Sf. Macarie Egipteanul: Sufletul curat Îl poate vedea pe Dumnezeu atât cât îi este cu putință

Sf. Macarie Egipteanul, Cuvântul al 35-lea (Colecția I)

Sufletul curat Îl poate vedea pe Dumnezeu atât cât îi este cu putință. Iar sufletul care nu este curat în întuneric umblă

1. Stăpânul tuturor, iubitorul de oameni Dumnezeu este pretutindeni și în toate făpturile și toate făpturile cele cerești și cele pământești și cele de sub pământ în El sunt și în El stau, precum spunea Pavel: În El trăim și ne mișcăm și suntem[1], și nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui[2].
2. În toate este și pretutindenea este, și din ce pricină nu Îl văd pe El sufletele tuturor oamenilor, ci este nevăzut, aici fiind? Ce este la mijloc și ce împiedică? Dar aceasta este evident. Căci Duhul prin Scripturi ne-a vestit nouă că de la căderea lui Adam, cel dintâi om care a călcat porunca lui Dumnezeu, a intrat păcatul în lume[3], duhul răutății, șarpele cel din vechime, cel numit diavol[4], cel ce l-a înșelat pe Adam și l-a tras pe el din slava lui în puterea lui, luându-l rob și supus și pe toți fiii lui, însuși acesta a acoperit sufletul cu întunericul lui ca să nu-L mai vadă pe Cel ce l-a făcut pe el, ca să nu se mai desfăteze de lumina Lui.
3. Aceasta este pricina și nenorocirea care s-a întâmplat omului de la început, să nu mai vadă pe Stăpânul lui și să mai facă cele plăcute Lui, ci să fie în întunericul păcatului și să lucreze voile păcatului care a intrat în om și care a orbit ochii sufletului. Căci mai înainte ca Adam să calce porunca, fiind curat de păcat, Îl vedea pe Stăpânul lui și era învrednicit de vorbirea cu El și se veselea cu îngerii. Dar de când a fost robit de răutate, de atunci ochii sufletului au orbit și nu Îl mai vede pe Domnul lui fiind aici, ci S-a făcut nevăzut lui. Întru toate și pretutindeni se află Dumnezeu, dar, din pricina vălului întunericului pus peste suflet, ca departe este de suflet.
4. Căci așa cum orbii cei după trup nu văd soarele care strălucește pretutindeni,  deși este în ochii lui, din pricină că sunt orbi, și așa cum surdul nu aude glasurile și vorbirile cele aproape de el și care sunt adresate lui, din pricină că este surd, în același chip și sufletul, orbit fiind de păcatul care a intrat în el și acoperit de întunericul răutății, nici nu vede pe soarele dreptății[5], nici nu aude glasul cel viu și dumnezeiesc și care este pretutindeni.
5. Și așa cum mortul nu respiră aerul de aproape întru care este, pentru că nu mai are suflet și, iată, plâng după el toți cei dragi ai lui și vecinii, dar el nu aude, așa și sufletul, mort fiind de la Dumnezeu și de la Duhul cel sfânt, neavând aerul acela al Împărăției dumnezeirii nu respiră, deși este aici – cum spune Domnul: „Împărăția lui Dumnezeu este pe pământ și oamenii nu o văd” și iarăși: Împărăția cerurilor înlăuntrul vostru este[6]. Și plânge pentru aceasta Domnul și Duhul Sfânt și toți îngerii, pentru pierzania și omorârea lui, iar sufletul nu aude, nu vede.
6. După cum iarăși se bucură pentru sufletul care se pocăiește și care este readus la viață. Căci zice: Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește[7]. Așa cum sufletul este aproape de om, fiind în om, iar mintea poate să fie departe și la mare distanță, așa și Dumnezeu, aproape fiind de suflet, departe este de mintea lui, dar este și aproape, și departe.
7. Trebuie, așadar, să credem din toată inima și cu toată dragostea și să-L căutăm pe Domnul și să-L rugăm să ni Se arate și să lucreze în sufletele noastre Cel ce este aici și în noi.
8. Căci dacă energia soarelui și căldura pătrund până înlăuntrul trupului, asemenea și răceala frigului intră și lucrează până înlăuntrul trupului și dacă fierbințeala focului și energia lui intră până înlăuntrul cazanelor prăjind carnea, fiind de folos oamenilor, cu cât mai mult Făcătorul și Ziditorul acestora, puterea dumnezeiescului Duh, ori de câte ori prin bunăvoirea Lui Se arată și lucrează în suflet, îl luminează cu lumina Lui și îl coace din cruditatea păcatului cu fierbințeala focului Lui dumnezeiesc și astfel îl face plăcut și folositor și bun de mâncare pentru masa cerească a Cerescului Părinte.
9. Dacă aerul acesta în viața aceasta de aici este pretutindeni și dacă întunericul nopții este pretutindeni și la toate făpturile, cu cât mai mult este pretutindeni Creatorul și Făcătorul acestora! Aici, așadar, este Domnul și aproape de noi, dar Se descoperă și Se arată celor ce cred în El și Îl iubesc pe El și Îl așteaptă pe El, după cuvântul Domnului: Cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și Eu Îl voi iubi pe El și Mă voi arăta Lui[8] și iarăși: vom veni – Eu și Tatăl Meu – și ne vom face sălaș la el[9].
10. Trebuie, așadar, ca cel ce se apropie de Domnul și care cere viață veșnică cu multă credință să vină și să creadă în El, că Domnul a venit pentru păcătoși și robi și pentru cei zdrobiți cu inima și șchiopi și orbi și surzi cu sufletul și S-a răstignit și a murit, ca să învieze și să tămăduiască toate sufletele.
11. Căci Duhul Sfânt a proorocit prin Isaia cu privire la venirea Domnului, cum  se vor vindeca sufletele: Duhul Domnului, zice, este peste mine că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, să propovăduiesc celor robiți slobozire, orbilor vedere, să mângâi pe cei întristați să le dau celor ce plâng în loc de cenușă, untdelemnul bucuriei, veșmânt de slavă în loc de duh de deznădejde[10]. Iar Dumnezeului nostru slavă în veci. Amin.

Extras din volumul Sf. Macarie Egipteanul, Cuvinte ascetice si epistole, vol. 2, Colecția „Viața în Hristos, Pagini de Filocalie”, nr. 8, trad. Laura Enache, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 129-132.

[1] Fapte 17, 28.

[2] Evr. 4, 13.

[3] Rom. 5, 12.

[4] Apoc. 12, 9.

[5] Mal. 3, 20.

[6] Lc. 17, 21.

[7] Lc. 15, 7.

[8] In. 14, 21.

[9] In. 14, 23.

[10] Cf. Is. 61, 1-3.