Sf. Neofit Zăvorâtul: Cuvânt despre Duhul Sfânt, la Sfânta Cincizecime

Al lui Neofit, preotul monah și zăvorâtul, despre Duhul Sfânt, la Sfânta Cincizecime

Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut și suflarea Celui Atotputernic[1] e cea care mă învață și îmi dă ghes să vorbesc despre El atât cât este cu putință. Căci am vorbit mai înainte despre Acesta unit fiind cu Tatăl și cu Fiul, fiindcă este unit și cu firea, dar mi-a dat ghes să vorbesc despre El și separat. Dar am amânat încercarea de frică, frică pentru cel ce îndrăznește să vorbească despre Acesta, fiindcă are nevoie de o minte cu mulți ochi care să fie foarte sigură, ca să nu se abată. De aceea și eu am amânat până acum așteptând că poate va veni vremea și va înflori migdalul și se va îngrășa lăcusta și se va împânzi capera[2] și se va înălța finicul și platanul și va da mirosul ca scorțișoara și balsamul[3].

Înțelege problema duhovnicește, iubitorule de învățătură. Dar deși mi s-au întâmplat lucruri contrare celor spuse, nici așa nu m-am liniștit să vorbesc despre Duhul Sfânt. Și nimic străin.  Căci dacă cei vechi, născuți fiind cu trupul prin naștere și încă nu renăscuți din Duh, au filosofat despre Duhul, cu cât mai mult ni se cuvine nouă să filosofăm despre Acesta, cei ce ne-am născut din nou din El, în modul cel mai evident? Fiindcă ce este născut din trup, trup este și ce este născut din Duh, duh este[4]. Pentru aceea și eu ca unul născut din El și părtaș Lui am venit să filosofez pe scurt cu frică și cu dor. Iar când va veni Mângâietorul pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Și voi mărturisiți pentru că de la început sunteți cu Mine[5].

Vezi că este și Duhul Adevărului și că de la Tatăl purcede și că în calitate de Duh al Adevărului va mărturisi adevărul despre Adevăr (adică despre Hristos). Și a mărturisit deja în limbi de foc despre Hristos în schimbarea limbilor, în mulțimea minunilor și semnelor dumnezeiești, până la sfârșitul pământului[6] și a pescuit mulțime de neamuri din multe seminții și limbi. Și voi mărturisiți pentru că de la început sunteți cu Mine[7]. Ați auzit, zice, că Acela va mărturisi despre Mine[8]. Dar și pe voi vă îndemn să mărturisiți despre Mine prin Acela, fiindcă de la început sunteți cu Mine. Și cunoașteți exact dumnezeieștile Mele fapte și pe cele omenești, fiindcă de la început sunteți cu Mine[9]. Dar eu, deși am multe mărturii evanghelicești și apostolești despre Duhul Sfânt, totuși le trec cu vederea pe acestea de bună voie pentru că acestea sunt greu de primit celor ce nu Îl cugetă Dumnezeu pe Duhul Sfânt. Dar eu am fost învățat aceasta și să-L cuget Dumnezeu și în ipostas asemenea cu Tatăl și cu Fiul și cu firea nedespărțit, și de aceea sunt născut de sus și sunt învrednicit de înfiere, și de aceea iarăși sunt răscumpărat din greșale[10], de aceea sunt convins și cred că sunt curățit de El vorbind despre El și că sunt luminat și mă grăbesc să astup gura prin mărturiile de sus despre El celor ce cugetă altfel și care nu Îl consideră Dumnezeu pe dumnezeiescul Mângâietor. Și iată încep prin a aduce la mijloc o mărturie din sfânta carte a lui Iov: Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut și suflarea Celui Atotputernic e cea care mă învață[11]. Vezi că Dumnezeu este Duhul și că este Creator și că este suflarea Atotțiitorului și că este învățător? Și că dacă nu ar fi Dumnezeu, nu ar fi Creator și dacă nu ar fi de o ființă cu Dumnezeu, nu ar fi suflarea lui Dumnezeu. Dar nu trebuie să presupunem că spune suflare despre firea aceea negrăită și netrupească. A zis suflare urmând obiceiului și cunoștinței noastre, fiindcă orice suflare este suflată din firea celui ce suflă și nu din altă parte. Iar dacă vei încerca să contrazici acestea, o, luptătorule împotriva lui Dumnezeu, ascultă-l pe Solomon: Duhul Sfânt al învățăturii va fugi de vicleșug[12], adică bărbatului hulitor și viclean și necredincios nu i se va da niciodată harul Lui, învățătură și înțelepciune, ci se va depărta de cugetele fără pricepere ale oamenilor și se va da în lături, dezgustându-Se de aceștia și scârbindu-Se. Înțelepciunea este duh iubitor de oameni și nu lasă nepedepsit pe cel care hulește prin vorbele sale[13]. Căci este iubitor de oameni și foarte iubitor de oameni, dar pe cel ce hulește nu-l lasă nepedepsit, zice. Aceasta și Domnul arătându-ne nouă zicea că cel ce hulește împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta Lui nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vie, fiindcă Dumnezeu este martor gândurilor celor mai ascunse și cercetător adevărat al inimii lui și al limbii ascultător, fiindcă Duhul Domnului a umplut lumea și că Cel ce ține toate are cunoștință de orice cuvânt[14].

Vezi aici necircumscrierea Duhului, Duhul Domnului, zice, a umplut lumea și ține toate[15], adică le menține pe toate pentru a rămâne neclintit, și are cunoștință de orice cuvânt, adică de orice cuvânt exprimat sau neexprimat, rațional și irațional, în calitate de Creator și totodată de Țiitor al făpturilor Lui, are cunoștință și de orice cuvânt[16]. Dar vrând înțeleptul să învețe că nu de la sine însuși spune acestea, ci înțelepciunea cea atotiscusită a lui Dumnezeu l-a învățat pe el acestea, zice: înțelepciunea, lucrătoarea tuturor, m-a învățat pe mine[17], adică să spun, pe lângă acestea, lucruri mari și minunate: În ea se află un duh de înțelegere, sfânt, unic, cu multe zile, subțire, ager, pătrunzător, neîntinat, limpede, fără cusur, iubitor de bine, ascuțit, neîmpiedicat, binefăcător, iubitor de oameni, neclintit, temeinic, neîmpărțit, Atotputernic, Atotveghetor, și răzbătând prin toți oamenii cugetători, curați, subțiri... străbate și pătrunde toate prin curăție, căci este suflarea puterii lui Dumnezeu și revărsarea curată a slavei Atotțiitorului[18].

Vezi cu înțelegere, omule, semnele înțelepciunii Duhului lui Dumnezeu și nu le trece cu vederea, nici nu voi să asculți cu iscodire aceste semne cât cerul de mărețe ale Duhului Sfânt. Căci zicând se află în ea un duh de înțelegere, sfânt[19], în mod limpede a enumerat și semnele dumnezeiești ale acestuia. Unic, adică neamestecat. Cu multe zile, adică neavând început sau sfârșit zilelor. Subțire, adică netrupesc. Ager adică, se mișcă de la sine și în bună rânduială, pătrunzător, adică necuprins și plinind toate. Neîntinat, adică neprimitor al nici unei întinăciuni, limpede, adică cunoscut întregii făpturi, că este Dumnezeu fără cusur, adică nu are nici o vătămare, fiindcă este Dumnezeu nepătimitor. Iubitor de bine, fiindcă orice bine este drag lui Dumnezeu. Ascuțit, fiindcă atoatevăzător. Neîmpiedicat, fiindcă este Împărat și Atoatefăcător, netrupesc și Luiși Stăpân. Binefăcător, fiindcă este îmbelșugat Dăruitor, ca dumnezeiesc și iubitor de oameni, Plăsmuitorul oamenilor și Atotțiitor. Temeinic, fără îndoială, fiindcă este Dumnezeu, egal Tatălui și Fiului, cu nimic mai mic. Neîmpărțit, adică în dumnezeiasca fire. Atotputernic, fiindcă la Dumnezeu toate sunt cu putință și toate sunt supuse Lui[20]. Atotveghetor, fiindcă Dumnezeu veghează toate, și răzbate prin toți oamenii, fiindcă și stăpânește pe oameni și toate făpturile Lui. Înțelegător, curat, subțire, adică netrupesc, fără de prihană, necuprins. Străbate și pătrunde toate prin curăție[21], adică pe toate le plinește și pe toate le ține ca un Preacurat. Căci este suflarea puterii lui Dumnezeu și revărsarea curată a slavei Atotțiitorului[22]. Căci suflarea și revărsarea puterii lui Dumnezeu Atotțiitorul numaidecât este din firea dumnezeiască și nu din altă parte, așa cum și suflarea focului  este din foc și nu adusă din afară și revărsarea apei purcede din adâncul apei.

Și aceste semne ale Duhului Sfânt le-a lămurit clar înțeleptul, iar în altă parte nu pe acestea le enumeră, ci altele: este în aceasta duh de înțelegere, sfânt, strălucirea luminii celei veșnice și chipul bunătății lui Dumnezeu[23]. Iar strălucirea numaidecât este ca raza din soare și strălucirea focului este din firea lui, iar chipul poartă forma neschimbată a prototipului.

Sfatul tău, Doamne, cine l-a cunoscut, dacă nu ai dat Tu înțelepciune și nu ai trimis Duhul Tău cel Sfânt dintru înălțime. Și astfel s-au făcut drepte căile Tale pe pământ și oamenii au fost învățați cele plăcuteȚie și prin înțelepciunea Ta s-au mântuit[24]. Sfatul Tău, Doamne, cine l-a cunoscut[25], adică nimeni, decât numai acel Înger de mare sfat[26], Hristos despre Care și zice: dacă nu ai dat Tu înțelepciune[27], adică Cuvântul Tău și Fiul și ai trimis pe Duhul Tău cel sfânt dintru înălțime[28], adică dintru înălțimea tronurilor cerești și de la împreună-șederea cu Tatăl și cu Fiul și astfel s-au făcut drepte căile celor de pe pământ și oamenii au fost învățați cele plăcute Ție și prin înțelepciune s-au mântuit[29].

Vezi claritatea cuvântului, prin pogorârea Înțelepciunii, adică a lui Hristos și a Duhului Sfânt, s-au îndreptat oamenii din nebunia idolească spre cunoștința de Dumnezeu și oamenii cei credincioși s-au mântuit. Dar când vei auzi de înțelepciune să nu presupui că ea este alta decât Hristos, ca nu cumva numărătoarea Treimii celei neamestecate să o arăți pătrime. Dar așa cum Domnul Dumnezeu este Unul, tot așa și Fiul, Cuvântul, înțelepciunea una sunt. Căci cuvântul unui om înțelept este numit înțelepciune, ca atunci când spunem înțelepciunea lui Solomon, deși Solomon nu este înțelept prin fire, ci prin participare și prin rugăciune stăruitoare a rodit-o pe ea. Și martor este el însuși, când zice: Și m-am rugat Domnului și am cerut de la El și am zis din toată inima mea: Dumnezeul părinților și Doamne al milelor, Cel ce ai făcut toate prin Cuvântul Tău și cu înțelepciunea Ta ai alcătuit pe om ca să stăpânească toate făpturile cele făcute de Tine și să cârmuiască lumea cu cuviință și dreptate, dă-mi mie înțelepciunea care stă alături de Tine pe scaunul Tău și nu mă lepăda dintre slujitorii Tăi, că eu sunt robul Tău și fiul roabei Tale. Trimite-o pe ea din sfântul Tău sălaș, de la tronul slavei Tale[30] și celelalte. Dacă, așadar, cuvântul rostit și împărtășit al bărbatului înțelept se numește înțelepciune, cu cât mai mult Cuvântul enipostaziat și necuprins al Unuia înțelept Dumnezeu nu Se va numi Înțelepciunea lui Dumnezeu, necuprinsă, netâlcuită și nezidită și Care ține toate. Iar când vei auzi înțelepciunea spunând Cel ce m-a zidit și Cel ce m-a trimis și că Domnul m-a zidit început al căilor Lui pentru lucrările Lui[31] și altele asemenea să nu o socotești pe ea făptură, ci prin iconomie și pogorământ spunea acestea, cinstind începutul[32], așa cum întrupat fiind, punea înainte neputința, deși era Atotputernic și Se numea pe Sine trimis și pe Tatăl mai mare decât El[33] și simplu, toate câte era cu putință să spună El Însuși, întrupat fiind, cinstind începutul, tot așa face și mai înainte de întrupare, S-a numit pe Sine înțelepciune, ca Ziditor și Țiitor. Dar că înțelepciunea este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul este Fiul, că Fiul și Cuvântul și Înțelepciunea una sunt, este limpede aceasta și prea limpede oricărui suflet credincios. Și așa cum întrupat fiind, spunea: Nu am fost trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel[34]. Tot așa și mai înainte de întrupare zicea Cel ce M-a zidit și Cel ce M-a trimis Mi-a zis: sălășluiește în Israel. Dar și fiindcă nici nu avea unde să-Și plece capul[35], în afară de Israel pentru că toate neamurile slujeau idolilor. Dar acel M-a zidit să nu presupui că este făptură, cum spuneam mai înainte, ci aceste cuvinte sunt ale iconomiei, și cinstirea Pricinei și Începutului, așa cum pricina și începutul razelor de soare este soarele, și al luminii este focul și acestea nu sunt aduse din afară.

Aceasta, adică înțelepciunea, întru Care Se odihnește Duhul l-a păzit pe părintele lumii[36] cel întâi plăsmuit, singurul creat[37] și l-a răscumpărat pe el din căderea lui[38], adică din păcatul lui, l-a dezlegat Înțelepciunea lui Dumnezeu din legăturile iadului, coborându-Se acolo prin Întrupare,  i-a dat lui putere stăpânească peste toate[39], adică să împărățească peste toate făpturile lui Dumnezeu. Fiindcă s-a depărtat de  ea, un om nedrept în mânia lui, Cain adică, a pierit în mânia lui ucigașă de frate prin care, adică din pricina lui Cain și a urmașilor lui, când pământul a fost acoperit de ape, înțelepciunea l-a mântuit iarăși, cârmuindu-l pe drept printr-un biet lemn și când vrăjmașii s-au amestecat în cugetul răutății, ea l-a păzit pe drept fără prihană înaintea lui Dumnezeu, adică în Sodoma pe Lot și l-a păzit pe cel puternic și în mila Sa pentru fiii săi, pe cel ce a fugit departe de focul coborât peste cele cinci cetăți, a cărei mărturie a răutății stă ținutul pustiit încă fumegând[40]. Pământul prefăcut dintr-odată în cenușă, de atunci și până astăzi nu s-a schimbat din cenușă, ci ca și când ar fumega, adică pâlpâi, tot așa și până acum este pustiit, mărturisind lucrarea rea și spurcată a celor ce locuiau mai înainte acolo și pomii rodind la vreme nepotrivită și mai înainte de vreme, iar rodul pomilor care se află acum acolo nu este bun de mâncare și nedesăvârșit și stâlpul de sare stând ca un monument al sufletului necredincios. Căci femeia lui Lot, necrezând îngerului că cel ce se întoarce îndărăt și privește în urmă are a se primejdui, a devenit stâlp de sare[41], când s-a întors înapoi și a privit și stâlpul de sare stă în picioare ca un monument. Ai văzut înțelepciunea și mântuind, și pedepsind? Ai văzut cum l-a mântuit pe Adam din propria cădere și pe ceilalții drepți până la Lot și după el? Și ai văzut cum iarăși a pedepsit pe cei răi și pe păcătoși de la Cain și până la Sodomiți și cei asemenea lor? Dar încă voi mai adăuga câteva lucruri despre înțelepciune și din alt înțelept, adică Sirah, și știu bine că vor auzi acestea cu înfricoșare și cu luare aminte toți cei ce sunt iubitori de înțelepciune și de osteneală. Înțelepciunea își este laudă sieși[42], adică sufletul drept locuit de înțelepciune în mijlocul poporului se va mări întru adunarea Celui Preaînalt va deschide gura sa și înaintea puterii Lui se va lăuda[43]. Cu ce se va lăuda? Ascultă și bucură-te de ce se va lăuda: Eu din gura Celui Preaînalt am ieșit și ca negura am acoperit pământul. Eu întru cele înalte m-am sălășluit și scaunul meu este în stâlp de nor. Am străbătut de jur împrejur bolta cerului și în fundul adâncurilor am umblat. În valurile mării și în tot pământul și în tot poporul și neamul sunt stăpână[44] [...] Ca un cedru în Liban m-am înălțat și ca un chiparos în munții Ermonului, ca un finic la țărmuri m-am înălțat și ca un platan. Ca scorțișoara și balsamul mirositor am dat miros, ca galbanul și onixul și stactia. Eu ca stejarul mi-am întins ramurile și mlădițele mele sunt mlădițele slavei și ale harului. Eu ca via am odrăslit harul și florile mele rodul slavei și al bogăției. Cei ce mă mănâncă pe mine încă vor flămânzi, și cei ce mă beau încă vor înseta. Cel ce mă ascultă pe mine nu se va rușina și cei ce lucrează întru mine nu vor păcătui. Toate acestea sunt cartea Legământului lui Dumnezeu celui Preaînalt, legea pe care ne-a poruncit-o nouă Moise, moștenire adunărilor lui Iacov. Această lege face să curgă ca Fisonul înțelepciune și ca Tigrul în zilele primăverii, ea umple, ca Eufratul, înțelegerea și ca Iordanul în zilele secerii, ea arată ca lumina învățătura. și ca Gihonul în zilele culesului. Nu a sfârșit cel dintâi să o cunoască pe ea, adică Fisonul, așijderea, și cel de pe urmă nu a dat de hotarele ei. Mai mult decât marea s-a înmulțit cugetul ei, adică din făpturile ei este cunoscută puterea ei și sfatul ei din adânc mare, adică de la Dumnezeu și Tatăl.

Și eu ca o albie de râu adică înțelepciunea este din firea lui Dumnezeu și ca un izvor de apă am ieșit din Rai[45], ai ieșit Hristoase spre mântuire poporului Tău, ca un grădinar și ca un săditor, ca să mântuiești în Rai sufletele drepților, pe unșii Tăi. Zis-am: Voi adăpa grădina mea și voi îmbăta sădirea mea, potrivit cu Îmbăta-se-vor din grăsimea casei Tale și din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei. Iată, s-a făcut mie albia râu și din râul meu mare înțelege mie aici iconomia cea după trup și propovăduirea Apostolilor. Că învățătura ca zorile o răspândesc și o arăt până departe potrivit cu în tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii, cuvintele lor[46]. Și ca proorocia voi turna învățătura și o voi lăsa pe ea în neamurile veacurilor[47]. Și a fost așa și vedem acesta plinindu-se cu fapta în mod clar și s-a revărsat râu învățătura la cei vrednici de ea și aceștia au deschis gura pentru cuvântul Domnului și au atras Duhul și, devenind plini de cuvinte, nu au suferit să tacă și i-a tras pe ei Duhul să deschidă gura ca un burduf cu must ce dă în fiert legat și ca foalele fierarului ce trosnesc și deschizându-și gurile și învățând, învățătura lor a fost lăsată, cum a rânduit înțelepciunea în neamurile veacurilor[48].

Dar noi, imitându-i pe spicuitorii săraci, să venim iarăși ca spicuind să spunem câteva lucruri despre dumnezeiescul Duh, și să oprim cuvântul, fiindcă prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit[49].

Și cum oare Cuvântul Domnului să nu fie Dumnezeu, Hristos, prin Care s-a întărit atâta măreție de ceruri cu atâta temeinicie și cu duhul gurii Lui toată puterea Lui[50]. Și cine va pune la îndoială că Duhul Sfânt este Dumnezeu, auzind că toată puterea lui Dumnezeu este Duhul? Căci însuși proorocul știindu-L pe acesta că este stăpânitor și conducător, zicea: și cu duh stăpânitor mă întărește[51]. Și Duhul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine[52]. Și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele[53], pentru ca, luminat fiind prin El și întărit să-i învăț pe cei fărădelege căile Tale și cei necredincioși la tine se vor întoarce[54], dar pe mine duhul Tău cel bun mă va povățui la pământul dreptății[55] și în ținutul fericit al celor blânzi și mie celui ce locuiesc pe pământ îmi va arăta mie calea dreaptă și cărarea mântuirii[56].

Și alt prooroc iarăși, propovăduind cele șapte harisme ale Duhului Sfânt, numește darurile Sale șapte duhuri și zicea: și se vor odihni peste El, adică peste Cuvântul întrupat, cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu: duhul înțelepciunii și al priceperii, duhul sfatului și al tăriei, duhul cunoștinței și al buneicredințe, duhul temerii de Dumnezeu Îl va umple pe El[57].

Și cum este, zice, Cuvântul Dumnezeu, dacă și pe El Îl stăpânește și Îl oprește un duh al temerii de Dumnezeu? Nu vorbește aici despre dumnezeirea Cuvântului, ci despre trupul pătimitor și supus, pe care l-a luat de la noi. Fiindcă sufletul plin de duhul temerii de Dumnezeu și care trăiește în acest duh, nu suferă să lucreze ceva pătimaș, pentru aceea păcat nu a făcut, nici nu s-a aflat vicleșug în gura Lui[58] și aceasta înseamnă că duhul temerii de Dumnezeu Îl va umple pe El. Da, zice, aceasta așa este, dar atunci cum Hristos este înțelepciunea lui Dumnezeu? Și iarăși I s-a dat duhul înțelepciunii și al priceperii[59] și celelalte.

Ascultă cu pricepere dezlegarea. El este înțelepciunea, Hristos și Cuvântul lui Dumnezeu, iar trupul pe care l-a luat nu este nici înțelepciunea, nici puterea, nici priceperea, ci era stricăcios și slab și supus și pătimitor. Dar de vreme ce Cuvântul trup s-a făcut și cu oamenii s-a amestecat[60] a sfințit și trupul, pe care Și l-a încins de la oameni pentru oameni în chip potrivit și s-au odihnit peste El cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu: duhul înțelepciunii și al priceperii[61] și celelalte.

Am făgăduit adeseori să vorbesc în mod special despre Duhul Sfânt și de aceea nu mă mir că și fără de voie cuvântul mă trage spre cuvânt, ca să vă fac cunoscut măcar aceasta: că dacă firea este una și nedespărțită, numaidecât și Cuvântul este Unul și nedespărțit. Și în zilele cele din urmă zice Domnul prin Ioil voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul, credința adică și vor prooroci fiii și fiicele voastre și bătrânii voștri vise vor visa și tinerii voștri vedenii vor vedea[62]. Căci chiar dacă nu tot sufletul credincios va prooroci, de primește dumnezeiescul botez, se împărtășește de Duhul. Pentru aceea S-a și pogorât Duh de la Domnul și l-a povățuit pe el adică în fuga lui[63] și în pustie și la Marea Roșie[64]. Căci i-a dus pe ei prin adânc precum calul prin pustie și ca dobitoacele prin câmpie și nu s-au temut și S-a pogorât Duh de la Domnul și i-a povățuit pe ei. Căci pe mărturia a doi sau trei martori se întemeiază tot cuvântul, după glasul dumnezeiesc[65].

Și cine oare dintre cei ce cugetă sănătos și întrucâtva se împărtășesc de Duhul va pune la îndoială că Dumnezeu este Duhul, egal și de o ființă cu Tatăl și cu Fiul, auzind despre El că este dumnezeiesc, creator, că este suflarea lui Dumnezeu și că este învățător? Duhul dumnezeiesc este Cel ce m-a făcut, suflarea Atotțiitorului este cea care mă învață pe mine[66]. Și că Duhul adevărului, fiindcă Mângâietor. Și că de la Tatăl purcede[67], că Duhul cel Sfânt al învățăturii va fugi de vicleșug[68] și Preaînțelept fiind, ridică din cugete neînțelepte [69] și că este iubitor de oameni și că pe cel ce hulește cu buzele lui nu-l lasă nepedepsit, și este martor al gândurilor celor mai ascunse și al buzelor și adevărat veghetor. Și că Duhul cel Sfânt a umplut lumea[70] și că ține toate și are cunoștință de orice glas[71]. Și că: duh de înțelegere, sfânt, srălucirea luminii celei veșnice și chip al bunătății[72] lui Dumnezeu, fără pereche, cu multe laturi, subțire, ager[73] și celelalte. Și că a venit dintru cele înalte și a îndreptat cărările celor de pe pământ[74]  și că duhul gurii Lui este toată puterea Lui[75]. Și că duhul stăpânitor este bun, curățitor și duhul înțelepciunii și al priceperii și al sfatului și al tăriei[76] și celelalte. Și că Se revarsă peste cei vrednici de El.

Fie, Doamne, și către noi, cei smeriți și păcătoși și nevrednici să se reverse harul Lui și să ne împărtășim de marele Lui dar și de bogăția luminii Lui și să fim luminați și curățiți și să fim mântuiți prin El, acolo unde [***

Extras din volumul: Sf. Neofit Zăvorâtul, Scrieri V. Tâlcuire la canoanele celor 12 praznice împărătești, Despre arhieria lui Hristos, Despre Duhul Sfânt, Cartea minunii, Epistole, trad. din greaca veche L. Enache, ediție de D. Bahrim, Ed. Doxologia, 2016, pp. 257-270.

[1] Iov. 33, 4

[2] Eccl. 12, 5.

[3] Înț. Sir. 24, 14-15.

[4] In. 3, 6.

[5] In. 15, 26.

[6] Fapte 1, 8.

[7] In. 15, 27.

[8] In. 15, 26.

[9] In. 15, 27.

[10] Ef. 2, 1-5; Col. 2, 13.

[11] Iov 33, 4.

[12] Înț. Sol. 1, 5.

[13] Mt. 12, 31-32; Mc. 3, 19; Lc. 12, 10.

[14] Înț. Sol. 1, 6-7.

[15] Înț. Sol. 1, 7

[16] Înț. Sol. 1, 8.

[17] Înț. Sol. 7, 21.

[18] Înț. Sol. 7, 22-25.

[19] Înț. Sol. 7, 22.

[20] Mt. 19, 26; Ps. 118, 91.

[21] Înț. Sol. 7, 24.

[22] Înț. Sol. 7, 25.

[23] Înț. Sol. 7, 26.

[24] Înț. Sol. 9, 17-18.

[25] Înț. Sol. 9, 17.

[26] Is. 9, 6.

[27] Înț. Sol. 9, 17.

[28] Înț. Sol. 9, 17.

[29] Înț. Sol. 9, 18.

[30] Înț. Sol. 8, 21-29.

[31] Pilde 8, 22.

[32] Adică pe Tatăl, aici început ἀρχήν, are același sens cu αἴτιον.

[33] Cf. In. 14, 28.

[34] Mt. 15, 24; 10, 6

[35] Mt. 8, 20; Lc. 9, 58

[36] În sensul de oameni.

[37] Se referă la faptul că Adam, părintele oamenilor este singurul care a fost creat de Dumnezeu, toți ceilalți oameni nu sunt creați, ci născuți din Adam.

[38] Înț. Sol. 10, 1.

[39] Înț. Sol. 10, 2.

[40] Înț. Sol. 10, 3-7; vezi și Fc. 4, 9-16; 11, 31.

[41] Fc. 19, 26.

[42] Înț. Sir. 24, 1.

[43] Înț. Sir. 24, 1-2.

[44] Înț. Sir. 24, 3-6.

[45] Înț. Sir. 24, 14-31.

[46] Înț. Sir. 24, 21-32; Rom. 10, 18; Ps. 18, 5.

[47] Înț. Sir. 24, 33; Lc. 1, 50.

[48] Înț. Sir. 24, 33; Lc. 1, 50.

[49] Ps. 32, 6.

[50] Ps. 32, 6.

[51] Ps. 50, 14.

[52] Ps. 50, 13.

[53] Ps. 50, 11.

[54] Ps. 50, 15.

[55] Ps. 106, 7.

[56] Ps. 24, 9.

[57] Is. 11, 2-3.

[58] 1 Ptr. 2, 22 (= Is. 53, 9).

[59] Ef. 1, 17.

[60] In. 1, 14; Baruh 3, 38.

[61] Is. 11, 2 (Ef. 1, 17).

[62] Ioil 3, 1 (=Fapte 2, 17-18).

[63] A poporului lui Israel.

[64] Is. 63, 13-14.

[65] Mt. 18, 16; 2 Cor. 13, 1 (=Deut. 19, 15).

[66] Iov 33, 4.

[67] Sfântul Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt 9, 22-23, PG 32, 108A-109C (=SC17, p. 145) și Rugăciunea „Împărate ceresc...”  (Goar, p. 52); In. 15, 26.

[68] Înț. Sol.  1, 5-6.

[69] Înț. Sol.  1, 6-7.

[70] Înț. Sol.  1, 6.

[71] Înț. Sol.  1, 7.

[72] Înț. Sol.  1, 7.

[73] Înț. Sol.  7, 22, 26.

[74] Înț. Sol.  1, 22.

[75] Înț. Sol.  2, 17-18; Înț. Sir. 24, 3.

[76] Is. 11, 2; Ef. 1, 17.