Povestirea următoare descrie tainele nevăzute și înfricoșătoare care se petrec în Biserică, mai ales la Botez și la Sfânta Liturghie dar și viața cu adevărat evanghelică, a unui episcop Ioan, din insula Cipru, de la jumătatea secolului al VII-lea. Povestirea poartă numărul II. 7, între Povestirile de suflet folositoare ale Sfântului Anastasie Sinaitul și face parte din volumul: Sf. Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovnicesti (Colecția Viața în Hristos. Pagini de Filocalie, nr. 3), traducere de Laura Enache, ediție îngrijită de pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2016:
Cetatea Amathous este și ea din insula Cipru. În această cetate, după prima și a doua cucerire a acestei insule, era un episcop, cu numele Ioan, ale cărui isprăvi de dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele și de neținere de minte a răului nu știu dacă le întrece vreun om dintre cei ce sunt în generația noastră.
Întru acestea, într-una din zile, din lucrarea cea rea, unul dintre diaconii din cler a protestat în privința unei probleme de agricultură împotriva preacuviosului episcop Ioan și ieșindu-și din fire, i-a spus în față episcopului un cuvânt insultător, fiind și o zi de sărbătoare. Apoi când a venit ceasul sfintei sinaxe (Sfintei Liturghii) urmând episcopul să aducă jertfa cea fără de sânge, a venit momentul sărutării. Și diaconul, rușinându-se de arhiereul lui Dumnezeu pentru cuvântul pe care îl spusese s-a oprit pe sine și nu s-a dus la sărutare. Dar cuviosul Ioan ca unul care nu l-a văzut pe diacon intrând la rândul lui, l-a căutat cum caută păstorul cel bun oaia cea rătăcită, zicând: „Nu se face sinaxă, dacă nu este adus diaconul Epifanie, căci acesta îi era numele. Și a oprit Liturghia, ca să aducă lui Hristos adevărata slujire. Când a venit diaconul, l-a îmbrățișat și l-a sărutat pe el păstorul cel bun, ca și cum el ar fi greșit diaconului. Apoi a poruncit să i se dea lui ripida ca să stea împreună la sfânta proscomidie. După dezlegare l-a chemat de mai multe ori pe numitul diacon episcopul la prânz. I-a dăruit lui și un stihar de mătase, douăsprezece monede și l-a slobozit cu pace.
După aceea unii, care erau apropiați ai preacuviosului episcop și din această pricină aveau îndrăznire la el, cârteau, zicându-i lui: dacă nu vei inspira frică, îi vei face pe toți să te disprețuiască. Dar omul lui Dumnezeu i-a mustrat pe ei cu asprime și i-a certat, zicând: Nu știți ce spuneți. Nu ați auzit că Domnul „ocărât fiind, nu răspundea cu ocară”(1 Petru, 2, 23), pălmuit fiind, nu răspundea cu palme, ci încă și învăța, zicând: „Celui ce te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt”(Lc. 6, 29). Dar voi spuneți acestea fiindcă nu aveți experiența darurilor lui Hristos. Credeți-mă, așadar, fiii mei, eu, ca înaintea Domnului și nu după vreo închipuire, ci pentru zidirea voastră va să vă spun ceea ce spun, pentru ca și voi, dacă voiți, să arătați râvnă. Este obiceiul meu ca atunci când stau la Sfânta Masă și aduc sfânta jertfă cea fără de sânge, mai înainte să încep sfânta rugăciune a proscomidiei, să fac o rugăciune și să-L fac binevoitor pe Dumnezeu spre smerenia mea, apoi spre voi și rudele mele. Dar când era împreună cu mine diaconul acela care m-a insultat, m-am lăsat deoparte și pe mine și pe voi și mai înaintea tuturor, m-am rugat pentru acela cu sinceritate și cu lacrimi și L-am îmbunat pe Dumnezeu să-i ierte lui. Și îndată am văzut harul Duhului Sfânt venind peste jertfelnic. Dacă deci veți voi și voi asemenea daruri și să fiți învredniciți de vederea unor bunătăți ca acestea, aduceți și voi asemenea jertfe lui Hristos sincere și fără ținere de minte a răului. Altă cale mai scurtă ca asta pentru iertarea păcatelor și îndrăznire la Dumnezeu nu este.
La acest preacuvios al meu părinte a venit un tânăr evreu de la răsărit, izbăvit din robie, fiind în vârstă de șaptesprezece ani și cerând cu sinceritate să fie învrednicit de Sfântul Botez și să devină creștin. Fiindcă se apropia sărbătoarea botezului Domnului, îl ruga tânărul pe prea sfințitul episcop ca întru această zi să-l învrednicească pe el de sfânta luminare. Dar purtătorul de Dumnezeu arhiereu încredințat fiind de harul Sfântului Duh care sălășluia în el, zice către tânăr: Ascultă-mă, fiule, și pregătește-te până de Sfintele Paști și am nădejde în Dumnezeu că te va învrednici ca în chip vădit să primești harul sfântului Duh și să fii încredințat ce este credința creștinilor. Ceea ce s-a și întâmplat. Căci nu de la el însuși a vorbit arhiereul lui Dumnezeu, ci de la harul sălășluit în el al Sfântului Duh. Dar tânărul, ascultând cuvântul cuviosului, a fost învrednicit de atâtea lucruri și atâtea taine și atâtea vederi, ca în fața slavei Domnului, îndrăznesc să spun, de care nu a fost învrednicit nici unul dintre cei botezați în vechime.
După ce a fost botezat în sfânta Sâmbătă, a deschis Dumnezeu ochii tânărului aceluia, ochii sufletului, zic. Și a văzut toată liturghia duhovnicească și îngerească săvârșită în chip nevăzut în sfânta biserică a lui Hristos, nu o singură dată, nici pentru un singur ceas, ci toată perioada de șapte zile ale sfintei sărbători, la fiecare sinaxă, până când a dezbrăcat veșmintele sfintei iluminări. Urcând el împreună cu noi la episcopie în sfânta seară în care a fost botezat și împreună cu noi și stând la masa preasfințitului meu părinte și episcop, nu a putut absolut deloc să se împărtășească nici de hrană, nici de băutură, ca unul care era plin cu totul și săturat de harul Duhului Sfânt.
Apoi în sinaxa de duminică, intrând împreună cu clerul, cum este obiceiul, în altar, când a venit momentul proscomidiei, a început să tremure tot plângând, neputând să se țină cu ușurință pe picioare, cuprins fiind de spaima tainelor ce vedea, încât prin îngăduința episcopului stăteau lângă el doi diaconi, unul de-a dreapta și altul de-a stânga, sprijinindu-l. Era acest tânăr cu totul neprefăcut în cuvânt și fără viclenie la inimă pentru care pricină neprefăcătoria și simplitatea cuvintelor lui făceau și vrednice de crezare cele istorisite de el, mărturisite și adeverite de lacrimile tânărului și de frica ce l-a cuprins pe el pe când stătea la sfânta sinaxă. Așadar, eu am fost nedespărțit de el pe durata întregii sărbători și m-am ocupat de el ziua și noaptea, întrebându-l pe el duminică după vecernie, pe când ședeam noi deoparte și ziceam: „Pentru care pricină, o, Filipe, plângi așa și tremuri când vii la sfânta sinaxă și stai în altar? Iar el îmi răspundea, zicând: Doamne avvă, văd slava lui Dumnezeu și de aceea tremur și de bucurie plâng. Și îi zic: „Spune-mi, ce ai văzut?” Și răspunzând, zise: „Când m-ați spălat și când m-a cufundat domnul cel mare în apă, îndată, când am ieșit din apă am văzut un fum negru care a ieșit din mine și un băiat de vârsta mea, luminos ca soarele, ținând un car, stătea de-a dreapta mea și mă păzea. Și când am plecat cântând din locul în care am fost botezat și am ajuns la ușile bisericii, ne-au întâmpinat pe noi mulți tineri, tovarășii celui ce mă păzea pe mine și umblau prin fața noastră, până ce ne-au dus pe noi înlăuntru unde stau părinții și stăteau în jurul mesei. Și când urmau să iasă părinții și să ducă tăvile cele de argint care aveau pâinile și potirele cu vinul, au ieșit odată cu ei și toți tinerii și ei purtau tăvile și toate potirele de argint și au intrat și le-au pus pe masă și stăteau de jur împrejur și umbreau/acopereau veșmântul de deasupra tăvilor. Și iarăși, când l-au ridicat sus părinții și l-au luat și-au desfăcut tinerii aripile și cu aripile lor au făcut un acoperiș și au acoperit deasupra mesei până ce au venit părinții să taie pâinile. Și au venit toți tinerii aceia și au tăiat și s-au împărtășit și ei. Și când s-au împărtășit toți oamenii, iarăși tinerii au luat și au dus tăvile și potirele. Căci erau doisprezece la număr. Acestea spunea că le-a văzut în sfânta sinaxă din Sfânta Duminică.
Asemenea și a doua zi a văzut o altă vedenie și toată săptămâna vedea altfel și altă slujire de taină a puterilor cerești, săvârșită în sfânta biserică și liturghie. Căci, odată, pe când i se deschideau ochii cei duhovnicești, a văzut puterile cele inteligibile și toate cele săvârșite de ele în chip înțelegător.
Și într-adevăr, în a treia zi a săptămânii sfintei sărbători, când s-a întors de la Liturghie, îmi zise: Mare frică am văzut astăzi, dar nu pot încă să o povestesc cuiva. Apoi, după ce a trecut o zi, am zis eu către el: Ca să știi, Filipe, că Dumnezeu nu ți-a arătat ție ceea ce ai văzut, afară numai ca să povestești acestea pentru folosul multora. Așadar să nu ascunzi de mine nimic. Atunci mi-a spus și el iarăși: Ieri pe când avea loc Liturghia, am văzut că s-a despicat acoperișul și a coborât dintre tinerii aceea mulțime multă și era în mijlocul ceva ca un foc și nu am putut decât numai o singură dată să deschid ochii și să îl văd. Și a urcat acel foc ca fulgerul și s-a așezat unde stătea cel mare, episcopul. Și ședeau în jurul lui tinerii aceia și oriunde se ducea una din tăvisau din sfintele potire, ca să se împărtășească oamenii, înaintea lor mergea unul din tinerii aceia.
Iarăși, așadar, în a cincea zi a sfintei sărbători, când a fost Liturghie în casa stăpânei noastre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și când sfintele vase au plecat acolo, s-a dus cu ele și Filip în urma lor și mi-a zis mie istorisind că puterile îngerești pe care el le numea tineri, acestea, zice, mergeau înaintea Sfintelor vase.
Apoi și a doua zi, vineri, făcându-se sinaxă în baptisteriu, mi-a povestit mie, că a văzut sus pe marginea scăldătoarei în care m-ați botezat pe mine mulți tineri cu carele lor și păzeau calea și apa. Și odată, precum am spus mai înainte, deschizându-i-se lui ochii cei duhovnicești a văzut toată liturghia tainică a puterilor cerești săvârșită în Sfânta Biserică a creștinilor.
Și multe alte lucruri, martor fiind Hristos, ne-a povestit toată săptămâna, pe care fie din necredința, fie din ușurătatea celor prezenți le-am trecut cu vederea. Dar nu numai eu sunt martor al acestora, ci sunt și mulți alții care l-au văzut pe Filip și care au auzit de la el acestea. Căci eu l-am pregătit spre plinirea săptămânii, pe când era încă de curând luminat. Și pe când ședeam noi la masă împreună cu de Dumnezeu cinstitul episcop și alți câțiva și ne povestea despre toate câte a văzut botezat fiind, încât pe când el ne povestea prin cuvinte, Dumnezeu adeverea cuvintele prin fapte. Și așa cum în casa sutașului Corneliu, în timp ce vorbea Petru a umbrit Duhul Sfânt peste toți cei din casă, așa și aici, pe când povestea Filip, a venit Sfântul Duh și ne-a umplut pe noi de toată bucuria și de lacrimi și de veselie și de întărire încât masa noastră a devenit în ceasul acela jertfelnic duhovnicesc al lui Dumnezeu.
Căci acolo unde este prezența bunului păstor, acolo se recunoaște prezența lui Dumnezeu. Căci cuvios cu adevărat era cel ce l-a botezat pe Filip, acest dumnezeiesc Ioan. Căci potrivit prorociei lui pe care mai dinainte i-a spus-o lui Filip, întocmai așa s-au petrecut lucrurile. Așa de cuvios era ierarhul despre care Domnul l-a încredințat pe Filip. Căci în a treia zi a sfintei sărbători, pe când ședeam eu și Filip în cămara lui de botez, iată intră mai sus pomenitul cuvios episcop, ca să-l cerceteze pe Filip, pe care văzându-l intrând pe ușă, îndată și-a întors fața cel de curând luminat spre mine, având ochii și obrajii plini de mulțime de lacrimi. Văzând aceasta preacuviosul păstor, îndată s-a retras, nici grăind ceva către noi, nici așezându-se. După ce s-a retras cuviosul bărbat, eu l-am întrebat: „Pentru ce plângi când îl vezi pe episcop?” Și îmi zice și el: „Am văzut pe unul din flăcăii aceia sfinți îngeri umblând înaintea lui și însoțindu-l pe el.
Unele ca acestea le vedea Filip și le spunea, cât timp a purtat veșmântul de botez. Căci de îndată ce l-a dezbrăcat, nu a mai văzut nimic asemănător. De aceea se îndurera mult la celelalte sinaxe, dorind să mai vadă ceea ce a văzut, de curând botezat fiind. Dintre acestea pe unele le-am scris și eu pe scurt chiar pe când le vedea, temându-mă de judecata celui ce a ascuns talantul și convingând pe cei neascultători că nu este altă credință adevărată, afară numai de cea a creștinilor.
dezvoltat și întreținut de Epectasys
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular