Pomenirea Sfântului Trifilie, episcopul Lefkosiei (13 iunie)

În această zi, a celui între sfinți părintele nostru Trifilie, Episcopul Lefkosiei

A stat Trifilie aproape de Cel Preaînalt

Văzând lumina soarelui celui în trei fețe.

În cea de-a 14-a zi, strălucita Treime, care pe toate le cârmuiește,

A luat la înălțime inima înfloritoare a lui Trifilie.

1. Săvârșim pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Trifilie, episcopul Lefkosiei, al mitropoliei de acum a Ciprului. Acesta provenea de departe din Roma, dar a trăit aproape de Roma cea nouă, Constantinopolul, care era împărăteasa tuturor cetăților. Căci părut-a celui vestit între împărați și deopotrivă cu apostolii, Marelui Constantin, care din fericire a construit o cetate de același nume cu el, și, fiindcă i-a pus ei, ca unei mirese preafrumoase, podoabă mai mult dintre cele neînsuflețite, încât orice privire a privitorilor să se întoarcă asupra ei, părutu-i-a, așadar, că trebuie și altfel să cinstească noua Romă, prin cei care strălucesc în cuvânt, în înțelepciune și în faimă și să-i adauge și o altă podoabă, ca nimic să nu le lipsească lor din Roma cea veche. Așadar, a mutat doisprezece dintre cei mai străluciți patricieni ai romanilor, dăruindu-le lor daruri mai mari, cu risipă de avuții și bani, și aceasta în așa măsură, încât, prin abundența lor, să-i facă pe aceia să uite pe cele de mai înainte. Unul dintre aceștia era și tatăl marelui Trifilie, ca un astru strălucind în mijlocul cetățenilor lui. Așadar, hrănind cu cuvinte și cu celelalte virtuți ale binelui și frumosului noul pom și udându-l cu exactitatea dumnezeieștilor dogme, l-a făcut să sporească în roadele evlaviei, dând, prin cele câteva frunze[2], ca o desfătare, nu timpurie, prin frumusețea din cuvinte[3], și umbră, nu neînsemnată, prin rod. Și aceasta, din pronia lui Dumnezeu, cred, ca să se potrivească faptele cu numele.

2. Dar când tatăl lui a trecut deja dintre oameni, s-a gândit, desigur, din dragoste dumnezeiască, să plece împreună cu mama lui Constantin[4] și să se stabilească în Ierusalim, făcând din sosirea acolo un fapt istoric memorabil și dedicând cele ale rugăciunii lui Dumnezeu. Spunând, așadar, rămas bun slavei, bogăției și bunului renume al neamului, luând cu el o boccea mare și traversând mările, a plutit direct spre Cipru. Ajungând acolo, îl află pe Spiridon și harul aceluia care era episcop al Trimitundei, ca un soare luminând lumea cu lumina minunilor, de ale cărui raze încălzit fiind, a cunoscut că trebuie, după întoarcerea de la Ierusalim, să se apropie de acel făcător de minuni ca de un alt loc sfânt[5], căci așa au socotit de cuviință să-l numească pe acela ciprioții din multa lor credință. Venind, așadar, la el Trifilie, cel ce și-a uitat patria, a fost învățat nu știința cuvintelor, ci filosofia care vine din credință și virtuți desăvârșită în Duhul Sfânt, prin care sufletul se curățește și Îl vede pe Dumnezeu ca pe Unul Care Se sălășluiește în el în chip inteligibil, dar primește daruri, ca roade ale îndumnezeirii, lucrarea minunilor.

3. Făcând pururea suișuri spre mai bine[6] prin rugăciunile învățătorului său, a ajuns la măsura vârstei lui Hristos. Și purtând în chip desăvârșit grijă de suflete, prin dumnezeiasca hotărâre, este prohirisit păstor al cetății odinioară numite Calinica[7], și acum al Mitropoliei Lefcosiei (care este în prezent cea mai mare și mai frumoasă dintre cetățile Ciprului, stând mai înaintea celorlalte, s-a îmbogățit prin rugăciunile aceluia). Prin ho-tărâre dumnezeiască, așadar, fiind ales să ocrotească această cetate și de departe, ca nu cumva deșartă să se afle vedenia arătată marelui Constantin și împăratului pe care îl durea capul și care a căutat izbăvire de la Dumnezeu, vedenie care mai dinainte i l-a arătat pe Trifilie îmbrăcat episcop[8], chiar mai înainte de tron, și, totodată, visul i-a făgăduit marelui Constantin că îi va veni și tămăduirea.

4. Așadar, urcându-se pe tron, după apostoliceștile rânduieli și prin punerea mâinilor celor sfinte ale lui Spiridon, a umblat pe urma învățătorului, învățând și tâlcuind sfintele Scripturi și întărind sufletele cu pâinea cea duhovnicească[9], dând băutură celor însetați apa cea vie[10] pe care acela putea să o scoată din râurile Duhului. Și acesta nu la intervale de anumite perioade de câteva zile, ci în fiecare zi punând înainte duhovnicește pâinea cea de toate zilele, precum ne-a poruncit nouă Stăpânul să cerem, dând acestui cuvânt un sens mai înalt[11]. Fiindcă și-a făcut de aici un obicei în însăși legea firii, făcând aceasta acolo în fiecare zi, de la jumătatea toamnei până la jumătatea primăverii, nesuferind nicidecum, pe măsură ce înainta în cuvânt, să nu tâlcuiască zi de zi poporului puterea Sfintelor Scripturi. Și aceasta, cred, din îndemnul apostolesc, care zice: Unul să tâlcuiască, iar ceilalți să tacă[12]. Astfel sunt rădăcinile învățăturilor Sfântului Trifilie, pătrunzând adânc și, prin udarea Duhului Sfânt, au făcut să crească un copac foarte înalt, și până acum, prin rugăciunile aceluia, îl arată pe el încărcat de roade și de frunze, încât să se poată adăposti sub el tot poporul mitropoliei de acolo, și să se bucure duhovnicește, culegând rodul evangheliceștilor porunci și veselindu-se, ca de niște frunze, de istorisirile mucenicilor purtători de bună biruință și de ceata celorlalți sfinți.

5. Cu câte izvoare de minuni, încă din timpul vieții, s-a îmbogățit, din ale căror ape dădea să scoată tuturor celor ce se apropiau de el, cine ar putea povesti? Căci era deplin moștenitor al harului lui Spiridon atât în modul nemeșteșugit al viețuirii, cât și în facerea de minuni, cum zice cuvântul: Elisei este moștenitorul cojocului lui Ilie, dar și al minunilor lui[13]. Era, așadar, bărbatul acela dumnezeiesc și cu adevărat fericit neagonisitor cu viața, sălășluind mai mult la câmp, ca unul care fugea de adunările tribunalelor, însoțit cu sărăcia, prin faptul că dădea cu ușurință toate celor lipsiți, cu mâna lui dezgropând și acoperind pe cei îngropați sub dărâmături de cutremur[14], acest nobil între nobili îngropându-i în cinstit mormânt, îndeletnicindu-se cu postiri neîncetate, ca să fie pildă turmei sale. A construit un frontisteriu[15] pentru femei de dragul mamei sale, apoi convingând-o să îmbrace și ea haina monahală, pildă făcându-se maicilor și primind din dragoste de la mănăstirile din sfintele locuri din împărăteasa cetăților pe oricare dintre monahii, care venea acolo și o găzduia cu mare ușurință și o omenea atât la venire, cât și la plecare. Și acest obicei s-a arătat ținut până astăzi. Acolo ducându-și viața în bună cumpătare mama lui, Domnica, a adormit în cuvioșie, fiind și ea izvor de minuni pentru cre-dincioșia modului ei de viață. Sfântul Trifilie a ridicat și o sfântă catedrală, care era cea mai mare pentru adunarea întregii cetăți, unde se află și mormântul lui – mângâiere pentru cei ce se apropie de el.

6. Dar era înfățișarea lui așezată, având frumusețe și vestindu-i de departe noblețea. Blond la păr, cu pielea albă, cu o privire pătrunzătoare, plăcut și vesel la chip, bine proporționat la întocmirea întregului trup, având o barbă ascuțită. Încins cu mantia ca un alt Aaron și ca Samuel stând înaintea lui Dumnezeu dis-de-dimineață și rugându-se pentru turmă. Ajungând până la bătrânețe și plin fiind de zile și de darurile Duhului, a plecat la Hristos, al Cărui slujitor fiind, s-a arătat și umblând pe urmele Lui. Pe care Tatăl luminilor cinstindu-l în ceruri cum era făgăduința, s-a făcut mijlocitor și sol al patriei sale și al turmei sale. Căci nu este în zadar să adăugăm și aceasta ca dovadă a fericirii pe care acesta a primit-o după aceea.

Traducere de Laura Enache după F. Halkin, „Distiques et notices propres au synaxaire de Chifflet”, Analecta Bollandiana, 66, 1948, pp. 12-19; cf. A. Vinogradov, Свт. Спиридон Тримифунтский, Кипрский Чудотворец. Агиографические источники ΙV-Χ столетий (Smaragdos Philocalias), Святая гора Афон, Москва, 2008, pp. 226-236. Extras din volumul în pregătire dedicat dosarului hagiografic al Sfântului Spiridon al Trimitundei. 

ă2]Această imagine a pomului care dă desfătare, atât prin frunze, cât și prin rod, are la bază un joc de cuvinte retoric, frecvent folosit în panegiricele hagiografice și imnografice, pornind de la numele Sfântului Trifilie, care înseamnă trei frunze.

[3] Și aici e tot o figură retorică ce provine din exegeza patristică a smochinului neroditor, unde frunzele semnifică vorbele, cuvintele, și roadele, faptele.

[4] Se referă la pelerinajul Sfintei Elena la Ierusalim din 326.

[5] Pelerinajul s-a făcut la locurile sfinte, de aceea spune în continuare că trebuia să se apropie de Sfântul Spiridon ca de un alt loc sfânt, totuși se admite și traducerea literală a lui ὡς ἱερῷ τινι ἀλλῷ, ca de un alt templu.

[6] Cf. Ps. 83, 6.

[7] Calinica, vechiul nume al Lefkosiei, atestat numai aici în acest Sinaxar, în Viața Sfântului Spiridon scrisă de Teodor, episcopul Pafosului, și în autobiografia lui Grigorie Cipriotul, Patriarh al Constantinopolului (1290).

[8] Adică i l-a arătat profetic pe Trifilie ca episcop, fiindcă la acea dată încă nu era episcop, cf. Viața Sfântului Spiridon, scrisă de Teodor, episcopul Pafosului, cap. VIII.

[9] Cf. Mt. 6, 11.

[10] In 7, 38.

[11] Se referă, probabil, la Tâlcuirea la Rugăciunea Domnească a Sfântului Ciprian al Cartaginei, unde „pâinea cea de toate zilele” este interpretată în sens euharistic.

[12] I Cor. 14, 27.

[13] Cf. IV Rg. 2, 13-15.

[14] Referire la cutremurul din 342.

[15] Adică o școală monahală.