Viața și petrecerea sfintei și întocmai cu apostolii Maria Magdalena

Pentru că zilele acestea la Iași se află în pelerinaj moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, publicăm traducerea unei Vieți a Sfintei (BHG 1161x), pe care hagiograful francez  Francois Halkin a publicat-o în 1987 în revista Analecta Bollandiana (vol. 105, 1987, pp. 6-16), după manuscrisul Oxon. Bodl. Holkhan graec. , fol. 105ᵛ-118ᵛ[1]. Traducerea, realizată de Laura Enache, a fost publicată ca una din anexele volumului ieromonahului Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena. Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, Ed. Doxologia, 2015, pp. 145-157.   

Deși are un caracter puțin mai popular, această hagiografie concordă cu datele Tradiției bizantine privitoare la Sfânta Maria Magdalena. Este accentuat aici, față de alte surse,  rolul pe care l-a avut Maria Magdalena în denunțul lui Pilat în fața împăratului, afirmat în același timp și de Acta Pilati (ed. Tischendorf, 1876, p. 314), istoricitatea faptului fiind pusă la îndoială de mulți cercetători. Cum e de așteptat, textul nu conține nici clișeul occidental privind identificarea Sfintei Maria Magdalena cu o prostituată, dar poate susține ipoteza rolului important pe care l-a avut la fondarea Bisericii Romei.

Viața și petrecerea sfintei și întocmai cu apostolii Maria Magdalena (BHG 1161x)

1. Prolog

Eu îi iubesc pe cei ce Mă iubesc. Iar cei ce Mă caută vor afla[2] har și slavă. Căci toți sfinții l-au iubit pe Dumnezeu și au aflat har și slavă de la El. Har – fiindcă trupurile lor zac în mormânt și izvorăsc mir și săvârșesc minuni celor ce vin la ei în chip drept cu credință, slavă – cea cerească, a lui Dumnezeu din Împărăția Cerurilor. Câtă slavă, câtă strălucire și câtă îndrăznire vor afla sfinții când vor auzi de la Hristos acel : „bine slugi bune și credincioase, peste puține ați fost credincioase peste multe vă voi pune. Intrați întru bucuria Domnului vostru”[3], intrați în Împărăția Mea! Vedeți ce câștig au cei ce-L caută pe Domnul și fac voia Lui și păzesc poruncile Lui? Aceștia fericiți sunt, aceștia văd pe Dumnezeu, aceștia vor afla har și slavă de la El. Între acești sfinți este și slăvita Maria Magdalena. Căci aceasta L-a căutat pe Dumnezeu și L-a iubit și a aflat har și slavă de la El. Și a devenit sfântă și întocmai cu Apostoli și a propovăduit în multe locuri numele cel sfânt al Lui. Și mironosiță a devenit și făcătoare de minuni. Și a sărutat picioarele Domnului. Și multe lucruri aflăm despre ea în Sfintele Scripturi. Dar și cei patru evangheliști o slăvesc pe ea și o laudă pentru dragostea și credința pe care le avea pentru Hristos.

2. Chemarea Mariei

Această fericită era din Magdala, aproape de hotarele Siriei, foarte bogată și încă și mai frumoasă la chip. Avea un tată pe nume Siros și mama ei se numea Evharistia, cu nume bun și slăviți întru toate și în privința neamului bun și a bogăției. Iar Maria Magdalena, aflând despre Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, că locuiește în Ierusalim și învață și face minuni multe, îi luminează pe orbi, pe leproși îi curățește, pe morți îi înviază, pe demonizați îi tămăduiește, părăsind Magdala, vine la Ierusalim, căutându-L pe Domnul. Și aflându-L pe El, Îi urmează Lui cu sufletul și cu trupul și devine ucenița Lui și află mult har de la Însuși Domnul. Dar era tulburată Maria de șapte demoni. Cu harul lui Hristos, este izbăvită, este slobozită și se tămăduiește.  Dar auzind că Maria Magdalena avea șapte demoni, adică mulți, – căci Scriptura înțelege numărul șapte în loc mulțime, cum amintește și David că cea stearpă a născut șapte fii[4] . Dar când auzi șapte demoni, înțelege cele contrare celor șapte virtuți : duhul nefricii de Dumnezeu, duhul nepriceperii, duhul necunoștinței, duhul minciunii, duhul slavei deșarte, duhul mândriei, duhul frumuseții. Și acestea toate sunt potrivnice și dușmane tuturor virtuților celor bune, fiindcă orice păcat are demonul lui, un duh care le lucrează. Din toate aceste duhuri pe care le avea Maria Magdalena Domnul și Dumnezeul tuturor a izbăvit-o și a tămăduit-o pe ea. A fost izbăvită de toate relele și îmbrăcată în cele bune. Și l-a urmat pe Hristos și a devenit ucenița Lui. Și era slujindu-L pe El până la patima Lui.

3. Martora Învierii

Dar fiindcă a urât toate, bogăție, slavă, frumusețe și toate celelalte stricăcioase ale lumii și le-a socotit ca nimic și I-a urmat lui Hristos și a devenit ucenița Lui și a slujit Lui până la patima Lui, a devenit mironosiță împreună cu celelalte femei. Și pe aceasta a iubit-o Hristos, dar și Născătoarea de Dumnezeu a făcut-o însoțitoare și călătoare împreună cu ea la mormânt. Dar tot ea, cea dintâi dintre celelalte mironosițe, a văzut Învierea Domnului pe care a vestit-o împreună cu Născătoarea de Dumnezeu. Și picioarele Domnului le-a sărutat și le-a pipăit. Dar și la vremea Învierii a văzut un înger la miezul nopții ca fulgerul care a prăvălit piatra de la mormânt. Și ucenicilor și apostolilor le-a vestit Învierea Domnului zicând și lui Petru. Dar și de mai multe ori în această zi a venit la mormânt cu celelalte femei, arătându-le mormântul gol. Dar a venit la mormânt și cu Petru și cu Ioan. Și iarăși a văzut doi îngeri în ziua aceea la mormânt unul la cap și altul la picioare. Și ei i-au grăit îngerii, zicând : „Pe cine cauți ?” Dar și pe Domnul L-a văzut și credea că El este grădinarul. Și Domnul a certat-o pe ea când L-a recunoscut și i-a zis ei : „Nu Mă atinge”[5]. Și era cu celelalte femei în Ierusalim,  până la Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos.

4. Maria îl denunță pe Pilat la Împărat

Și apostolii s-au dus la propovăduire. Această fericită Maria Magdalena atât de mult l-a iubit pe Domnul nostru Iisus Hristos, încât s-a dus la Roma la cezar ducând acest raport că „Pilat pe care l-ai trimis guvernator în Ierusalim a făcut nedreaptă judecată împotriva lui Iisus, fiul Mariei, Care făcea semne și minuni mari în popor : pe orbi îi lumina, pe morți îi învia și pe leproși îi curăța și scotea demonii numai prin cuvânt, pe scurt, făcea toate. Și arhiereii Anna și Caiafa din pricina pizmei și zavistiei l-au predat pe El lui Pilat, ighemonul, și mult cercetându-L pe El <...>[6].Și făptura văzând nedreptatea s-a cutremurat: soarele și-a înnegrit razele, luna s-a schimbat în întuneric și pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, catapeteasma templului s-a rupt de sus[7] până jos și morții au înviat”.

Acestea auzindu-le, deci, cezarul și că în ceasul acela s-a făcut întuneric, care a fost în toată lumea, și fiindcă se scrisese vremea aceea în cronici, s-a gândit că femeia spune adevărul. Scrie cezarul la Ierusalim ca Pilat să vină la Roma împreună cu arhiereii anului aceluia, Anna și Caiafa. Îi zic că a murit Caiafa în Creta. Când Anna a venit la Roma, împăratul a dat sentința împotriva lui condamnându-l să fie închis într-o piele de taur udă și expusă la soare. Și soarele strângând pielea și-a dat jalnicul suflet cu durere. Pe Pilat însă l-a pus să stea înaintea cezarului și să răspundă cum a făcut.

5. Interogatoriul lui Pilat

Avea obicei cezarul, atât se mărea și se slăvea, ca nimeni care era vrednic de moarte să nu-i vadă fața. Iar dacă i-o vedea era iertat de pedeapsa cu moartea. Fiindcă Pilat avea să vadă fața împăratului și să fie întrebat de el : „Cum ai putut să condamni la moarte nedreaptă pe cel ce făcea atâtea minuni și semne?” a dat mai întâi sentința înainte de a-l vedea Pilat : „Dacă Pilat va vedea fața mea, nu va avea libertatea”. Șezând, așadar, cezarul în scaunul său de judecată a venit Pilat înaintea lui. Și văzându-l pe el împăratul s-a ridicat în picioare. Dar era acolo Maria Magdalena și, văzându-l, zice către cezarul: „Cunoaște doamne Cezar că poartă veșmântul dreptului aceluia. De aceea s-a făcut atâta cinste”. Dar Pilat cumpărase veșmântul lui Iisus țesut de sus și neavând cusătură, pe care Fecioara Maria l-a țesut cu mâinile ei. Și soldații la vremea răstignirii și-au împărțit hainele lui Iisus și a luat fiecare câte o parte, iar veșmântul acela luându-l, ziceau: „Să nu-l rupem[8]”. Și au pus sorți cine să-l ia. Acest veșmânt l-a cumpărat Pilat și s-a îmbrăcat cu el pe dedesuptul veșmintelor lui pentru ajutor. De aceea a zis Maria Magdalena: „Doamne cezar, poartă veșmântul omului aceluia drept, care a fost pe nedrept răstignit de el”. Și dezbrăcându-l pe el au aflat veșmântul și i l-au scos și îmbrăcându-l cu veșmintele lui nu se mai ridica cezarul înaintea lui.

6. Urmarea

A început cezarul să-l întrebe pe el : „Cum ai îndrăznit să săvârșești o asemenea nedreaptă ucidere? Nu ai auzit minunile pe care le-a făcut în tot Ierusalimul și în toate hotarele acelea slăvite și minunate? Pe orbi i-a luminat, pe leproși i-a curățat, pe mortul cel de patru zile, pe nume Lazăr, l-a sculat, și multe altele a făcut. Ce pricină ai găsit împotriva Lui și ai făcut o astfel de fărădelege și nedreptate ?” A răspuns Pilat: „Cezare, doamne, vestite și minunate, arhiereii și cărturarii iudeilor L-au predat mie zicând și strigând că nu ține sâmbăta și calcă legea lui Moise și împiedică taxele și impozitele lui Cezar și răzvrătește mulțimea. Și eu auzind am spus de mai multe ori: «Luați-l voi și judecați-L în legea voastră». Iar ei au început cu strigăte puternice, zicând: «Ia-L, vrednic de moarte este, fiindcă S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu». Și multe alte cuvinte spunea poporul împotriva stăpânirii tale că dacă nu îl răstignești pe acesta nu ești prieten al cezarului. Căci oricine se face pe sine rege este potrivnic cezarului. Acestea și asemenea lucruri auzind despre stăpânirea ta și despre puterea ta, multe am pătimit vrând a-L slobozi pe El. Atunci văzând că nici eu nu sunt respectat, ci mai multă tulburare se făcea în popor, am judecat să fie acestea așa de frica ta”. Acestea auzindu-le cezarul, zice către Pilat: „Ticălosule și nenorocitule, de vreme ce aveai puterea de a-L elibera, pentru ce nu ai făcut-o?

7. Pilat închis și ucis din greșeală

Și cezarul înnebunit fiind, a hotărât să-l arunce pe el în închisoare până ce se va gândi la ce amară moarte să-l dea pe el pentru nedreptatea pe care a făcut-o lui Iisus,cel drept și fără de păcat. Iar închisorile din Roma erau afară din cetate. Și zăbovind Pilat în închisoare, cunoștințele și prietenii lui nu îndrăzneau să vorbească despre el cezarului. Într-o zi, dând prilej cezarului sub pretextul vânătorii afară din Roma, aproape de închisoare, l-au îndemnat pe Pilat ca atunci când îl va vedea pe împăratul acolo aproape să se plece pe fereastră și să-l implore să-i pună capăt chinului. Au început deci să vâneze. Căci adunaseră în câmpul acela animale, iepuri, prepelițe, cerbi. A început, așadar, împăratul să urmărească un cerb până la închisoare. Iar cerbul alergând a stat pe zidul închisorii și cezarul se muncea și se lupta să săgeteze pe cerb. Iar Pilat atunci s-a aplecat pe fereastră ca să-l implore pe împărat <...> în acel moment împăratul a aruncat săgeata asupra cerbului. Dar săgeata a scăpat din mâna cezarului și l-a lovit pe Pilat în inimă și astfel a primit amară moarte din mâna cezarului. Dar să ne întoarcem la subiectul nostru.

A venit iarăși Maria Magdalena în Ierusalim cu inimă mare fiindcă a răzbunat pe Domnul Iisus Hristos. Și acolo a ucenicit Maria Magdalena pe lângă Sfântul Apostol Petru. După paisprezece ani de la Înălțarea Domnului au plecat  apostolii la propovăduirea Domnului în toată lumea, ca să propovăduiască numele Domnului și iconomia Lui cea după trup și sfânta Lui Înviere.

8. Călătorie minunată la Marsilia

Unul dintre cei 70 de apostoli[9] pe nume Maxim, era în Ierusalim; i-a încredințat-o Sfântul Apostol Petru pe Maria Magdalena acestui Maxim. Fiindcă s-au împrăștiat toți apostolii, evreii cei fărădelege, topiți de pizmă, l-au aruncat pe Maxim acesta și pe Maria Magdalena și pe mulți alți creștini într-o corabie fără vâsle, fără pânze, cârmă, fără pâine și apă, ca să se scufunde și să piară pe nedrept. Și voia lui Dumnezeu și cârmaciul Domnul Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, i-a izbăvit pe robii Săi. Și s-au dus în Franța într-un loc numit Marsilia. Ajungând acolo, flămânzi fiind și însetați, nu s-a găsit nimeni acolo care să-i găzduiască, fiindcă toți erau închinători la idoli. Și văzând Maria Magdalena pe poporul locului aceluia alergând într-o zi la idolul pe care îl cinsteau ca să aducă jertfă, Sfânta Maria Magdalena a stat cu îndrăznire mare înaintea lor și cu fața ei lină și cu limba cea binegrăitoare a început a le propovădui lor cuvântul lui Dumnezeu. Și zicea către ei să se uite și să vadă pe făcătorul cerului și al pământului, pe Dumnezeu cel tare și puternic și Dumnezeu adevărat și să tăgăduiască pe idoli și să creadă în Iisus Hristos. Și toți aceia care auzeau cuvântul ei se mirau de frumusețea ei și de dulceața cuvântului ei.

9. Învinuiri aduse stăpânului locului

După aceste cuvinte și învățătura ei, s-a întâmplat să vină și stăpânul locului aceluia cu soția lui ca să aducă jertfă dumnezeului lor, adică idolului, spre a zămisli un copil, căci erau fără copii. Iar Maria Magdalena, văzându-i pe aceștia a început să propovăduiască numele lui Hristos cu îndrăznire. După acea zi i-a apărut noaptea în vis femeii conducătorului Maria Magdalena zicându-i cu înfricoșare: „Pentru ce nu aflați prilej să faceți un bine străinilor acestora fiindcă flămânzesc și însetează și mor de frig, fiindcă ei sunt robii lui Dumnezeu?” Și a poruncit ei Maria cu înfricoșare să-i spună cuvintele acestea bărbatului ei, ca să facă milostenie cu străinii aceștia. Și ea s-a temut să spună vedenia pe care a văzut-o. Și în noaptea următoare i s-a arătat Maria zicându-i iarăși să spună aceste cuvinte bărbatului ei. Iar ea iarăși nu a ascultat și nu i-a spus nimic. Ce face roaba lui Dumnezeu Maria? I se arată iarăși a treia oară și conducătorului și femeii lui cu mânie mare și cu fața ei strălucitoare ca o torță arzând casa și fulgerând: Dormi, tirane, îți odihnești trupul tatălui tău, diavolul, cu vipera de nevastă-ta, căreia i-am poruncit să-ți spună câteva cuvinte, și nimic nu ți-a spus. Odihnește-te vrăjmașule al crucii lui Hristos, tu care mănânci și bei multe mâncăruri și îți saturi bine pântecele și pe străinii care sunt sfinții lui Dumnezeu i-ai lăsat să moară de foame și de sete și de frig. Și tu dormi în palatul tău cu multe haine călduroase, iar aceia mor de frig fără adăpost. Și ai zăbovit atâta să le faci bine. Și va cădea mânia lui Dumnezeu asupra ta”. Și aceasta zicând, a plecat Maria de la ei.

10. Conducătorul și femeia sa însărcinată pleacă la Roma

Atunci s-a trezit și stăpâna locului aceluia cu mare suspin și frică mare. Și iarăși nu a îndrăznit să spună nimic stăpânului. Apoi spune conducătorul: „Femeie știi ce vis am visat eu?” Îi zice lui: „Da. Și mă minunez și mă tem foarte tare”. „Ce să facem cu lucrul acesta?” „Mai bine să facem cu aceia ceea ce spune roaba lui Dumnezeu decât să vină mânia lui Dumnezeu asupra noastră”. Când s-a făcut dimineață, luându-i pe străini, i-a găzduit și i-a odihnit pe ei în tot ce aveau nevoie. Și după aceea <...>[10] stând Maria Magdalena să învețe într-una din zile, acest conducător zice către ea: „Poți tu credința pe care o înveți să o dovedești sau să o adeverești?” Îi răspunde lui Maria: „Pot cu ajutorul lui Dumnezeu, cu minunile și cu învățătura și cu ajutorul învățătorului meu Petru <...>[11] din Biserica Romei”. Răspunzând conducătorul împreună cu femeia lui, au zis către ea: „Poți cere de la Dumnezeul tău să facem un copil? Dacă vei putea acest lucru, noi ne vom supune și vom crede în ceea ce spui și înveți”. Și a dat poruncă: „voi face așa”. Au făcut rugăciune către Dumnezeu și așa s-a întâmplat. A luat în pântece femeia potrivit rugăciunii sfintei. Și văzând conducătorul că s-a întâmplat cu adevărat, a voit să meargă la Roma la Apostolul Petru ca să afle dacă sunt adevărate cele ce spune și învață Maria Magdalena. Iar femeia lui îi zice: „Vreau să vin și eu cu tine până la Roma la apostolul Petru”. Îi răspunde ei și acela: „Nu vreau, ești însărcinată și nu cumva să pățești ceva pe mare”. Și ea a început a plânge cu amar și cu durere, căzând la picioarele lui ca să meargă cu el. Iar Maria Magdalena îl convingea și ea pe conducător să se facă voia femeii și i-a binecuvântat pe ei, zicând: „Puterea lui Dumnezeu fie cu voi”. Și i-a însemnat pe ei cu semnul sfintei cruci pentru ca nu cumva diavolul să-i smintească în călătoria lor. Au comandat o corabie și au cumpărat toate câte au voit și s-au îmbarcat. Iar celelalte ale lor le-au dat în mâinile Mariei Magdalena și s-au dus.

11. Moartea mamei. Întâlnirea cu Sfântul Petru.

Pe când se duceau ei la Roma a venit ceasul nașterii ei. Și a născut un fiu. Și născându-l, a murit mama. Iar corăbierii voiau să o arunce pe ea în mare. Iar conducătorul era în mare întristare cu privire la femeia lui și la copilul lor, ce va face adică cu ei. S-a rugat conducătorul de corăbieri să n-o arunce în mare, ci să se ducă în vreun munte ca să o îngroape pe ea. Apoi au văzut ieșind din mare un munte și s-au dus acolo. Și ieșind din corabie au aflat o peșteră mică căci era sălbatic muntele, tot numai din piatră, și n-au putut să sape. Au pus-o pe ea deasupra pe stâncă și pe prunc împreună cu ea. Și plângând cu amar a acoperit-o cu mantia lui lăsându-i pe ei în grija Sfintei Maria Magdalena. Și urcând din nou în corabie s-a dus la Roma la Sfântul Petru. Și i-a povestit lui toate câte a făcut Maria Magdalena și despre femeie și despre copil și cum au murit și cum i-a pus într-o peșteră. Dar auzind Sfântul Apostol Petru l-a învățat pe el despre răbdare și i-a poruncit să nu se întristeze, ci să asculte tot ceea ce i-a poruncit lui Maria Magdalena. „Nimic nu li se va întâmpla. Căci ea e moartă dar trăiește, fiindcă mare este credința în Dumnezeu. Pe toate le poate face”. Și multe învățându-l pe el apostolul, a voit conducătorul să se ducă la Ierusalim să se închine la mormântul Domnului Iisus Hristos. Și s-a dus cu el Apostolul Petru. Și i-a arătat conducătorului toate locurile pe unde a umblat Domnul, cum a fost răstignit și a murit și a fost înmormântat și a înviat și S-a înălțat la ceruri.

12. Găsește pe mamă și pe fiu vii.

A călătorit conducătorul doi ani. Și după aceea a vrut să se întoarcă acasă la el, apostolul poruncindu-i să se boteze de Maria Magdalena. Conducătorul, urcându-se în corabie, și-a amintit cum a ieșit din țara lui cu toată bucuria cu femeie și copil și cum acum se întorcea acasă fără femeie și fără copil. Vrând Dumnezeu să o slăvească pe roaba Lui Maria Magdalena, și-a amintit conducătorul moartea femeii lui și a pruncului, zicând: „Măcar rămășițele lor de le-aș putea afla unde le-am lăsat sus, ca să i le arăt Mariei Magdalena...” Și prin iconomie dumnezeiească vede muntele în mijlocul mării și hotărăște să se ducă acolo. „Măcar oasele <...>[12] să le iau. Și plecându-se vede un copil mic jucându-se în mare și se minunează. Și copilul văzându-i pe ei, fuge, intră în peșteră și se întinde lângă trupul mamei lui care ședea culcată și acoperită, ca în ceasul în care au pus-o în peșteră. Și luând veșmântul său de deasupra ei o vede pe femeia lui teafără având ochii închiși ca adormită. Și văzând-o pe ea au plâns cu amar și cu multă frică el și toți cei câți erau cu el când au înmormântat-o, cu doi ani în urmă, căci ea era teafără și cu copilul trăind. Plângând toți, s-a trezit femeia și a luat lângă ea copilul, iar soțul a căzut la pământ cu frică și cutremur. Și a început să o întrebe: „Cum de-ai trăit atâta timp aici?” Bucurându-se, femeia a zis că: „roaba lui Dumnezeu, Maria Magdalena, din ceasul nașterii până acum a venit până aici purtându-mi viața. Dar și când te-ai dus la Roma și la Ierusalim eram cu tine împreună cu Maria Magdalena și cu pruncul. Și toate câte ți-a vorbit ție Petru și toate lucrurile pe care ți le-a arătat, pe toate le-am vazut și pe toate le-am auzit și le-am văzut cu Maria.

13. Moartea și mutarea moaștelor Sfintei Maria Magdalena

Acestea auzindu-le conducătorul s-a minunat, a rămas fără grai și i se părea că vede o vedenie. Dar luându-i pe ei și urcând în corabie s-a întors la locul lui. Și aflându-i pe străinii cei săraci și flămânzi teferi și cu toată bucuria și Maria Magdalena <...>[13] vestindu-i ei câte au pătimit <...>[14].  „Noi am fost cu tine la Roma și Ierusalim”. Și a botezat Maria Magdalena pe conducător cu toată casa lui și pe toți cei din cetate mici și mari. Și făcând biserici și iconomisind toate spre mântuire și multe învățându-i, s-a dus și în alte locuri propovăduind numele lui Hristos. Și după aceea s-a dus în Efes și acolo l-a aflat pe Sfântul Ioan Teologul și acolo a adormit bine și cuvios. După aceea marele împărat Leon a mutat moaștele ei la Constantinopol în mănăstirea Sfântului Lazăr[15]. A Domnului nostru Iisus Hristos fie slava în vecii vecilor. Amin.  

[2] Pilde. 8, 17.

[3] Mt. 25, 21.

[4] I Regi, 2, 5.

[5] In. 20, 17.

[6] Lacună în text.

[7] Cf. Mt. 27, 51.

[8] In. 19, 24.

[9] Cf. Lc. 10, 1.

[10] Cuvânt indescifrabil

[11] Două sau trei cuvinte indescifrabile.  

[12] Două sau trei cuvinte indescifrabile.

[13] Cuvânt indescifrabil.

[14] Cuvânt indescifrabil.

[15] R. Janin, Eglises et monastères de Constantinople, 1969. 

[1] F. Halkin nu a folosit și alte  posibile surse ale aceluiași text: Sinaiticus 20, Dionysiou 666, Xiropotamou 242, pe care nu le-a avut la dispoziție.