Nevoia de măsură și discernământ în asceză (Simeon Mitropolitul Evhaitelor, sec. XI)

      Vă împărtășesc câteva sfaturi pe care un mitropolit din secolul al XI-lea, Simeon din Evhaita, predecesor al marelui Ioan al Evhaitelor, supranumit și Mavropous (cel de la care a pornit sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi), le dă unui preot duhovnic dintr-o mănăstire, ce îndruma atât monahi cât și mireni, încercând să stabilească prioritățile pe care trebuie să le punem cu toții în viața duhovnicească, pentru a nu face din mijloace scopuri, ignorând cele mai de preț virtuți, care ne sunt de fapt tuturor la îndemână. Fragmentul face parte dintr-o epistolă mai amplă ce va fi publicată împreună cu alte texte ascetice la Editura Doxologia:

     "Fugi pururea atât de excesele virtuților, cât și de lipsurile lor. Dar caută mereu cu sârguință calea cea de mijloc a acestora, făcându-le pe toate la vreme și cu măsură. Iar excesele sunt postul prelungit peste măsură și privegherea și golătatea și purtarea fierului și altele asemenea, iar lipsurile sunt lăcomiile, odihnele, nepăsările și celelalte, iar calea de mijloc este faptul de a se înfrupta de hrană în fiecare zi și a nu se sătura, somnul și osteneala cu măsură și a face toate potrivit unei tradiții precise a Bisericii și stării monahale. Căci zicea cineva dintre bătrâni că extremele sunt ale demonilor[1]. Dar chiar dacă unii dintre luptători, întăriți fiind de nădejdea, credința și dragostea față de Dumnezeu au petrecut nevoindu-se în exces și mai presus de Evanghelie, de vreme ce lucrul acesta este rar și nu după poruncă, nici după canoane, lucrul acesta nu este primit de Părinți, ci este respins ca fiind greșit și nelegiuit și adeseori pricină de vătămare pentru cei ce vor să-i imite[2]. Calea cea înaltă[3] și acropola virtuții și asemănarea cu Dumnezeu aceasta este, dacă îi iubești pe vrăjmașii tăi[4], dacă îi iubești pe cei ce te urăsc, dacă faci bine celor ce îți fac rău[5], dacă porți poverile tuturor[6], dacă, ponegrit fiind și clevetit, binecuvântezi[7], dacă îi iubești pe toți oamenii ca pe tine însuți[8] sau mai degrabă mai presus de tine, precum și Hristos ne-a iubit pe noi[9], dacă te bucuri cu cei ce se bucură și plângi cu cei ce plâng[10], dacă pururea întru toate mulțumești[11], dacă te rogi neîncetat[12], dacă Îl iubești pe Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul[13]. Acestea sunt cele ce sunt mai presus de fire, acestea sunt roadele Duhului[14] prin care devenim asemenea lui Dumnezeu[15], iar celelalte câte le săvârșim prin înfrânare și rea pătimire sunt căi și rădăcini, instrumente și fapte care duc la acestea și spre acestea țintesc. Căci la ce-i va folosi țăranului sămânța și îngrijirea viei și a pomilor, dacă nu va rodi grâul și strugurele și vinul? La ce-i va folosi constructorului toporișca sau pescarilor ostenelile și corabia și undițele dacă fiecare dintre acestea nu ar lucra pentru un scop anume?

       Și dacă acestea toate sunt întru acest chip și le lucrăm privind la scopul, adică la câștigul și folosul lor, nici monahilor nu le va fi de nici un folos dacă nu vor alerga către Binele Însuși, pentru Binele Însuși. Or, Binele este Domnul Dumnezeu și virtuțile care ne duc pe noi la El, dragostea, bucuria, pacea, bunătatea și celelalte pe care le-a enumerat Apostolul[16]. Trebuie, așadar, părinte, să facem toate și pentru Dumnezeu, și potrivit lui Dumnezeu, nu pentru ceva trecător sau omenesc, căci aceștia sunt lipsiți de plata lor[17], zice Domnul, și prin virtuțile cele trupești să ne zidim sufletele."

[extras din volumul: Simeon al Evhaitelor, Ioan Pustnicul, Vasile Maleinos, Epistole ascetice, colecția Viața în Hristos, seria Mărgăritare, nr. 4, traducere din greaca veche de L. Enache, introducere și note de pr. D. Bahrim, Ed. Doxologia, Iași, 2014 - în pregătire]

[1] Cf. Apophtegmata Patrum, seria alfabetică, Pimen 129, PG 65, 353D; Pimen 132; Pateric Egyptean, București, 2011, p. 214.

[2] Nu pot fi stabilite ca exigențe obligatorii.

[3] Cf. I Cor. 12, 31.                                                                                              

[4] Cf. Mt. 5, 44 și locurile paralele.

[5] Cf. Lc. 6, 28.

[6] Cf. Gal. 6, 2.

[7] Cf. Lc. 6, 28; I Cor. 4, 12.

[8] Cf. Mt. 22, 39 și locurile paralele.

[9] Ef. 5, 2.

[10] Rom. 12, 15.

[11] Cf. I Cor. 1, 4; Ef. 5, 20; I Tes. 1, 2; 5, 18.

[12] I Tes. 5, 17.

[13] Mt. 22, 37.

[14] Cf. Gal. 5, 22.

[15] Cf. I Ioan 3, 2.

[16] Cf. Gal. 5, 22.

[17] Matei 6, 2.