Bârnele caselor noastre sunt cedrii; grinzile noastre sunt chiparoșii (Cântarea Cântărilor 1, 17)
Dacă casa noastră este Biserica potrivit celui ce zice: ca să știi cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu[1], cei curajoși ai Bisericii sunt cedrii și cei care țin piept și resping cu vitejie ispitele venite de sus din văzduhuri de la duhurile răutății, ca nu cumva vreodată picăturile de ploaie ale iernii să arunce pe cineva afară dintr-o asemenea casă, bârnele sunt de cedru, pentru ca să nu poată suferi nimic de la ploile ispitelor aduse unele după altele, pentru că cedrul nu putrezește.
Iar grinzile din chiparoși sunt cei fixați în credință ca pe niște stâlpi, oferind casei, prin buna cuviință care vine de la celelalte virtuți, frumusețe și bună mireasmă, căci chiparosul este binemirositor. Grinzi, pe cât cred, sunt numite lemnele puse între stâlpi, din pricina faptului că două sunt puse la mică distanță una de alta, iar de jos împreunarea lor, ascunsă fiind de o scândură, se arată celor ce privesc ca o singură suprafață, formată de sus în mod necesar din grinzi, căci mijlocul se lasă gol, arătat prin unirea a trei grinzi. Așadar pe bună dreptate ar putea spune cineva că grinzile de chiparos îi închipuie pe înțelepții Bisericii și pe cei milostivi adunați într-una prin comuniunea dragostei. Căci ce poate fi mai împodobit sau mai plăcut și mai înmiresmat decât aceștia?
Pe bună dreptate grinzi sunt numite profețiile petrecerii de acum a creștinismului, împodobite cu propovăduirea apostolică. Căci acestea se arată acum că ascund întreg eșafodajul profetic. Căci acei cedri din Liban sunt ai sinagogii iudaice, iar chiparoșii sunt cei despre care se spune către Biserică profetic: în loc de spin va crește chiparosul[2]. Căci spini și mărăcini sunt cele iudaice comparate cu cele de acum. La fel și Pavel socotea dreptatea din lege pagubă, ca să dobândească pe Hristos[3]. Și David zicând: În locul părinților tăi s-au născut ție fii[4], este de acord cu ideea de spin și de chiparos. Căci Biserica era maică a părinților de atunci, dar printr-un har nou a întrecut vechea petrecere și a luat pe învățători drept ucenici, din pricina cuvioșiei vieții și exactitatea învățăturilor. Dacă cineva ar vrea să interpreteze cuvânt cu cuvânt cele spuse, ar putea înțelege drept casă sufletul, bârnele de cedru, bărbăția, iar grinzile, celelalte virtuți amintite. Căci sunt ușor de vătămat dacă bărbăția care stă deasupra tuturor nu le-ar ține și le-ar păstra pe ele.
[1] I Tim. 3, 15.
[2] Is. 55, 13.
[3] Cf. Filip. 3, 8-9.
[4] Ps. 44, 17.
dezvoltat și întreținut de Epectasys
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular