Matei 7, 1-8:
Zis-a Domnul: nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi; căci cu ce judecată veţi judeca, veţi fi judecaţi, şi cu măsura veţi măsura, vi se va măsura. De ce vezi paiul care este în ochiul fratelui tău, iar de bârna care este în ochiul tău, nu-ţi dai seama? Sau cum vei zice fratelui tău: lasă-mă să-ţi scot paiul din ochiul tău, când tu ai o bârnă în ochiul tău? Făţarnice, tu scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioarele lor şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide; că oricine cere, ia; cel care caută află; şi celui care bate, i se va deschide.
Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri 189, Colecția Viața în Hristos. Seria Pagini de Filocalie nr. 1, Trad. L. Enache, studiu introductiv, note, bibliografie de pr. D. Bahrim, Ed. Doxologia, Iași, 2012, p. 225:
Când cineva aflându-se în păcate, auzind pe Domnul care zice: nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi[1], temându-se, nu judecă pe nimeni, la cercetarea celor înviaţi, ca unul care a păzit această poruncă, nu este judecat, căci Cel Nemincinos nu uită făgăduinţa dată prin porunca Sa.
Sf. Anastasie Sinaitul, Întrebări și răspunsuri, Colecția Viața în Hristos. Seria Pagini de Filocalie nr. 6, trad. L. Enache, studiu introductiv, note, bibliografie de pr. D. Bahrim, Ed. Doxologia, Iași, 2015, în curs de apariție:
Este încă și un al patrulea mod de mântuire care poate să îi îndrepte cu ușurință pe alții. Mă refer adică, precum am spus și mai înainte, la a nu judeca și a nu ține minte răul. Căci nimic nu urăște Dumnezeu mai mult decât pe omul care ține minte răul. Chiar dacă am avea mii de fapte bune, dar ținem minte răul, pe toate acelea degeaba și în zadar le facem. Și dacă vrei, ascultă o minunată povestire care s-a petrecut în neamul nostru care îl mărturisește pe Hristos, fiindcă trăiesc și acum cei care au văzut întâmplarea vrednică de tot folosul și de toată pomenirea.
Un bărbat dintre cei din cinul călugăresc ducându-și viața în nepăsare și trândăvie s-a îmbolnăvit cu o boală de moarte și ajungând la ultima suflare nicidecum nu se temea de moarte, ci cu toată mulțumirea și râvna se ruga lui Dumnezeu și așa a ieșit din trup. Iar unul dintre cei ce ședeau lângă el, părinți iubitori de Dumnezeu, l-a întrebat pe el zicând: Frate cutare, crede că noi socotim că tu ți-ai încheiat viața în toată nepurtarea de grijă și trândăvia și de unde îți vine atâta mulțumire și nefrică în acest ceas înfricoșător al morții de care și drepții se tem? La acestea răspunzând fratele a zis: Cu adevărat, cinstiți părinți, e adevărat că îmi sfârșesc viața în toată nepurtarea de grijă și trândăvie și mi-au adus mie îngerii lui Dumnezeu zapisul păcatelor mele în ceasul acela, cunoscându-mi ei păcatele toate pe care le-am făcut de când am plecat din lume și mi-au zis: Cunoști acestea? Da, cu adevărat ale mele sunt și le știu pe toate, și totuși domnii mei, de când am părăsit lumea, nu am judecat pe nici un om, nici nu am ținut minte răul. Pentru aceea vă rog să fie păzit întru mine cuvântul lui Hristos, căci a zis: Nu judeca și nu veți fi judecați (Matei 7, 1) și Iertați și se va ierta vouă (Matei 6, 12 și 14-15). Și când am spus acestea către îngeri, îndată au rupt zapisul păcatelor mele și iată, cu toată bucuria și nefrica plec la Hristos. Și pe când fratele povestea acestea părinților, îndată și-a dat sufletul, făcându-se pildă spre folos și spre zidire ascultătorilor, ca să nu judece și să nu țină minte răul cel ce a rodit un asemenea har, împlinind aceste două virtuți[…].
[1] Matei 7, 1; cf. Luca 6, 37.
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular