Articole

În dimineaţa zilei de 10 iunie 1341, Constantinopolul, măreaţa capitală a Imperiului Bizantin, era cuprins de o forfotă neobişnuită. Cu toţii se treziseră mai devreme, cu mult mai devreme decât de obicei. Grupuri de bărbaţi şi femei ţinând copii de mână, monahi cu chipuri sobre străbăteau străduţele înguste ale capitalei în aceeaşi direcţie: Catedrala „Sfânta Sofia“. Străinii ajunşi în oraş abia în acea dimineaţă, văzând puhoaiele care se îndreptau spre marea biserică a capitalei, se întrebau dacă cetatea este atacată de barbari, iar cetăţenii, după obicei, merg să se roage împreună, pentru izbăvire. Dar nu, de data asta era cu totul altceva…

Există o singură moarte, păcatul, căci este pierzania sufletului, iar moartea trupească este înfricoșătoare cu numele, iar nu în realitate. Și toți oamenii ne primejduim pătimind o patimă irațională cu totul: pe de o parte nu ne temem să-L lovim pe Dumnezeu prin păcat, iar pe de altă parte, ne temem de această moarte naturală. Așadar, nimic din cele omenești nu sunt înfricoșătoare, ci numai păcatul, nici sărăcia, nici boala, nici ocara, nici necinstea, nici batjocura, nici moartea însăși pentru cei ce știu să filosofeze. Adevărata nenorocire este să-l mâniem pe Dumnezeu, Făcătorul, Cel ce ne hrănește și Binefăcătorul. 

Îngrijorat fiind de faptul că mulți mireni dar și monahi, nu mai țineau cu strictețe Postul Mare, ci mâncau brânză și ouă, Sfântul Simeon din Muntele Minunat le-a povestit ucencilor săi o viziune legată de acest post, ce a avut-o în timpul copilăriei sale. Iată ce-i învață:

Într-una din descoperirile sale, Sf. Simeon din Muntele Minunat în vârstă atunci de 20 de ani, este anunțat de dezastrul care se va abate asupra Antiohiei. Chosroes, regele perșilor, este pe punctul de a asedia orașul, apărat de trupele împăratului Iustinian. Orașul va fi luat cu asalt prin intermediul scărilor urcate pe ziduri. O parte a populației a reușit să fugă spre porțile cetății, dar mulți locuitori s-au aruncat de pe ziduri; alții, în număr mare, au fost masacrați sau luați prizonieri, iar orașul a fost ars în mare parte. Acest eveniment a avut loc în iunie 540. Înșiși locuitorii orașului au socotit ulterior nenorocirea aceasta ca pe o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru idolatria practicată încă pe scară largă. Sfântul Simeon sare însă în ajutorul poporului neputincios. 

Hagiograful care relatează faptul, confirmat în detaliu de istoricii epocii, adaugă că, din cei doi ucenici ai lui Simeon care s-au temut de apropierea barbarilor și și-au părăsit învățătorul, unul a fost decapitat, iar celălalt făcut prizonier. Când un grup de invadatori care devasta ținutul a ajuns în apropierea mănăstririi, rugăciunea lui Simeon a fost de ajuns pentru a-i face să se îndepărteze; cu un alt grup s-a întâmplat aproximativ același lucru.

Însă periplul continuu al perșilor prin regiune a provocat o asemenea teroare la mănăstire, încât monahii l-au abandonat cu toții pe sfânt, în ciuda reproșurilor sale. Din nou, perșii ajunseră la mănăstire și din nou rugăciunea lui Simeon i-a îndepărtat. După trei zile călugării s-au întors. Sfântul a eliberat un număr mare de prizonieri doar prin simpla invocare a numelui său și printre aceștia, și pe un monah care îl abandonase în timpul asediului. El vindecă un bătrân cerșetor orb, care fusese rănit de un soldat persan nu departe de mănăstire. Este momentul în care, faima sa de taumaturg «s-a răspândit în tot pământul» și alergau către el din toate părțile lumii, aducând bolnavi pe care el îi vindeca în numele Domnului.

        A apărut la Editura Doxologia o carte eveniment, o capodoperă a literaturii bizantine: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de Laura Enache, studiu introductiv de Paul van den Ven, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1, Iași, 2013.

Vă propun în continuare o lectură teologică excepţională, din cartea pe care am prezentat-o pe scurt aici. Este un fragment esențial din Cuvântul al XXIII-lea al Sfântului Calist Angelicoudes.

Textul vorbește despre lucrarea Duhului Sfânt în oamenii ce cred în Hristos. Vă asigur că lectura lui este de-a dreptul cutremurătoare, pentru că ne dăm seama de dimensiunea pnevmatică/duhovnicească aproape pierdută a teologiei așa-zis academice de astăzi. Și ne mai întrebăm: de ce teologia predată în școli nu mai mișcă oamenii, iar din unii dispare și bruma de credință care i-a mișcat până la examenul de admitere? Se întâmplă aceasta pentru că-i lipsește chiar ingredientul fundamental: harul Duhul Sfânt și experierea acestuia. Atunci înțelegem întrebarea proverbială dată de cineva unui „teolog” cu diplomă: Ai făcut teologia? Și mai crezi în Dumnezeu? Sau ne amintim de vorbele fericitului părinte Teofil Părăian, care spunea că, la admitere, sperase că studiile teologice îi vor înmulţi credinţa, nu i-o vor împuţina.

Ultimele paragrafe selectate vorbesc despre iubire, care nu-i altceva, decât Însuși Dumnezeu, puterea, energia Lui. Astfel, noi nu Îl iubim pe Dumnezeu cu iubirea noastră care nu prea există, ci „Dumnezeu, - spune Sfântul Calist -, a făcut propria Lui dragoste comună cu a noastră, astfel încât, prin una și aceeași putere prin care Dumnezeu ne iubește pe noi, putem și noi înșine să-L iubim pe Dumnezeu”.

Este exact ceea ce spune la Sfânta Liturghie: „Ale Tale dintru al Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”.

Cartea pe care o prezint constituie al doilea volum al Colecției pe care o îngrijesc la Editura Doxologia, Viața în Hristos/Pagini de Filocalie, colecție ce a debutat în anul 2012 cu lucrarea Întrebări și nedumeriri a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Volumul conține trei tratate isihaste ale Sfântului Calist Angelicoudes, unul dintre Părinții isihaști prolifici ai secolului al XIV-lea, cu o operă impresionantă, dar încă foarte puțin editată și cunoscută. Traducerea din limba greacă a textelor a fost făcută de Laura Enache, cunoscut traducător din greaca patristică și bizantină, iar studiul introductiv, este semnat de Înaltpreasfințitul Simeon Koutsas, Mitropolit de Nea Smyrni. Volumul conține de asemenea o bibliografie la zi și indici.

          Hristos a adus o perspectivă nouă și unică asupra vieții și credinței. În nenumărate locuri în Evanghelie, El ne predă noul mod de gândire și de înțelegere a Vechii legi, descoperindu-Se pe Sine ca adevărata măsură a tuturor lucrurilor. Sfântul Grigorie Palama a tâlcuit Decalogul, oferind o interpretare hristologică a Legii, în încercarea sa de a-și feri păstoriții de riscul unei interpretări iudaice sau strict moralizatoare a acestuia. Iată interpretarea sa în care se simte din plin viziunea sa teologică.

 În vara anului trecut, între 7 și 13 iulie 2013, am participat cu un grup de 20 de copii din parohie în Tabăra Floare de colț, a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

        Deoarece ultimul text postat pe saitul nostru a fost foarte citit, m-am gândit să vin cu unele precizări privitoare la ideea cum ne părăsește Dumnezeu, de vreme ce știm că El este permanent sprijinul nostru și că nu îngăduie nici diavolului decât o putere limitată asupra noastră.