Sf. Neofit Zăvorâtul: Cuvânt despre Înfricoșătoarea Judecată

Sf. Neofit Zăvorâtul: Contemplație a Celei de a doua veniri și a Înfricoșătoarei Judecăți

Despre a doua venire a lui Hristos și din cele ce au zis profeții despre ea și dumnezeiasca Evanghelie

      47. Dar fiindcă așteptăm învierea și a doua venire a lui Hristos, trebuie ca și noi, cu harul Lui să spunem despre aceasta puține lucruri din multe, pe care și profeții văzându-le de mai înainte s-au spăimântat. Doamne, zice, am auzit auzul Tău și m-am înfricoșat. Doamne, înțeles-am lucrurile Tale și m-am spăimântat (Av.3,2). Și Maleahi: Domnul, zice, va veni. Și cine va putea îndura ziua venirii Lui. Fiindcă El ca focul topitoarei va veni și ca leșia nălbitorului. Și va ședea lămurindu-i și curățindu-i ca pe aur și argint (Mal.3,1-3) și va veni la noi la judecată și va fi martor iute împotriva desfrânaților și împotriva adulterilor și împotriva celor ce jură pe numele Lui în chip mincinos și împotriva celor care nu se tem de El, zice Domnul Atotțiitorul. Fiindcă Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru și nu M-am schimbat (Mal.3,6). Căci dacă am purtat și trup, și chip de rob din iubire de oameni, totuși Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru și nu M-am schimbat, ci rămân în slava Mea chiar dacă M-am smerit până la trup, și voi veni iarăși să judec lumea și voi răsplăti fiecăruia după faptele lui. Și iată, Eu vă voi trimite vouă pe Ilie Tesviteanul mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare și strălucită, care va întoarce inima tatălui către fiu, și inima omului către aproapele lui, ca să nu vin și să lovesc întreg pământul. De aceea îl voi trimite pe Ilie Tesviteanul mai înaintea venirii Mele, pentru ca tatăl să se împace cu fiul și fiul cu tatăl sau, pe scurt, fiecare să se împace cu aproapele său (Mal.3,22-23).

      Dar ce spune și Isaia despre o asemenea zi? Căci ziua Domnului Savaot vine peste tot cel hulitor și trufaș și peste tot cel semeț și înalt și vor fi smeriți (Is. 2, 12; 17). Și toate cele înalte și semețe ca nimic se vor socoti și va fi smerit tot omul și va cădea înălțimea oamenilor și numai Domnul singur va fi înălțat în ziua aceea (Is.2,17). Și iarăși: Iată ziua Domnului vine cu mânie și urgie nepotolită ca să pustiască lumea întreagă și pe păcătoși să-i piardă din ea. Căci stelele cerului și Orionul și toată oștirea cerului nu vor mai da lumina lor și se va întuneca îndată după ce soarele va răsări și luna nu-ți va mai da lumina ei și voi pedepsi lumea pentru relele ei și pe nelegiuiți pentru păcatele lor. Și voi depărta mândria celor fărădelege și mândria celor trufași o voi smeri. Și vor fi cei rămași mai de preț decât aurul netopit și omul va fi mai de preț decât piatra de Soufir. Căci cerul se va clătina și pământul se va cutremura din temeliile lui din pricina urgiei mâniei Domnului Savaot în ziua aceea în care va veni mânia Lui (Is.13,9-13).

      Vezi cum este în armonie profetul acesta cu dumnezeiasca Evanghelie, măcar că diferă în cuvinte. Și vezi această armonie. Îndată, zice, după strâmtorarea zilelor acelora soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerului se vor clătina. Și atunci se va arăta semnul Fiului omului pe cer și atunci vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și slavă multă. Și va trimite pe îngerii Lui cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe toți aleșii Lui din patru vânturi de la marginile cerului până la celelalte margini (Mt.24,29-31). Despre ziua aceea și ceasul acela nu știe nimeni, nici îngerii din cer, decât numai Tatăl Meu (Mt.24,36). Dar se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși (Mt.24,24). Atunci dacă cineva vă va spune vouă: „iată, Hristos este aici sau dincolo”, sau „în pustie” sau „în cămări, să nu credeți”, căci precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, tot așa va fi și venirea Fiului omului (Mt.24,23;26-27). Acestea, așadar, și multe altele încă, le propovăduiesc în chip foarte adevărat, grăindu-le public, Sfânta Evanghelie și cărțile dumnezeieștilor prooroci despre înfricoșata și înspăimântătoarea a doua venire a lui Hristos.

Despre cum se va înnoi pământul pentru a primi venirea Domnului

      48. Dar să vedem acum și ce ne învață dumnezeiescul Daniil despre judecată. Căci este fără îndoială mai bine să ne împodobim scrierea noastră din dumnezeieștile Scripturi, decât să scriu sau să spun eu vreun înțeles nou de la mine însumi. Că noutatea este inacceptabilă unora care sunt pretențioși și care se sprijină pe descoperirile profeților și Scripturilor, nu este nimeni dintre cei ce cugetă bine care să ne contrazică. Am văzut în vedenie de noapte până când tronurile au fost puse și Cel vechi de zile a șezut și îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui ca lâna de curat, tronul lui, văpaia focului, roțile lui foc arzător și un râu de foc curgea înaintea Lui, mii de mii stăteau împrejurul Lui și zeci de mii și zeci de mii Îi slujeau Lui. Judecătorul S-a așezat și cărțile au fost deschise. S-a înfricoșat duhul meu, eu, Daniil, am văzut și vedenia capului meu m-a tulburat (Dan.7,7,9-10,15). Ce înseamnă vedenia capului meu m-a tulburat? Văzând mai dinainte cu ochiul minții judecata viitoare m-am tulburat tot și m-am îngrozit de vedenie, adică de priveliște.

      Dar de vreme ce preînchipuirea judecății care era obscură și încă nedesăvârșită a provocat groază și tulburare unui asemenea profet și sfânt, cine oare nu se va înspăimânta și nu se va cutremura atunci când cerul se va da la o parte ca o dveră[1] și când soarele și luna și toate stihiile se vor opri din rânduiala lor, și când trâmbița cea de apoi va răsuna limpede și va cutremura temeliile pământului și cerul și pământul se vor zgudui cu putere, și toată firea cea însuflețită se va ridica dintr-odată adunată la judecată înaintea dreptului Judecător și va veni în chip arătat Judecătorul judecătorilor ca să judece pământul cu dreptate? Cine oare nu se va îngrozi? Cine nu se va cutremura? Cine nu se va înfricoșa, frate, atunci foarte? Dar oare cât de minunat are să fie atunci pământul primind pogorârea marelui și dreptului și curatului și fără de prihană Judecător? Oare va fi văzut de noi ca și acum prăvălatic ca o dumbravă și întinat sau se va nimici și se va netezi și se va înnoi? Da, mai întâi va fi nimicit și netezit și înnoit și apoi așa va primi pogorârea Judecătorului celui fără de prihană, fiindcă și pământ nou și cer nou așteptăm (cf. II Pt.3,13) precum s-a arătat prin Isaia proorocul. În ce chip, zice, va fi cerul nou așa și pământul va fi nou, pe care Eu le fac să rămână înaintea Mea (Is. 66,22), zice Domnul.

      Dar cum se va nimici, iarăși, aflăm din Sfintele Scripturi ascultându-le. Iată, Domnul, zice Isaia, ca focul va veni și ca o vijelie carele Lui ca să răsplătească cu mânie răzbunarea Lui și certarea Lui în văpaia focului. Căci în focul Domnului va fi judecat tot pământul și în sabia Lui tot trupul. Mulți vor fi cei loviți de Domnul (Is. 66,15-16). Și iarăși: Dumnezeul nostru, zice, foc mistuitor (Deut. 4,24). Pentru ce mistuitor? E limpede că mistuie toată asperitatea și materia și spurcăciunea, toată întinăciunea și tot păcatul pentru a înnoi pământul, cum s-a spus.  Cum a arătat și proorocul Maleahi mai sus, zicând că va veni Domnul și cine va răbda ziua venirii Lui? Fiindcă El Însuși vine ca focul topitoarei și ca leșia nălbitorului. Și va ședea topind și curățind ca pe argint și pe aur (Mal. 3,1-3) și în continuare căci așa cum aurul și argintul și un vas spurcat prin foc iarăși se topesc și se curăță prin cel mai iscusit meșteșugar, la fel și pământul, la porunca lui Dumnezeu, prin foc va fi nimicit atunci. Și nu numai orice întinăciune și toată necurăția de pe fața pământului, ci și munții și dealurile și orice asperitate și orice loc prăpăstios va fi mistuit și va fi nivelat și pământul va deveni nou și neted și drept și va fi curățit de orice întinăciune și la porunca dumnezeiască se va înnoi și apoi numai așa va putea primi venirea Marelui și Dreptului Judecător. Și că această viitoare ardere va netezi pământul El Însuși a făcut cunoscut mai dinainte prin Moise, zicând că: Foc va arde din mânia Mea va fi ars până la iadul cel mai de jos, va fi mistuit pământul și odrăslirile lui, vor arde temeliile munților (Deut.32,22).

      Dar să ascultăm ce spune despre acestea și corifeul apostolilor, Petru. Dar cerurile și pământul sunt ținute prin același cuvânt și păstrate pentru focul din ziua Judecății și a pierii oamenilor necredincioși (II Pt.3,7). Și că: Va veni ziua Domnului ca un fur noaptea în care cerurile vor pieri cu vuiet mare. Dacă toate acestea se vor desființa, cât de mult se cuvine vouă să umblați în viață sfântă și cucernicie așteptând și grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici și stihiile, aprinse, se vor topi. Dar noi așteptăm, potrivit făgăduinței Lui, ceruri noi și pământ nou întru care locuiește dreptatea (II Pt. 3,10-13).

      Ai văzut împreună-glăsuirea bărbaților duhovnicești cu privire la aceleași lucruri? Ai văzut cum nu era o dibuială cuvântul nostru grăit de noi mai sus că prin foc, la porunca lui Dumnezeu, orice întinăciune și orice asperitate și munte sau colină și stâncă și pisc se va arde și se va netezi și se va înnoi toată fața pământului (Ps. 103,30), potrivit dumnezeiescului David? Ai văzut cum toate acestea sunt nu dibuială, ci descoperiri  ale Duhului Sfânt prin proroci și apostoli? Ai văzut cum și Moise, și David și Maleahi, au fost desăvârșit în acord cu privire la acestea? Ai văzut cum și Petru corifeul învățătorilor Cuvântului, a învățat pe larg despre acestea? Va veni ziua Domnului ca un fur noaptea în care cerurile vor pieri cu vuiet mare și pământul și lucrurile cele din el va arde și cerurile arzând se vor desface, iar stihiile, aprinse, se vor topi. Dar noi așteptăm, potrivit făgăduinței Lui, ceruri noi și pământ nou întru care locuiește dreptatea (II Pt. 3,10,12-13). Nu rabdă, zice, dreptatea să locuiască în pământ învechit și spurcat de păcate, afară numai dacă va fi trecut prin foc și așa cum se lămurește aurul în topitoare, se va face cer nou și pământ nou, potrivit făgăduinței Lui date prin Isaia. Iată, Domnul, zice Isaia, ca focul va veni și ca o vijelie carele Lui ca să răsplătească cu mânie răzbunarea Lui și certarea Lui în văpaia focului. Căci prin foc va fi judecat tot pământul și în sabia Lui tot trupul. Mulți vor fi cei loviți de Domnul (Is. 66,22-24). Și în ce chip, zice, va fi cerul nou așa și pământul va fi nou, pe care Eu le fac să rămână înaintea Mea, zice Domnul. Și va veni tot trupul să se închine înaintea Mea în Ierusalim, a zis Domnul. Și vor ieși și vor vedea stârvurile”, adică trupurile oamenilor care au călcat [alături] de Mine, adică au călcat fie legile Lui, fie credința lor în El: Căci viermele lor nu moare, zice, și focul lor nu se stinge (Is. 66,24). Ai văzut cum și marele Petru, învățat fiind de Duhul Sfânt, a explicat lucruri deopotrivă cu Isaia? Fiindcă au fost învățați toți de Unul și Același Duh, atât proorocii, cât și apostolii și orice învățător purtător de Duhul Sfânt (căci era firesc ca toți să fie de acord în orice subiect, despre a doua venire a lui Hristos, despre înnoirea cerului și a pământului, despre arderea elementelor) trebuia ca toți să fie într-un cuget absolut în toate. Și într-adevăr toți sunt în acord unul cu altul, deși fiecare diferă de celălalt în cuvinte.

Despre Judecată și tâlcuire la „veniți binecuvântații Tatălui Meu” (Mt. 25,34)

      49. Dar fiindcă am tratat puține despre lucruri mari și înfricoșate și am amintit despre a doua înfricoșată venire a Judecătorului Dumnezeu-Om, este potrivit prin urmare și despre Judecată să filosofăm puține lucruri fiindcă a doua venire a lui Hristos are loc ca să judece și să răsplătească fiecăruia după fapta lui (Mt. 16,27). Trebuie deci să lăsăm deoparte pe toți proorocii și apostolii împreună cu învățătorii și să aducem în mijloc puține din multe dintre cele pe care le-a zis Domnul despre judecată. Căci sunt vrednice de crezare și cuvintele robilor Lui  credincioși, dar cele ale Stăpânului sunt cu mult mai sigure.

      Când va veni, zice, Fiul omului întru slava Lui (Mt. 25,31). Căci și venirea Lui în trup a fost slăvită și mântuire lumii a fost, totuși El nu a venit în slava Sa dumnezeiască, ci uitând puterile cele de sus, S-a pogorât liniștit ca ploaia pe lână (Ps. 71,6). Și a venit nu în slava Lui, ci mai degrabă a venit întru sărăcia lui Adam, Dumnezeu purtător de trup, fiind văzut ca om, dar gândit ca Dumnezeu și purtând omenitatea drept acoperământ al dumnezeirii Lui, pentru ca omenitatea să devină apropiată omenității Lui, ca ceea ce este asemenea, unindu-se cu cel asemenea, să-l schimbe la ceea ce este mai bun.  Pentru care pricină nici nu a venit în slava Lui, nici n-a venit în chip văzut împreună cu îngerii Lui (II Tes.1,7,10), ci a venit întru sărăcia lui Adam, neavând nici unde să-și plece capul (Mt. 8,20), adică neavând propriul sălaș, ci acum umblând prin Iudeea, acum făcând roată prin Galileea, acum în Tir și în Sidon, acum pe malul Iordanului?

      Și fiindcă bine I-a plăcut ca toate ale iconomiei Lui [celei după trup] să fie smerite și pe părinții Lui cei după trup i-a aflat smeriți, (chiar dacă nașterea s-a arătat străină și mai presus de minte) și S-a născut într-o peșteră smerită și săracă și a fost înfășat în scutece și S-a culcat în iesle, și a crescut câte puțin și S-a supus părinților Lui, și pe puțini dintre pescari și săraci și țărani i-a dobândit ucenici și pe scurt, toate cele ale Lui erau smerite și fără slavă după firea cea omenească, pentru aceea și zice: Când va veni Fiul omului. Nu zice: „Când va veni Fiul lui Dumnezeu”, după dumnezeire, nici că atunci când va veni Fiul Fecioarei, după omeneasca fire, fiindcă nu voia ca iudeii să audă că este Fiul lui Dumnezeu. Și iarăși dacă S-ar fi numit pe Sine Fiu al Fecioarei, avea să fie batjocorit ca nebun, fiindcă în ce chip o fecioară poate avea fiu? Căci dacă este fecioară, nu este maică. Pentru aceea adeseori în chip umbrit o numește pe Fecioară om și pe Sine Însuși Se numește Fiu al omului, fiindcă fără ea nici nu ar fi putut fi om. Căci prin ea Dumnezeu a rânduit oamenilor mântuirea omului.

      Pentru aceea și când va veni Fiul omului, al Fecioarei, în slava Lui și toți sfinții îngeri împreună cu el atunci va ședea pe tronul slavei lui (Mt.25,31), nu pe tronul lui Moise, nu pe tronul învățăturii, nici pe tronul harului ca mai înainte, ci pe tronul judecății slavei Lui. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe ei unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre și va pune oile de-a dreapta Lui (Mt.25,32-33), ca unele care sunt folositoare[2], adică drepte și ca atare le va pune de-a dreapta, iar caprele de-a stânga. Iar pe cele de-a stânga și care nu sunt de folos și nu aduc nimic arhipăstorului vor fi aruncate la stânga drept capre. Atunci va spune Împăratul celor de-a dreapta Lui. Cel acum necunoscut și pizmuit și socotit de mulți ca un simplu om, atunci va fi cunoscut ca Împărat, ca Unul Care poruncește împărătește și Care zice cu autoritate celor ce stau dinaintea Lui: Veniți binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția cerurilor cea gătită vouă de la întemeierea lumii (Mt.25,34). Fiindcă Eu și Tatăl Meu, una suntem (In.10,30). Și cei binecuvântați de El nu sunt numai de El binecuvântați, ci și de Mine, fiindcă și toate ale Lui sunt ale Mele (In.17,10) și invers ale Mele sunt ale Lui și împărăția este comună, veniți și o moșteniți pe ea. Căci a fost gătită vouă de la întemeierea lumii (Mt.25,34). Căci flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați primit, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță, și ați venit la Mine (Mt.25,35-36). Dar am flămânzit și am însetat, în mod inteligibil, ca Dumnezeu, de mântuirea voastră, iar în chip sensibil, de hrana văzută, prin săraci și prin frații Mei aceștia mai mici.

      Atunci îi vor răspunde Lui drepții, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând și Ți-am dat să mănânci sau însetat și Ți-am dat să bei, când Te-am văzut pe Tine străin și Te-am primit sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Când Tu, Care ești așa de mare și cu atâtea strălucite puteri, Te-ai arătat nouă sărac și gol și bolnav și am venit la Tine și Ți-am slujit Ție? (Mt.25,37-39) Și răspunzând Împăratul, va zice acestora: „Adevărat, adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintre acești frați mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut”(Mt.25,40). Căci toate acestea nu ar fi socotite ca aparținând liberei voastre alegeri, dacă Eu aș fi venit la voi cu toată această slavă a Mea și voi M-ați fi primit, de vreme ce, ca Împărat și Stăpân al vostru, și fără de voie numaidecât M-ați fi primit. Dar făcând bine pentru Mine acestora mai mici ai Mei, acest lucru aparține în întregime liberei voastre alegeri. Și, primindu-vă pe voi cei ce ați făcut bine acestuia, vă voi răsplăti vouă cu Împărăția cerurilor.

      Atunci va spune și celor de-a stânga: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, (căci așa cum cei de-a dreapta sunt numiți binecuvântați, ca niște iubitori de săraci ce sunt, la fel și cei de-a stânga vor fi numiți blestemați, ca niște nemilostivi și cruzi) în focul cel veșnic care este gătit diavolului și îngerilor lui (Mt.25,41). Căci așa cum Împărăția cerurilor este gătită drepților de la întemeierea lumii, la fel și osânda tot de atunci este gătită diavolului și îngerilor lui. Dar sunt trimiși în ea, vai mie, cum aflu, și oameni. Căci am flămânzit și nu Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau, străin am fost și nu M-ați primit, gol și nu M-ați îmbrăcat, bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat (Mt.25,42-43). Vezi că nu către necredincioși, cum bănuiesc unii, ci către credincioșii nemilostivi este rostită amenințarea, fiindcă nici nu cer săracii și cei mai mici frați ai lui Hristos ceva dintre cele de trebuință de la vreun necredincios. Iar dacă necredincioșii vor face zeci de mii de milostenii, în Împărăție nu intră. Fiindcă, dacă cineva nu se va naște din apă și din Duh (In.3,5), a veni în Împărăție, potrivit cuvântului Stăpânesc, este cu neputință. Pe credincioșii nemilostivi, așa cum s-a spus mai înainte îi numește blestemați și îi trimite în focul nestins împreună cu diavolul. Iar cei care nu fac milostenie din propriile avuturi vor fi trimiși în focul el veșnic. Ce oare nu vor pătimi cei care răpesc cu multă nerușinare cele străine și care apasă și care profită și înșeală pe săraci, și ca niște fiare neîmblânzite sau ca niște lupi răpesc sau amăgesc sau fură lucruri străine și în loc de a îmbrăca, mai degrabă dezbracă și îi dezgolesc pe mulți, și în loc de a-i scoate din închisoare mai tare îi înfundă și în loc de a-i cerceta pe bolnavi și pe cei sănătoși îi îmbolnăvesc prin tot felul de vătămări și în loc de a-i aduce în casa îi aruncă din propria lor casă prin înmulțirea necazurilor lor? Asemenea și multe altele am văzut și am auzit întâmplându-se. Și ce nu vor pătimi cei ce fac acestea în ziua aceea a judecății? Oare vor auzi duceți-vă de la Mine, sau nu? E limpede că și vor auzi, dacă nu se vor pocăi bine, și viermele lor nu va muri și focul lor, potrivit dumnezeieștii Scripturi, nu se va stinge (Is.66,24).

      Atunci vor răspunde și aceștia, zicând: Doamne, când Te-am văzut pe Tine flămânzind sau însetând sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit Ție? (Mt.25,44-46) Atunci va răspunde și acestora, zicând: Adevărat, adevărat vă spun vouă, întrucât nu ați făcut unuia dintre acești frați mai mici ai Mei, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și se vor duce aceștia în osânda veșnică, iar drepții în viața veșnică. Atunci, așadar, toate lucrurile, prin porunca lui Dumnezeu, vor fi definitive și sigure, cu neputință de schimbat, de înturnat și de strămutat. Căci aceasta arată pedeapsa veșnică, care nu are nimic vremelnic sau ușor de schimbat. Dar așa cum omul este acum vremelnic și viața aceasta și lucrurile ei toate sunt vremelnice la fel și după ce trupul acesta stricăcios se va îmbrăca și nestricăciune și trupul acesta muritor, potrivit dumnezeiescului apostol, se va îmbrăca în nemurire (I Cor.15,54) și pentru unii va fi moștenire viața cea nemuritoare, iar pentru alții osânda cea fără de moarte. Căci fiecare dintre cele două locuri va avea în continuu propria moștenire veșnică. Pentru aceea a și spus pe scurt că drepții vor primi viață veșnică, iar păcătoșii, osândă veșnică.

Vai deșertăciunii vieții! Vai tiraniei și robiei ei care nu cedează! Cum ne-a prins ea cu totul pe noi toți în cele vremelnice ale ei deșarte și mincinoase (Iona 2,9) și ne-a făcut pe noi să petrecem aici ca niște nemuritori. Și nu ne lasă ea să avem în minte nici osânda veșnică, nici viața veșnică, ci ne înșală pe noi zi după zi, până ce ne va ajunge ziua pe care nu o așteptăm întru care căindu-ne de multe, nimic nu vom folosi.

Extras din Sf. Neofit Zăvorâtul, Pentikontakefalon (Cincizeci de capete), 47-49, în volumul Scrieri I. Zece Cuvinte despre poruncile lui Hristos. Cincizeci de capete, trad. L. Enache, ed. Pr. D. Bahrim, Ed. Doxologia, Iași, 2015, pp. 382-394. 

[1] Gr. παραπετάσματα, înseamnă acoperăminte, cortină. Am preferat să traducem prin dveră fiindcă Sfântul Neofit construiește imaginea aceasta apocaliptică în care închipuie cerul ca un altar al făpturii nevăzute de fapt ca un acoperământ – dveră al altarului celui de sus.

[2] ευφορά, termenul în greacă înseamnă ușor de purtat, ușor de mânuit, docil, răbdător, iar cu referire la animale înseamnă productiv sau fertil, încât este dificilă traducerea lui în context. Dacă ținem seama de opoziția care urmează în paragraful următor în care este vorba de capre care sunt descrie în opoziție cu oile, drept ἀσύμφορα, nefolositoare, putem înțelege acest termen și cu sensul de productiv, fecund, fertil folositor.