Betania a devenit însă faimoasă datorită minunii învierii lui Lazar (Ioan, 11, 1-44) prin care Domnul își prevestește propria înviere. De aceea cântările pe care le auzim în Sâmbata lui Lazăr pun mai întâi accent pe taina învierii cea de obște și în al doilea rând pe amintirea Sfântului.
Cel ce a cunoscut înţelesul tainic al Învierii a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a întemeiat toate.
În dimineaţa zilei de 10 iunie 1341, Constantinopolul, măreaţa capitală a Imperiului Bizantin, era cuprins de o forfotă neobişnuită. Cu toţii se treziseră mai devreme, cu mult mai devreme decât de obicei. Grupuri de bărbaţi şi femei ţinând copii de mână, monahi cu chipuri sobre străbăteau străduţele înguste ale capitalei în aceeaşi direcţie: Catedrala „Sfânta Sofia“. Străinii ajunşi în oraş abia în acea dimineaţă, văzând puhoaiele care se îndreptau spre marea biserică a capitalei, se întrebau dacă cetatea este atacată de barbari, iar cetăţenii, după obicei, merg să se roage împreună, pentru izbăvire. Dar nu, de data asta era cu totul altceva…
Există o singură moarte, păcatul, căci este pierzania sufletului, iar moartea trupească este înfricoșătoare cu numele, iar nu în realitate. Și toți oamenii ne primejduim pătimind o patimă irațională cu totul: pe de o parte nu ne temem să-L lovim pe Dumnezeu prin păcat, iar pe de altă parte, ne temem de această moarte naturală. Așadar, nimic din cele omenești nu sunt înfricoșătoare, ci numai păcatul, nici sărăcia, nici boala, nici ocara, nici necinstea, nici batjocura, nici moartea însăși pentru cei ce știu să filosofeze. Adevărata nenorocire este să-l mâniem pe Dumnezeu, Făcătorul, Cel ce ne hrănește și Binefăcătorul.
Îngrijorat fiind de faptul că mulți mireni dar și monahi, nu mai țineau cu strictețe Postul Mare, ci mâncau brânză și ouă, Sfântul Simeon din Muntele Minunat le-a povestit ucencilor săi o viziune legată de acest post, ce a avut-o în timpul copilăriei sale. Iată ce-i învață:
Într-una din descoperirile sale, Sf. Simeon din Muntele Minunat în vârstă atunci de 20 de ani, este anunțat de dezastrul care se va abate asupra Antiohiei. Chosroes, regele perșilor, este pe punctul de a asedia orașul, apărat de trupele împăratului Iustinian. Orașul va fi luat cu asalt prin intermediul scărilor urcate pe ziduri. O parte a populației a reușit să fugă spre porțile cetății, dar mulți locuitori s-au aruncat de pe ziduri; alții, în număr mare, au fost masacrați sau luați prizonieri, iar orașul a fost ars în mare parte. Acest eveniment a avut loc în iunie 540. Înșiși locuitorii orașului au socotit ulterior nenorocirea aceasta ca pe o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru idolatria practicată încă pe scară largă. Sfântul Simeon sare însă în ajutorul poporului neputincios.
Hagiograful care relatează faptul, confirmat în detaliu de istoricii epocii, adaugă că, din cei doi ucenici ai lui Simeon care s-au temut de apropierea barbarilor și și-au părăsit învățătorul, unul a fost decapitat, iar celălalt făcut prizonier. Când un grup de invadatori care devasta ținutul a ajuns în apropierea mănăstririi, rugăciunea lui Simeon a fost de ajuns pentru a-i face să se îndepărteze; cu un alt grup s-a întâmplat aproximativ același lucru.
Însă periplul continuu al perșilor prin regiune a provocat o asemenea teroare la mănăstire, încât monahii l-au abandonat cu toții pe sfânt, în ciuda reproșurilor sale. Din nou, perșii ajunseră la mănăstire și din nou rugăciunea lui Simeon i-a îndepărtat. După trei zile călugării s-au întors. Sfântul a eliberat un număr mare de prizonieri doar prin simpla invocare a numelui său și printre aceștia, și pe un monah care îl abandonase în timpul asediului. El vindecă un bătrân cerșetor orb, care fusese rănit de un soldat persan nu departe de mănăstire. Este momentul în care, faima sa de taumaturg «s-a răspândit în tot pământul» și alergau către el din toate părțile lumii, aducând bolnavi pe care el îi vindeca în numele Domnului.
A apărut la Editura Doxologia o carte eveniment, o capodoperă a literaturii bizantine: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de Laura Enache, studiu introductiv de Paul van den Ven, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1, Iași, 2013.
Cartea pe care o prezint constituie al doilea volum al Colecției pe care o îngrijesc la Editura Doxologia, Viața în Hristos/Pagini de Filocalie, colecție ce a debutat în anul 2012 cu lucrarea Întrebări și nedumeriri a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Volumul conține trei tratate isihaste ale Sfântului Calist Angelicoudes, unul dintre Părinții isihaști prolifici ai secolului al XIV-lea, cu o operă impresionantă, dar încă foarte puțin editată și cunoscută. Traducerea din limba greacă a textelor a fost făcută de Laura Enache, cunoscut traducător din greaca patristică și bizantină, iar studiul introductiv, este semnat de Înaltpreasfințitul Simeon Koutsas, Mitropolit de Nea Smyrni. Volumul conține de asemenea o bibliografie la zi și indici.
Această eclogarie (adică selecție) este alcătuită de Arhimandritul Maximos Simonopetritul (Constas), profesor de patristică la Institutul Holy Cross din Boston și la Harvard, cu prilejul sărbătoririi a 1350 de ani de la moartea Sfântului Maxim Mărturisitorul, iar versiunea muzicală a fost compusă de părintele Grigorie Simonopetritul și au fost cântate pentru prima oară la privegherea Sfântului Maxim săvârșită cu ocazia Simpozionului dedicat Sfântului Maxim în luna octombrie 2012 la Belgrad. Textul și partiturile au fost publicate în volumul Bishop Maxim Vasiljević (ed.), Knowing the Purpose of Creation through the Resurrection. Proceedings of the Symposium on St Maximus the Confessor, Belgrade, October 19-21, 2012 (Contemporary Christian Thought Series, 20), Sebastian Press & The Faculty of Orthodox Theology – University of Belgrade, 2013, pp. xvii-xix, 1-13. Eclogaria se cântă după tipicul grecesc la utrenie după polieleu, atunci când după tipicul românesc, se cântă mărimurile . Traducerea românească a textului aparține Laurei Enache iar partiturile românești pe care le cântăm la hramul parohiei noastre în fiecare an, au fost exighisite de Cezar Cocuz.
Povestirea următoare descrie tainele nevăzute și înfricoșătoare care se petrec în Biserică, mai ales la Botez și la Sfânta Liturghie dar și viața cu adevărat evanghelică, a unui episcop Ioan, din insula Cipru, de la jumătatea secolului al VII-lea. Povestirea poartă numărul II. 7, între Povestirile de suflet folositoare ale Sfântului Anastasie Sinaitul și face parte din volumul: Sf. Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovnicesti (Colecția Viața în Hristos. Pagini de Filocalie, nr. 3), traducere de Laura Enache, ediție îngrijită de pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2016.
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular