Schimbatu-Te-ai la Față în Munte, Hristoase Dumnezeule

Canon la Schimbarea la Față a Mântuitorului, Glasul I

Facere a lui Matei Kamariotis (1400-1489)

[ https://edituradoxologia.ro/canoane-la-dumnezeiasca-schimbare-la-fata-ma... ]

Cântarea 1

Irmosul: Hristos se naște…

Hristos în muntele Tabor urcă schimbându-Se la față înaintea cuvioșilor ucenici, arătând strălucirea feței și culoarea veșmintelor fulgerând mai albă decât zăpada.

Trebuia ca oamenii să vadă slava Stăpânului făpturii, ca să creadă că este Dumnezeu, pătimind de voie în firea trupului, pentru aceea arată celor aleși dintre ucenici slava dumnezeirii.

Chipul cel muritor l-ai schimbat spre arătarea dumnezeieștii Tale firi, strălucind mai luminos decât soarele. Pentru aceea pe ucenicii Tăi i-ai încredințat schimbându-Ți înfățișarea și mai înainte de patimi vestindu-le, Mântuitorule, înfricoșătoarea Înviere.

Slavă… Și acum… Al Născătoarei

Taborul și Ermonul să se bucure de numele slavei lui Dumnezeu, întru care Hristos S-a proslăvit. Și ceea ce L-a născut pe El nouă tuturor să se bucure împreună de lumina cunoștinței cu care am fost luminați.

Cântarea a 3-a

Irmosul: Celui mai înainte de veci…

Dumnezeu vorbind în chip odinioară în munte cu Moisii, acum Hristos în persoană a vorbit pe Tabor cu el și cu Ilie în slavă, înfățișându-i pe ei Lui cu adevărat în chip mai presus de minte.

Dumnezeu Cel ce stăpânește peste vii și peste morți, pe unul dintre morți, pe celălalt dintre vii îi aduce și pe amândoi îi înfățișează Luiși când S-a arătat ucenicilor în Muntele Tabor unde a și vorbit cu ei.

Minunată este priveliștea, minunat este muntele, când S-a arătat lor și ucenicii îndeamnă să facă și colibe pentru Hristos și proroci, încât să poată petrece fără întristare în acestea, nu întru cunoștință vorbind.

Slavă… Și acum… Al Născătoarei

Dumnezeu, Cel ce în muntele Tabor a strălucit în lumină fără de asemănare, din pântecele tău, Fecioară, S-a întrupat fără de sămânță, muritor făcându-Se, Căruia și cântăm: Cel ce ai înălțat fruntea noastră, sfânt ești, Doamne!

Cântarea a 4-a

Irmosul: Toiag din rădăcina lui Iesei…

Muntele virtuților suindu-l, am fost învrednicit, Hristoase, să văd slava feței Tale, strălucit fiind de nor și auzind glasul care zice tuturor că Tu ești Fiul cel iubit Tatălui, Căruia, cum spune, ai bineplăcut.

Lumina care i-a înconjurat pe ucenici, glasul care Te propovăduia pe Tine Fiu iubit au învățat că Tu ești Cuvântul lui Dumnezeu de aceeași fire Care S-a întrupat și a strălucit pe Tabor cu slava neapropiatei dumnezeiri.

Cunoștința Treimii a fost dată ucenicilor pe Tabor, fiindcă Tatăl a învățat că Unul Născut este Fiu iubit, norul cel cu adevărat luminos arătând pe Duhul – un singur Dumnezeu nedespărțit în slavă și putere.

Slavă… Și acum… Al Născătoarei

Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat, căci iată, Fiul tău, având a Se coborî la moarte, arată mai înainte arvunile slavei Sale și încredințează mai înainte de patimă, că biruind moartea, iarăși ca un Dumnezeu va învia.

Cântarea a 5-a

Irmosul: Dumnezeu fiind al păcii…

Dumnezeu fiind și ziditor al neamului nostru, ai îmbrăcat chip de rob, însușind firea cea stricăcioasă pentru viață nestricăcioasă. Pentru aceea pe Tabor ai arătat strălucirea firii dumnezeiești, înălțându-i pe muritori la participare.

În chip lămurit Taborul mai presus de întreg pământul s-a slăvit, primind în spate pe Domnul slavei în chip slăvit de cei ai Lui. Pentru aceea în loc de întunecat luminos s-a arătat, ucenicilor, îndrăgit întru care le-ar fi plăcut să se sălășluiască.

Chivernisitorul vieții fiind, ai făcut vii pe apostolii care de departe au văzut vii pe proroci, încredințându-i pe ei de învierea Ta mai înainte de patimă. Pentru aceea, urcând treimea ucenicilor Tăi împreună cu Tine pe Tabor, mărturisește minunile străine ale celor contemplate.

Slavă… Și acum… Al Născătoarei

Văzând, Fecioară, la patimă pe Fiul tău, cu sabia întristării să nu te rănești, auzind de străina priveliște dumnezeiască și înfricoșată de care a fost învrednicită treimea apostolilor. Căci iarăși vei fi slăvită împreună cu Cel înviat cu slavă neîncetată.

Cântarea a 6-a

Irmosul: Din pântece pe Iona...

Slava lui Dumnezeu pe Sinai a văzut-o frumosul Moise în ghicituri, dar din morți, pe Tabor i S-a arătat acum Hristos vorbind împreună cu el, nu în nor și în negură ascuns, ci văzând lumina neapropiată, strălucind din firea dumnezeiască.

În slavă cu patru cai a fost purtat Ilie la înălțimea cea de mai înainte, cerească, iar acum pe Tabor este de față împreună cu Cuvântul și cu El în chip lămurit a grăit și i S-a arătat mai slăvit strălucit cu lumină dumnezeiască mai luminoasă decât carul cel de foc.

Tot chipul și toată umbra legii au trecut, iată, și toată ghicitura, căci S-a arătat capătul a toate simboalele, Hristos Dumnezeu, Cel ce a arătat acum în Muntele Tabor înfățișarea chipului dumnezeiesc arătând îndumnezeirea a ceea ce a asumat.

Slavă… Și acum… Al Născătoarei

Vrând Dumnezeu să mântuiască firea omenească, din Fecioară curată și-a întocmit Luiși firea chipului omenesc. Și pe aceasta în Muntele Tabor a înălțat-o și a slăvit-o cu strălucirea luminii neapropiate, adeverindu-mi mie viitoarea strălucire.

Cântarea a 7-a

Împreună-veșnic, de o ființă cu ființa părintească, Unule Născut, Fiule al lui Dumnezeu, Cela ce ai îndumnezeit firea muritorilor, cu dumnezeiasca Ta lumină luminează-mă pe mine cel ce cânt: „Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri”.

A răsărit din munte strălucind soare fără asemănare a cărui strălucire luminează întreaga ordine înțelegătoare a lumii și pe noi ne conduce la lumină care cântăm: „Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri”.

Străina priveliște a schimbat ochii ucenicilor către mărgăritarul cel înțelegător, dar neputând privi la rază, aruncându-se la pământ, cântau: „Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești”

Slavă… Și acum… Al Născătoarei

Născut fiind din fecioară fără de bărbat Făcătorul a toate, mai înainte de a pătimi, pe muntele Tabor se schimbă la față, arătând dumnezeiasca strălucire celor ce cântă: Dumnezeul părinților noștri binecuvântat ești.

Cântarea a 8-a

Irmosul: Minune mai presus de fire…

Știm că firea Treimii este una și simplă, iar persoanele cunoaștem că sunt trei din glasul care a arătat Duhul, Cuvântul și firea Tatălui ca pricină: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit: Pe Care să-L laude toată făptura ca pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Auzire înfricoșată și priveliște mai presus de fire a arătat mai dinainte negrăita slavă în Tabor, că va purta mântuitoarea patimă prin Cruce, izvorând tuturor viața celor ce laudă și strigă cu credință: Să binecuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii.

S-a spăimântat de strălucirea dumnezeiască a slavei lui Hristos și de lumina mai presus de lumină cea nezidită vederea cea cu adevărat dumnezeiască a ucenicilor. Și căzând cu fața la pământ, astfel ne-au învățat pe noi a cânta cu limpede glas minunii: Să binecuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Slavă… Și acum… Al Născătoarei

Pricină a minunii celei mai presus de fire, Fecioară curată, te-ai arătat tuturor căci Cel ce S-a născut din pântecele tău Acesta a fulgerat de pe Tabor strălucirea razei mai presus de lumină de care, minunându-se, Apostolii cântau: să binecuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul: Străină minune…

Strălucire a slavei, Hristoase și pecete a Tatălui de aceeași cinste, strălucind dumnezeiește în chipul frumuseții Tale dumnezeiești, ai plăsmuit din nou chipul mai înainte întunecat al lui Adam, aducându-mă pe mine la cel din vechime.

Văzând firea Ta omenească, Cuvinte al lui Dumnezeu, îndumnezeită, ieșim din toată lumeasca alipire, ridicându-ne la viața dumnezeiască prin înălțarea noastră la ceea ce este mai bun și împărtășirea strălucirii luminii Tale.

Purtând chipul trupului în dumnezeire, ai îndumnezeit ceea ce ai devenit, arătând nepătimirea firii dumnezeiești în chip slăvit prin care ai schimbat chipul muritor, Hristoase, pe Tabor, în arătarea slavei celei mai presus de lumină.  

Slavă… Și acum… Al Născătoarei

Lăudăm nașterea ta cea mai presus de lumină, Fecioară curată, care a strălucit cu dumnezeiască lumină în munte și care a arătat tuturor strălucirea dumnezeiască a luminii celei veșnice, celor care cu evlavie te măresc pe tine ca Născătoare de Dumnezeu.

Traducere preluată din volumul Matei Kamariotis, Canoane la dumnezeiasca Schimbare la Față a Mântuitorului, trad. Laura Enache, studiu introductiv de Dimitrie K. Hagimihail, ediție de pr. Dragoș Bahrim, Ed. Doxologia, 2016.

Despre autor: Matei Kamariotis ( Ματθαῖος Καμαριώτης) a fost scriitor, profesor și copist, născut în jurul anului 1400. A ajuns să trăiască în Constantinopol în perioada de final a dinastiei paleologe. A fost discipolul lui Ghenadie Scholarios, cu care a studiat. A fost martor al ocupării Constantinopolului, moment în care este ucis tatăl său preot, și un frate. Va scrie mai târziu o monodie despre căderea marii cetăți și despre moartea tatălui său. A ocupat funcția de megas rethor al școlii patriarhale. A avut o operă bogată. A fost preocupat de astronomie (a scris un tratat despre o eclipsă solară și un comentariu la un tratat al lui Gregoras despre astrolab), de hagiografie (se păstrează un encomion la Sfinții Trei Ierarhi), imnografie (se păstrează între altele o serie de 8 canoane la Schimbarea la Față a lui Hristos, recent editate), dar și de retorică. A scris contra lui G. Plethon. Se păstrează un comentariu nepublicat la epistolele lui Sinesius din Cyrene. Se păstrează manuscrise copiate cu mâna sa din autori precum Aristotel, Proclu, Hermes Trismegistus.