noștri: „Ne-ați chemat pe noi în ziua necazului și v-am izbăvit pe voi”. Când studiem operele lor cu râvnă și îi cinstim cu respect, dragoste și evlavie, ce altceva vor face decât să intervină? O femeie cunoscută evlavioasă care plângea pentru copilul ei bolnav l-a văzut în vis pe Sfântul Eftimie care îi spunea: „Pentru ce nu îl aduci pe copilul tău la Biserica mea ca să-l vindec?” Și vrednic de notat este faptul că niciodată nu l-a chemat în ajutor pe acest sfânt pentru că nici nu știa că există. Și se duce Sfântul Eftimie și o îndeamnă pe ea să îl roage din interes pur părintesc. Dacă și atunci când nu-i rugăm, ei intervin numai și numai din compătimire pentru noi, ba încă și pentru necredincioși, cu cât mai mult vor interveni atunci când îi chemăm stăruitor în rugăciune!

Noi nu suntem nici episcopi, nici predicatori, ci monahi smeriți. Nu se cuvine, oare, să citim cele ce sunt potrivite specificului nostru monahal? Așadar, prin contactul pe care îl avem cu Părinții, studiind scrierile lor, să le dăm ocazia să intervină ca să ne lumineze mintea să înțelegem legea duhovnicească. De asemenea, ei îl resping pe diavolul și ispitele care ne provoacă. Nu pierdeți timpul fără rost, irosind vremea cu texte care nu au legătură cu tâlcuirea dumnezeieștii descoperiri. Numai textele patristice ne tâlcuiesc corect conținutul Scripturii.

Trebuie să știți și aceasta. Că Scriptura este carte pecetluită cu șapte peceți[5]. Fără sfințenie nu poate fi tâlcuită. Dovadă este faptul că cele mai mari rătăciri și înșelări care lovesc astăzi societatea și fărâmițează Biserica în mii de grupări, izvorăsc din tâlcuirea greșită a Scripturii. Nu fiindcă este de vină Scriptura, ci pricina este egoismul și prostia omului. Aceluia care abordează cu egoism Scriptura, harul nu-i descoperă tainele. După cum subliniază foarte corect și Sfântul Apostol Pavel: Fiindcă nu au încercat să-L aibă pe Dumnezeu întru cunoștință, așa și Dumnezeu i-a lăsat pe ei la mintea lor fără judecată, ca să facă cele ce nu se cuvin[6]. Și iarăși: Dumnezeul veacului acestuia a orbit mințile necredincioșilor ca să nu le lumineze lor lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu[7]. Tocmai fiindcă au pornit având la bază ego-ul. Acolo unde există acest blestem care se numește EGO, acolo Dumnezeu nu vine. Dumnezeu vine acolo unde este smerenie, blândețe și rugăciune. Cel blând și smerit cu inima, Iisus al nostru, Se descoperă celor care Îl imită pe El și Îl urmează. Să ne rugăm ca studiul textelor patristice să devină o punte prin care să fim călăuziți „de pe pământ la cer”. Amin.

Extras din: Gheronda Iosif Vatopedinul, Mesaje athonite, trad. monahia Paraschiva Enache, Editura Doxologia, Iași, 2023, pp. 43-48.

[1] In. 11, 9.

[2] II Cor. 2, 11.

[3] II Cor. 3, 6.

[4] Ps. 49, 16.

[5][5] Apoc. 5, 1-2.

[6] Rom. 1, 28.

[7] II Cor. 4, 4.