Sf. Neofit Zăvorâtul: Cuvînt despre înșelarea demonilor

Al lui Neofit preotul monah și zăvorât

Cuvânt despre un monah din Palestina în anul 6693, indictionul al 3-lea, luna septembrie care a fost înșelat de demon și care a căzut cumplit

1.      „Cu auzul urechii am auzit”[1], precum este scris, prin cuvintele cărților părinților despre unii care au fost înșelați și amăgiți de uneltirea lui satana, fiindcă pururea pizmuiește ca un pizmaș și răufăcător neamul oamenilor. Iar acum și în zilele noastre s-a întâmplat ceva asemănător și mai nenorocit decât la cei vechi încât le umbrește pe acelea și întrece cu mult mărimea dramei. Și aceasta am aflat-o eu de la un monah iubitor de adevăr și care trăiește după Dumnezeu, care nu de puțină vreme a locuit împreună cu acela și a auzit cele privitoare la înșelarea lui din gura aceluia și el însuși a întrebat cu exactitate despre înșelarea pe care a suferit-o acela, pe de o parte fiind curios cu privire la meșteșugirile vrăjmașului și pe de altă parte îngrijindu-se pentru propria siguranță de aici potrivit cu acel „să se vaiete chiparosul că a căzut cedrul”[2].

2.      Și acest frate dacă a auzit ceva de la cel înșelat mi-a povestit mie îndurerându-se cu inima, iar eu m-am uimit și m-am întristat foarte tare din pricina acestei nenorociri și de răutatea satanei. Și nu am socotit drept să scufund în adâncurile uitării un astfel de subiect, ci să o însemnez spre siguranța noastră și a mai multora cu harul lui Hristos, fiindcă nu numai isprăvile celor ce se îndreaptă îi stârnesc pe cei mai sârguitori la imitare, ci se întâmplă și când căderile celor ce cad îi țin pe mulți să nu cadă.

3.      Pentru aceea și dumnezeieștile Scripturi aduc la mijloc istorisirile nu numai ale celor îndreptați, ci și ale celor căzuți pentru ca ascultătorii lor să râvnească unei vieți fără de cădere și să se ferească de alunecare. Pentru care pricină și eu am socotit drept ca atât cât este cu putință să redau în scris această întâmplare satanicească și nouă auzire și nouă priveliște ca nu cumva să fim și noi primitori ai fanteziilor și închipuirilor începătorului răutății și atotrăului diavol, ci „chiar dacă înger de lumină” sau în chipul vreunui mucenic sau cuvios ar veni la noi, să nu ne încredem lui, ci suntem datori să ne pecetluim din toate părțile cu semnul cinstitei cruci și să înălțăm mâinile și ochii sus la Dumnezeu și să chemăm în ajutor preasfântul și mântuitorul nume al lui Hristos și să spunem așa: „Nu mă părăsi, Doamne, Dumnezeul meu, și nu depărta ajutorul Tău și mila Ta de la mine și să nu mă amăgească și să mă despartă de Tine apostatul începător al răutății, și nu îngădui ca făptura Ta să fie dusă în ispită, ci după cuvântul Tău, Stăpâne, izbăvește-mă de cel rău și de vrăjmașul începător al răutății, cu rugăciunile pururea Fecioarei Maria și preacuratei Maicii Tale”.

4.      De vom spune acestea, sunt convins că se va vădi arătarea, fie că este dumnezeiască, fie potrivnică. Și dacă este satanicească, va dispărea degrabă alungată de harul lui Hristos cel chemat în ajutor, iar dacă cumva este într-adevăr dumnezeiască, nici așa nu trebuie să alergăm degrabă către ea, ci mai degrabă să spunem către arătare:  „Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos Împăratul și Dumnezeul nostru”. Veniți să ne închinăm unei dumnezeiri întreit-ipostatice. Veniți să ne închinăm icoanei lui Hristos și Maicii Domnului și cinstitei cruci a Domnului și filacteriul meu și pierzătorul demonilor.

5.      Să spunem și simbolul cel sfânt al credinței și „Să se scoale Dumnezeu...”[3]și atunci poate voi crede ție că „de la Dumnezeu ai venit” la nevrednicia mea, care nimic bun nu am făcut înaintea lui Dumnezeu, care prin har miluiește și mângâie nimicnicia mea. Acestea așadar, și cele asemenea dacă fratele cel înșelat le-ar fi făcut și le-ar fi spus, nu ar fi fost batjocorit de răii aceia demoni, nu ar fi suferit o asemenea înșelare și vătămare de la ei nu l-ar fi primit pe lup în loc de păstor, nu ar fi primit întunericul în loc de lumină și nu ar fi căzut într-o asemenea prăpastie în loc să ajungă la liman.

6.      Dar vino și să aducem în mijloc modul înșelării, nu neapărat ca să condamn pe acela (căci condamnându-l pe acela pe mine mă condamn, ca un cârmaci care nu știe spre ce țărm să-și îndrepte corabia), ci pentru ca greșeala și poticnirea aceluia să devină pentru noi siguranță și trezire. Căci acela a pătimit deja ceea ce a pătimit, se va îngriji de acela Dumnezeu, dar noi avem nevoie de mult ajutor de la Dumnezeu și de multă trezvie ca să nu fim prinși în capcană cumplit de vânătorul acela spurcat.

7.      De aceea și eu, lăsându-l la o parte pe cel înșelat, am vorbit mai înainte cu ajutorul lui Dumnezeu despre siguranța noastră, căci dacă nelegiuiții cad, cum este scris, drepții devin temători de Dumnezeu, „Cel iscusit, văzându-l pedepsit pe cel rău, mai tare se pedepsește el însuși”, cu cât mai mult trebuie ca noi să ne temem și să ne pedepsim, nu nelegiuiți, ci dreptcredincioși fiind, nici răi, ci virtuoși, știind bine că cel ce are bogăție de virtuți poate fi dintr-odată deșertat de ele și să sufere jalnic naufragiu pe uscat.

8.      Ivir era de neam bărbatul și încercat monah, Gavriil pe nume și învrednicit de treapta preoției preaiscusit în orice lucru de mână și, ducându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim s-a arătat excelent lucrător al virtuții. Și nu numai că a slujit în diferite chinovii, cinstit de toți ca mintos și ca preot și îndemânatic și priceput și iubitor de frați și iscusit în Sfintele Scripturi, dar și viață pustnicească petrecea în diferite locuri și vremuri, într-un loc trei ani, în altul cinci, și în alt loc alți trei iarăși silindu-se să-și veștejească vigoarea trupului și să supună ceea ce este mai rău la ceea ce este mai bun și preferând să fie răbdător deât nerăbdător apoi ducându-se la mănăstirea preasfântă a marelui și sfântului părinte Sava și petrecând în ea câțiva ani, i-a venit lui dor pentru a se urca pe stâlp cu scopul unei petreceri mai aspre și pentru îndreptarea în virtute, deși s-a întâmplat dimpotrivă. pierzând și avantajele pe care le avea mai înainte, precum cei ce doresc să zboare fără aripi, cu ușurință căzând, se zdrobesc.

9. Iar starețul, kyr Sava ca un iubitor și avocat al binelui l-a prevenit pe bărbat cu privire la urcarea pe stâlp (care i s-a făcut lui mai degrabă pogorâre decât urcare cum că nu este cu putință nici pe mare a alerga cu căruța, nici pe uscat nu este cu putință să plutești cu corabia. Căci aceste exemple ni se potrivesc și nouă ori de câte ori ne folosim de lucruri fără rațiune și dorim cele ce nu se cuvin).

10.  Era, așadar, de trei ani petrecând pe stâlp cu râvnă și, cum spunea el însuți, s-a plecat inima lui să ceară o harismă de la Dumnezeu. Dar aceasta era, cum au arătat-o faptele, o meșeșugire clară a lui satana ca să-l facă pe el să dorească cele ce nu se cuveneau și de aici să le piardă în zadar și pe cele pe care le avea, ceea ce s-a și întâmplat. (Căci cel ce își dezrădăcinează propriul dinte și înfige în locul lui unul de lemn, face dificilă mestecarea, iar cel ce se întoarce din calea dumnezeiască și dreaptă printr-o rea voință satanică, face grele și pierzătoare pe cele clocotite). Și o înșelare, o nebunie a vrăjmașului împotriva noastră! Vine, așadar, la el noaptea de timpuriu, prearăul demon și vistiernic al răutății, luând chipul marelui părinte Sava și zice către el: „Bucură-te, frate, ca unul care ai împlinit fapte mărețe, întrecându-mă în virtuți și pe mine. Și eu petrecând aici dând ocol adeseori, în afară de tine, nimănui dintre monahii din lavră nu m-am descoperit din pricina patimilor și nepurtării lor de grijă, scârbindu-mă de ei, dar îngrijindu-se de virtutea ta și de faptele tale bune, Dumnezeu să te cercetez și mare bucurie să-ți vestesc ție, căci are să vină Hristos cu cetele Lui la tine, ca să te arate părtaș unor harisme după dorința ta și să se arate ție ca marelui Paisie așa cum are să vină la a doua și înfricoșata Lui venire.

11.  Dar eu mâine seară, iarăși voi veni la tine nu singur, ci împreună cu doi dintre frații mei, adică cu marele Simeon stâlpnicul, și cu Sfântul Ștefan din lavra mea cel în haină de păr (vezi-mi mie vicleșugul, cum și cele trei nume încep cu litera S, Sava, Simeon, Ștefan)  ca să te călăuzim la întâmpinarea și la închinarea lui Hristos. Căci ne-a rânduit pe noi trei să te cercetăm și să rămânem la tine. Și acestea spunându-le, semănătorul răutății și arătându-și farmecele l-a prins pe monah în undița înșelării plină de venin aducător de moarte.

12.  Căci nu se poate vedea pom înrădăcinat sus în cer, nici stele nu-i cu putință a vedea luminând jos pe pământ și nimic nu este mai rău și mai pierzător decât a fi cineva înșelat de închipuirile și meșeteșugirile lui satana. Iar monahul, în loc să se pregătească pentru a cere dovezile netăgăduite de la cei ce veneau, dacă erau înșelători sau adevărați, și-a înaripat mai degrabă gândurile spre dorirea dumnezeieștilor harisme și să cugete cele ce nu trebuia să cugete sau mai degrabă să cugete nebunește.

13.  Apoi, potrivit făgăduinței, în noaptea următoare vine la el treimea aceea atotpierzătoare de care am vorbit mai sus (și așa cum nu se poate vedea un râu curgând invers de jos în sus, tot așa nu se poate ca în privința unor asemenea închipuiri și înșelări să se arate sau să se spună vreodată ceva drept și folositor) și adeverind cuvintele înșelării celor spuse mai înainte și aflându-l pe monah bine primindu-le și că nu li s-au cerut de către el cuvintele nici unei asigurări, aceștia, așadar, îi fac o cerere rea și pierzătoare și vrednică cu adevărat de răutatea lor.

14.  Căci arătându-i monahului cinstita și preacurata icoană a Maicii Domnului (o, înșelare! O, nebunie!) zic către el: „Nu te mai închina ei, nici nu o mai slăvi ca Maică a lui Hristos, se înșeală cei ce i se închină și o cinstesc pe ea ca Născătoare de Dumnezeu. Căci Hristos fiind atât de mare este cu neputință să se nască printr-o femeie și să numească pe o femeie mamă. Aceasta și Hristos îți va adeveri când va veni mâine seară la tine.

15.  Acestea spunându-le înșelătorii aceia și preaspurcații demoni și aducându-l pe fratele la ieșirea din minți, nu a putut acela, vai, vai, să spună deloc ceva la acestea, nici să-și amintească de cuvintele profetice, nici de propovăduirile apostolilor, nici de rânduielile sinoadelor care o proclamă clar Născătoare de Dumnezeu care a chemat neamul nostru din robie. A uitat că pe când era spânzurat pe cruce Domnul, ca maică a Lui vestind-o, a încredințat-o altui fiu Ioan Teologul, pentru ca fiind pentru moment despărțită de Fiul lui Dumnezeu și unită cu fiul adoptiv nedespărțită de el să-și poarte neîncetat cinstea/privilegiile de maică. A uitat de toate acestea monahul și de aici, așadar, în chip vătămat la minte a ascultat cuvintele atotpierzătoare ale demonilor.

16.  Apoi iarăși în noaptea următoare vin înșelătorii la cel înșelat (și așa cum nu se poate frământa și a se face pâine din pleavă, tot așa nici la aceștia nu se putea întâmpla nimic bun) și zic către el: Tămâiază, căci iată vine deja Hristos la tine. Apoi după ce a tămâiat îi zic lui: „Ridică-ți ochii și vezi”. Și, privind,  vede cete luminoase, chipurile corul îngerilor și al apostolilor, proorocilor și mucenicilor, chipurile și al cuvioșilor, iar în mijlocul lor ca înălțat pe tron șezând Hristos (dar mai degrabă vrăjmașul lui Hristos și străinul și stăpânitorul întunericului). Și îi spun lui iarăși relele acelea călăuze: Vezi ceata aceea de cuvioși în fruntea căreia stă marele Antonie că în corul acelora va să fii și tu însuți ca un ales al lui Hristos. Dar acum ieși repede și închină-te lui Hristos și vei primi de la El harismele făgăduite ție.

17.  Și poate oare un mort să dea viață unuia viu? Dar oare poate întunericul să lumineze pe careva? Oare are diavolul vreun bine ca să-l dea cuiva? Dacă bine în el nu este cum oare va da binele pe care nu îl are? Iar dacă are cumva ceva de dat de la el, atunci de bună seamă nu poate fi decât rău și pierzător. Și așa cum aspida când are ceva de dat de la ea, dă veninul pe care îl are din fire spre moarte și pierzanie, așa cum ariciul dacă ar vrea cineva să-l mângâie mai degrabă cel ce se apropie se vatămă de la firea lui decât îl mângâie așa și aici: Ieși, zice, și închină-te lui Hristos și primește darurile de la El.

18.  Și o, înșelare, o, rătăcire și învoire irațională! Căci se cuvenea monahului să spună către arătate: Ce este această priveliște străină ce se arată? Ce este prezenta oștire? Ce taină este aceasta? Cine sunt eu și care este lucrarea mea ca să vină la mine Hristos cu atâta oștire? Dar oare e adevărat ce se vede? Sau este înșelare și închipuire și nălucire?  Și cum voi cunoaște oare sigur că tu ești Hristos dacă nu îmi vei arăta mie semnele bunătății, cinstita cruce, prin care ai lucrat mântuirea noastră, urmele cuielor prin care și Toma și lumea au fost încredințați de învierea ta din morți? Dar să cânte și aceste cete ale tale cântarea cea întreit sfântă cântată de obicei de îngeri. De vreme ce ai primit un lucru mai mare și ai venit la mine, primește-l și pe cel mai mic și încredințează-mă prin semnele de care am vorbit și dacă mă voi încredința în toată siguranța că tu ești Hristos nu numai că mă voi închina, ci și cu țărâna de sub picioarele tale mă voi spăla și o voi mânca drept cea dintâi agheasmă. Dar fără aceste semne nu numai că nu mă închin, ci mă și lepăd de tine și îți voi spune „Să se scoale Dumnezeu” și celelalte.

19.  Nimic dintre acestea cercetând, nici spunând, nici judecându-le, monahul s-a închinat până la pământ diavolului, începătorul răutății, și celui străin de Dumnezeu, care după închinare îi zice monahului: Iată, te-ai închinat mie și te-ai făcut al nostru și ai văzut slava mea cu care urmează să vin la a doua venire a mea. Iar tu ia aminte la tine însuți să nu te desparți vreodată de mine și să te învoiești cu aceasta înaintea mea și a cetelor mele să fii al nostru. Și eu îți voi da ție trei harisme (în loc de trei mari rele). Și răspunzând, zice monahul: „De vreme ce tu ești Hristos mă învoiesc să fiu al tău. Și răspunzând a zis înșelătorul: La icoana Mariei, cea numită Născătoarea de Dumnezeu să nu te închini nicidecum ca fiind maica mea, fiindcă nici nu este maica mea. Și eu ți-am descoperit ție aceasta acum ca unui slujitor al nostru și rob. Căci iată numaidecât vezi slava mea. Și cum oare ar fi cu putință să am drept maică o femeie?

20.  Trebuia deci, trebuia ca în aceste cuvinte ale vicleșugului să detecteze vicleșugul și să spună limpede: „Așadar, dacă nu este maica ta Născătoarea de Dumnezeu, este limpede că nici tu nu ești Hristos și fiind pururea mincinos numai în acest lucru ai spus adevărul, spunând că Născătoarea de Dumnezeu nu este maica ta, fiindcă nu este nici o părtășie între lumină și întuneric, iar maica ta este pierzania și gheena văpăii celei veșnice și întunericul cel atotînserat al iadului.

21.  Și prin urmare: „Să se scoale Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și celelalte”. Dar eu cinstesc și laud și mă închin preacuratei icoane a Maicii Domnului și a Celui ce S-a născut din ea negrăit și cinstitei Lui cruci și chipurilor dumnezeieștilor Lui slujitori de care ai fost socotit ca o jucărie sau ca o păsărică cu care se joacă copiii mici. Dar nimic din toate acestea nu a spus cel înșelat. Căci erau furi și tâlhari, jertfind și pierzând mintea și cugetul lui, pentru aceea cu toată libertatea au făcut cu el ce-au vrut.

22.  Apoi adăugând înșelătorul zice celui înșelat: Mâine seară stai la fereastra dinspre miazănoapte a stâlpului tău și strigă limpede aceste trei nume: Sava, Simeon și Ștefan. (Și vezi-mi meșteșugul lui satana și multa răutate cum îl pregătește pe monah ca el însuși să-i cheme pe demoni și nu să vină ei de la ei înșiși ) Și cheamă zice, pe Sava, adică pe satana, Simeon, adică tovarășul celui de care am vorbit, Ștefan ca unul care era căpetenie peste tabăra demonică și care înstrăinează de cununa dumnezeiască[4] pe cei ce se încred lui. Și strigă, zice pe acești trei slujitori ai mei odată cu care îți vor fi trimise și cele trei harisme mari făgăduite ție. Căci pe aceștia trei i-am rânduit să-ți slujească ție și să rămână cu tine pentru totdeauna (și vezi drăcovenia că în loc să te cerceteze, te lovește).

23.  Acestea așadar, spunându-le în chip înșelător și cu vicleșug balaurul acela din adânc s-a făcut nevăzut împreună cu tovarășii lui. Iar monahul stând în noaptea următoare la fereastra amintită cu glas mare a strigat numele de mai sus. Dar auzind monahii din lavră glasurile acelea fără rânduială s-au tulburat nu puțin, bănunind atacul unor pirați.

24.  Vine la el îndată odată cu strigătul chemată fiind treimea aceea atotpierzătoare a demonilor și zic către el: Noi suntem cele trei harisme pe care Hristos ți le trimite ție, dar mai întâi vomită materia din intestine și curățește-te și după aceea primește harismele. Poate că au numit prearăii demoni harul sfințirii și materia sfintelor daruri ale trupului stăpânesc și voiau să-l golească de acestea și așa să se sălășluiască în el. Ceea ce a și fost. După ce acela s-a plecat și a vărsat și a produs vărsăturile că puțin a lipsit să nu verse toată rânduiala de dinlăuntru, pe când gura lui era deschisă pentru aceste lucruri cumplite unul dintre demoni a sărit și a intrat prin gură în măruntaiele lui, iar ceilalți doi câte unul au intrat în fiecare ureche. Și aruncându-l pe el la pământ și chinuindu-l cumplit cum era potrivit tiraniei lor.

25.  Și îndată l-au aruncat în pofta curviei și demonul i se arăta ca femeie chipurile, și îl îndemna să curvească. Iar celelalte hule nespuse ca unele ce sunt spurcate și nelegiuite și pricină de vătămare pentru cititori nu voiesc a le reda în scris, ci în câteva cuvinte voi arăta celor ce au minte nenorocirea. „Căci a fost aruncat” de atunci „în adâncul mării” inimii și „râurile” hulei în chip jalnic și nenorocit „l-au înconjurat”[5] mai mult decât l-au înconjurat valurile și talazurile pe Iona. Și atunci și-a venit în simțire din această înșelare și a aflat prin cercare că a căzut în mrejele diavolului și ale demonilor.

26.  Dar fiindcă demonii întotdeauna au nesătulă aplecarea spre rău, nu se mulțumesc cu relele cumplite de care am vorbit, ci și spre ucidere îl întărâtau în acest mod. Căci era la o oarecare distanță de stâlpul lui liniștindu-se un alt monah încercat, pe nume David. Și în acesta prefăcându-se demonul a venit pe stâlp și zicea: „Ce este, frate Gavriile, pentru ce socotești în inima ta că ești înșelat de demoni. Cunoaște că îngeri sunt cei ce se apropie de tine și nu demoni, așadar, nu bănui deloc că ești înșelat.

27.  Iar acela cunoscând prin cercare că este batjocorit de demoni și pătimește cumplit la cuvântul lui David se înfurie și își iese din minți, crezând că acela râde de el și îl ironizează cum că sunt îngeri demonii. Dar cum demonul adeseori lua chipul lui David și venea pe stâlp zicând că ei sunt îngeri, înnebunit, coboară de pe stâlp stăpânit de mânie și urgie, venind la David să-l ucidă ca unul care, chipurile, își râdea de el și îl batjocorea.

28.  Ducându-se și printr-o iconomie a lui Dumnezeu negăsindu-l pe David în chip potrivit, stând afară îl împroșca pe acesta cu cleveteli și insulte și zicea: „pentru ce vii pe stâlpul meu în fiecare zi și râzi de mine și mă batjocorești zicând că îngeri sunt demonii? S-a uimit David auzind acestea și a cunoscut vicleșugul și zice către el: Ce spui frate, ce spui, rătăcitule, căci eu am destulă vreme de când nu te-am văzut și tu spui că vin în fiecare zi la tine și-ți spun aceste lucruri? Ce înceamnă cele ce spui, ce-ai pățit spune-ne nouă. Atunci așadar, îi povestește lui în amănunt cele ale înșelării și ale teatrului lui satana și că trei demoni s-au sălășluit în el.

29.  Atunci David luându-l se duc în lavră și  istorisind chipul înșelării s-au uimit toți monahii la auzirea aceea străină și la priveliște și au zis: „Și noi am auzit strigătele lui în noaptea aceea Sava, Simeon și Ștefan și ne-am înfricoșat foarte temându-ne de venirea unor pirați.

30.  La hotărârea sarețului, kyr Sava și a monahilor de sub el, este trimis în chinovia marelui Eftimie în care stareț era cinstitul bătrân kyr Theostirict, unde i se poruncește să care lemne la bucătărie și brutărie. Și era a-l vedea pe acesta în fiecare zi purtând pe umeri sarcină de lemne, nefiind cu nimic diferit de o cămilă. Dar nici așa nu-l lăsau demonii să-și vină în simțiri, ci pe cel ce era astfel muncit, muncindu-l și ei îl chinuiau. Apoi prin calda cercetare a marelui părinte Eftimie, cei doi demoni din urechile lui au fost alungați, iar celălalt care se cuibărise în pântece stăruie până la extrem topind și apăsând cele dinlăuntru ale lui și zicându-i lui că: Eu sufletul tău l-am luat și îl stăpânesc pe el și îl voi dezrădăcina de la tine când va fi vremea.

31.  O, nebunie nesătulă a lui satan împotriva noastră de care să Îl rugăm pe Domnul ca nimeni dintre noi să nu mai fie ispitit. Căci nu este, nu este fără primejdie să fie cineva ispitit de un leac otrăvitor și nu se poate ca cel prins în mreje și împărtășit cu veninul răilor demoni să nu fie vătămat cumplit fie la suflet, fie la trup, precum îndumnezeitul acesta monah și căruia i s-a dus vestea, care era în ascultare slujind cu grijă în pomenita mănăstire până ce fiul pierzaniei Salahantis ca un porc sălbatic intrând, a stricat via Domnului[6] 

32. Dar eu despre această nenorocire socotesc drept să adaug câteva lucruri la cuvânt. Cine ar putea să cuprindă adâncul neatins și necuprins al judecăților lui Dumnezeu ? Cine oare nu s-ar uimi și nu s-ar minuna de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și de adâncul neînțeles al iconomiilor Lui sau cine nu ar plânge din suflet și din inimă o asemenea nenorocire și schimbarea potrivnică a unor asemenea lucruri, văzând și auzind cum sfântul acela pământ și sfânta turmă au fost prădate, și au fost date cele sfinte câinilor, cum din sfântul știubei cel mai curat dintre albinele a credinței a fost scoasă afară și a intrat în loc roi de gândaci necurați, cum a căzut răcoarea aerului și s-a stârnit în loc vântoasa de la marginile pământului și a stricat gardul stăpâneștii vii (căci așa au mărturisit unii că s-a stârnit un vânt și a distrus tot pământul acela), cum a dormit paznicul și mistrețul sălbatic intrând a stricat roadele viei Domnului?

33. Cum oare și pentru ce s-au întâmplat acestea nu pot spune, nici nu îndrăznesc să condamn pe toți pentru fapta păcatului universal că s-au întâmplat asemenea lucruri cumplite. Fiindcă așa cum este cu neputință să nu fie păcătoși și unii fărădelege, tot așa este cu neputință să nu fie și unii drepți. Dar fiindcă pentru păcatul unuia, cum este scris, se biciuiește cetatea, cât de mult nu se va biciui pentru păcatul mai multora? Când un braț al balanței se îngreunează, numaidecât celălalt se ușurează și este biruit cu ușurință. Aceasta este limpede că și covârșirea păcătoșilor este la fel. Pleava este mai multă decât grâul, iar păcătoșii sunt mai mulți decât drepții. Și de aceea faptele cele rele biruiesc rugăciunile drepților și atrag mânia lui Dumnezeu care pe toți îi stăpânește. Și așa cum adeseori sunt arse împreună cu vreo materie inflamabilă nefolositoare de vreun țăran și gardul și pomul roditor, la fel și aici s-a întâmplat în chip asemănător, încât pentru faptele fărădelege și nelegiuite ale unora au fost date câinilor cele sfinte, mâniindu-Se Dumnezeu. Și lucrătorii binelui și iubitorii lui totuși nu s-au vătămat. Îmi îngădui chiar să spun că au fost străluciți și mai mult ca aurul în cuptor.

34. Pentru aceea nu trebuie să se mire și să se uimească cei care au fost alungați de acolo, pentru mutarea lor de aici dincolo fiindcă „a Domnului este pământul și plinirea lui” și cel încercat în Ierusalim pentru lucrarea virtuții este încercat pretutindeni, imitând pe albina cea iubitoare de lucrare ostenindu-se să aducă miere în tot locul și să adune fagure. Căci de vor fi prigoniți în țara aceea să fugă în alta, potrivit dumnezeiescului cuvânt, ducând cu ei corabia cea înțelegătoare plină de bogăție duhovnicească și căutând limanul mântuirii. Și căutând vor afla cum a spus cuvântul cel nemincinos al Domnului. Iar noi să ne întoarcem iarăși la cuvântul nostru de la început, fiindcă nu despre aceștia vorbeam, ci despre cel înșelat, pentru ca să încercăm să țesem la acest cuvânt și cele ce au mai rămas.

35. Și era cel căzut, cum s-a spus, în mănăstirea marelui Eftimie până la cucerirea mănăstirii. Și după aceea astfel s-a întors iarăși în lavra Sfântului Sava din pricina raidului barbarilor de care am vorbit. Dar nici acolo nu a putut să scape din mâinile acestora, ci fiindcă luat rob de aceștia a fost dus de acolo în Damasc împreună cu alți monahi. Iar sfârșitul lui cum a fost sau cum va fi nu am aflat. Dar această înșelare și preamare răutate a devenit cunoscută în toată Palestina, încât s-au spăimântat și monahii isihaști și adunările chinoviale și spaimă i-a cuprins pe toți și greșeala unuia i-a adunat pe mai mulți spre siguranță cu ajutorul lui Dumnezeu, ci căderea unuia a devenit stare celor ce vor și mai ales celor mai iuți.

36. Pentru care pricină, Hristoase, milostiv fii robului aceluia al Tău care a căzut. Lasă, iartă, Stăpâne Doamne, fărădelegea lui care i s-a întâmplat din înșelare și rătăcire. Fiindcă prin negrăitele Tale judecăți i s-a îngăduit răului demon aceluia, cel care nici asupra porcilor, fără porunca Ta, nu are putere, și atâta a ispitit și a înșelat făptura ta, încât fie robului Tău plată folosul multora și adu-Ți aminte de ostenelile lui vechi. Și dacă numai o singură zi Ți-a slujit Ție, amintește-Ți de această singură zi. Credem că adâncurile îndurărilor Tale întrece dreapta Ta judecată.

37. „Cel ce nu cu voia voiești moartea păcătosului cât să se întoarcă și să fie viu”, Cel ce ai venit și ai mântuit lumea pierdută, Cel ce ai venit și ne-ai eliberat pe noi din stăpânirea și robia diavolului și din tirania lui, Cel ce ai venit „să cauți și să mântuiești pe cel pierdut” și pentru acesta moarte ai răbdat, Cel ce cunoști slăbiciunea și alunecarea ușoară a firii noastre ca Făcător al ei, Cel ce știi nebunia fără margini a diavolului ucigător de oameni și începător al răutății, Cel ce „zdrobește războaie” „cu braț înalt” și brațul celor mândri cu puterea Ta cea atotputernică, Stăpâne, l-ai zdrobit și l-ai nimicit, zdrobește și alungă din măruntaiele robului tău aceluia și din toate mădularele lui pe acel demon tiran și toată lucrarea lui fă-o deșartă și dă iertare făpturii Tale ca un Bun și Iubitor de oameni, miluiește-l ca un Multmilostiv și arată sufletul lui de partea celor mântuiți, când va fi vremea, ca și de aici să fie slăvit numele Tău cel preasfânt și să fie rușinat mai vârtos balaurul cel din adânc și înșelătorul și vrăjmașul făpturii Tale.

38. Păzește-ne și pe noi de smintelile lui, cu nemăsurată mila Ta, acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor bunătății Tale. Cu lumina cunoștinței și priceperii, a siguranței și a trezviei luminează ochii și mințile, simțurile, inima și cugetul nostru cu negrăita lumină a feței Tale, ca să nu fim necunoscători ai meșteșugirilor mișcate împotriva noastră și a uneltirilor vrăjmașului celui începător al răutății, ci să fim învățați mai departe cu privire la metodele și atacurile și pornirile lui dobitocești și râzând de el să fugim la Tine, la Tine să privim, și în Tine încrezându-ne, să alergăm la Cel ce cu adevărat este Dumnezeu și Mântuitorul și Stăpânul tuturor, limanul, zidul, întărirea mântuirii, Păstorul, Ușa, Calea cea mântuitoare, prin care cei ce umblă, către Tatăl umblă, scăparea noastră a tuturor, ajutorul celor neajutorați, nădejdea celor deznădăjduiți, și limanul celor înviforați, odihna tuturor și a slujitorilor Tăi, Hristoase Dumnezeul nostru. Și să dobândim mântuirea veșnică în numele Tău cel Sfânt, căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea împreună cu Pricina a toate, Tatăl cel fără de început, și cu Preasfântul Tău Duh Cel împreună-veșnic și de viață începător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Traducere de Laura Enache după volumul, Sf. Neofit Zăvorâtul, Syggrammata (Πανηγυρικὴ), t. Γ, Pafos, 1999,  p. 141, și următoarele, volum în pregătire la Editura Doxologia.

Un alt cuvânt despre înșelare și pocăință pe care vi-l recomand, despre Iacov monahul, cel care a căzut și s-a îndreptat poate fi citit pe saitul nostru aici, în versiunea cuviosului Teognost.

Tot de Sf. Neofit, vă recomand cuvântul acesta extraordinar despre pocăință și împătășire pe care l-a rostit la praznicul Întâmpinării Domnului.

[1] Iov 42, 5.

[2] Zah. 11, 2.

[3] Ps. 67, 1.

[4] Întreit joc de cuvinte pornind de la numele Ștefan, în greacă Στέφανος, care înseamnă cunună στέφος, și στίφος, șir de oameni, tabără.

[5] Iona, 2, 4.

[6]  Ps. 79, 14.