Mitropolitul Ieremia al Gortinei: Scrisoare despre primejdiile zelotismului

Iubiții mei, dorința de a lupta este o harismă a Bisericii, dar ea nu se dă tuturor. Harismele le primesc cei curați la suflet. Să ne fie rușine să facem pe luptătorul câtă vreme suntem îngreuiați de felurite patimi! Luptele pentru credință îndeosebi trebuie duse cu smerenie, cu dragoste și cu îmbogățirea cunoașterii teologice. Dacă tu, Părinte, sau dacă tu, frate mirean care vrei să faci pe luptătorul, dacă, după cum vă știm, sunteți aprigi la mânie și orgolioși în sufletul vostru și dacă nu cunoașteți tâlcuirea Sfintei Scripturi, nici nu v-ați adâncit în teologia Părinților, cum mergeți fără arme la lupta anti-eretică? Poate, adică, să facă oricine pe chirurgul?

Spun astea, fraților, Părinților și creștinii mei, pentru ca să nu dați crezare oricărei voci pe care-o auziți și să nu urmați orice acțiune a oricăruia care, chipurile, se luptă. Să fiți înțelepți și să aveți minte luminată, și, după cum spune Apostolul și Evanghelistul Ioan, să cercați duhurile: care este de la Dumnezeu și care este de la cel viclean (I In 4, 1). Fiți cu luare-aminte la cei ce se arată a fi „super-ortodocși”, la „prea-iubitorii-de-Dumnezeu și prea-iubitorii-de-Hristos”, după cum îi numește Sfântul Grigorie Teologul (Cuvântul 23, Pentru pace, 6, 3), care i-au fost cea mai mare piedică în lupta lui împotriva ereticilor. Fiindcă el, ca un sfânt ce era, se lupta cu rugăciune, cu dragoste și cu cuvintele teologiei, contrar felului în care voiau și vorbeau „super-ortodocșii”.

Poate că în chestiunea despre care vă vorbesc, prin pozițiile pe care le-am luat, socotite uneori extreme și prea apăsat rostite, v-am păgubit sufletește [autorul este unul din cei mai aprigi critici ai ecumenismului în Grecia, n. D.B.]. Vă cer iertare dacă v-am păgubit. Însă vă adeveresc că rugăciunea și dorința mea este să fiu mărturisitor al credinței ortodoxe, dar cu smerenie și cu noblețe, iar în cuvintele mele să se vadă dragostea pentru eretici, nu ura și dușmănia față de ei; și lupta mea pentru credință să o duc punând înainte cunoașterea teologică, pe care mărturisesc că nu o am. Fiindcă lupta anti-eretică cere cunoștințe teologice anume, iar datoriile pastorale față de turma Mitropoliei mele cu greu îmi lasă timp pentru studiul teologiei anti-eretice. Mă străduiesc, însă, să-l găsesc. De aceea vă rog, Părinților și fraților, să-mi arătați încredere căci, deși sunt atât de păcătos și de neputincios în cele teologice, mă rog însă Preacuratei – şi cred că Stăpâna de-Dumnezeu-Născătoare nu mă va lăsa să cad în înșelare și să vă duc și pe voi, turma mea, pe calea greșită. Și cred că nu mă voi înșela, pentru că pun ca temelie „ceea ce zice Biserica”!

Fiți cu luare-aminte la acei „super-ortodocși” despre care v-am spus! Nu-i ascultați, pentru că vă va fi spre mare pagubă dacă vă vor scoate în afara zidurilor Bisericii. Într-acolo se îndreaptă ei – înspre separare. Mai mare pagubă și mai mare rău decât acesta nu există. Tare suntem împotriva separării! Vrem să rămânem înlăuntrul Bisericii noastre, iar când vedem greșeli ale celor ce conduc vom protesta cu durere, vom plânge – dar înlăuntrul Bisericii.

Cei care vorbesc, scriu și împing lucrurile spre separare o fac pentru că văd, după socotința lor, rătăcire și erezie la noi, cei ce suntem înlăuntrul zidurilor. Noi însă le spunem: Domnilor, cercetați mai bine cum stau lucrurile! Lăsați armele și amenințările, și priviți la noi cu ochi îndurător și teologic – şi veți vedea că vă suntem frați, nu dușmani.

Traducere de Caliopie Papacioc. Întreaga scrisoare se poate lectura pe marturieathonita.ro