minuni

În luna ianuarie 24,

Pomenirea minunii dumnezeiești și a Cuvioasei Xenia

A lui Neofit preotul monah și zăvorât

în amintirea dumnezeiescului ajutor care a avut loc în chip străin către el și schimbarea morții timpurii prin stâncă și prin prăpastie,

Îngrijorat fiind de faptul că mulți mireni dar și monahi, nu mai țineau cu strictețe Postul Mare, ci mâncau brânză și ouă, Sfântul Simeon din Muntele Minunat le-a povestit ucencilor săi o viziune legată de acest post, ce a avut-o în timpul copilăriei sale. Iată ce-i învață:

Într-una din descoperirile sale, Sf. Simeon din Muntele Minunat în vârstă atunci de 20 de ani, este anunțat de dezastrul care se va abate asupra Antiohiei. Chosroes, regele perșilor, este pe punctul de a asedia orașul, apărat de trupele împăratului Iustinian. Orașul va fi luat cu asalt prin intermediul scărilor urcate pe ziduri. O parte a populației a reușit să fugă spre porțile cetății, dar mulți locuitori s-au aruncat de pe ziduri; alții, în număr mare, au fost masacrați sau luați prizonieri, iar orașul a fost ars în mare parte. Acest eveniment a avut loc în iunie 540. Înșiși locuitorii orașului au socotit ulterior nenorocirea aceasta ca pe o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru idolatria practicată încă pe scară largă. Sfântul Simeon sare însă în ajutorul poporului neputincios. 

Hagiograful care relatează faptul, confirmat în detaliu de istoricii epocii, adaugă că, din cei doi ucenici ai lui Simeon care s-au temut de apropierea barbarilor și și-au părăsit învățătorul, unul a fost decapitat, iar celălalt făcut prizonier. Când un grup de invadatori care devasta ținutul a ajuns în apropierea mănăstririi, rugăciunea lui Simeon a fost de ajuns pentru a-i face să se îndepărteze; cu un alt grup s-a întâmplat aproximativ același lucru.

Însă periplul continuu al perșilor prin regiune a provocat o asemenea teroare la mănăstire, încât monahii l-au abandonat cu toții pe sfânt, în ciuda reproșurilor sale. Din nou, perșii ajunseră la mănăstire și din nou rugăciunea lui Simeon i-a îndepărtat. După trei zile călugării s-au întors. Sfântul a eliberat un număr mare de prizonieri doar prin simpla invocare a numelui său și printre aceștia, și pe un monah care îl abandonase în timpul asediului. El vindecă un bătrân cerșetor orb, care fusese rănit de un soldat persan nu departe de mănăstire. Este momentul în care, faima sa de taumaturg «s-a răspândit în tot pământul» și alergau către el din toate părțile lumii, aducând bolnavi pe care el îi vindeca în numele Domnului.