Cinstirea Sfântului Lazăr în Apus și tradițiile legate de aceasta

Încă dinainte de începutul secolului al XVI-lea unii pelerini occidentali (Villamont, Pococke, Baillet) puneau sub semnul întrebării veridicitatea informațiilor legate de racla Sfântului Lazăr din Larnaka deoarece cinstirea sfântului se răspândise și în Franța, unde moaștele sale erau prezente și puse spre închinare. Conform tradiției franceze, care face referire la o așa-numită lucrare a unui episcop Harabanus Maurus (766-856) și care de fapt apare pentru prima oară la începutul secolului al XII-lea, evreii l-au îmbarcat pe Lazăr pe un vas fără pânze și vâsle, împreună cu surorile sale Maria și Marta, cu prietenul său Maximinus, Maria lui Iacob, Maria Salomeea și Marcela,  Sarra și Sindonius cel ce se născuse orb. Vasul a plutit pentru un timp în larg. Au ancorat, în mod miraculos, într-un loc cunoscut astăzi sub denumirea de Saintes-Maries de la Mer din regiunea Provence, din Franța. Acolo s-ar fi despărțit, și fiecare și-a urmat calea sa, lucrând pentru convertirea la creștinism a locuitorilor noului ținut.

Lazăr ar fi propăvăduit în Marsilia, unde, a început să fie recunoscut de atunci drept primul episcop al orașului. În timpul persecuției lui Nero, s-a ascuns într-un mormânt, deasupra caruia s-a construit mai târziu, în secolul al V-lea, Abația catolică St. Victor.  După martirizarea sa, Sfântul Lazăr a fost înhumat în același mormânt. Evenimentele ar avut loc în timpul prigoanei lui Domitian (81-96) iar după alte izvoare, în timpul domniei lui Claudiu (41-54), atunci când Sfântul Lazăr ar fi fost întemnițat și i s-ar fi taiat capul, în locul care astăzi se numește “temnița lui Lazăr”.

Potrivit acestei ultime istorisiri, sfintele sale moaște au fost strămutate și a fost îngropat în Catedrala Sfantului Nazarie din orașul Autun, pentru ca de acolo să fie mutate mai târziu în nou construita biserică a Sfântului Lazăr din Avalon, nu departe de Autun. Capul sfântului ar fi rămas în Catedrala St. Victor, împreună cu o parte din antebrațul său, moaște care s-ar fi păstrat până în ziua de astăzi.

Prezența Sfântului Lazăr în Marsilia este de asemenea asociată cu venerarea Sfintei Magdalena, a cărei memorie este cinstită în Biserica Vezelay din Burgundia.  O cercetare a surselor filologice și arheologice a scos însă la iveală că istoria de mai sus cu privire la Sfântul Lazăr aparține unei perioade târzii și nu se bazează pe fapte reale. Originile cinstirii Sfântului Lazăr nu pot fi localizate în Autun ci în Vezelay, care la vremea respectivă se afla sub jurisdicția arhiepiscopiei din Autun.

În timpul vieții lui Gottfried, abate al Mănăstirii Sfintei Magdalena de Vezelay (a doua jumatate a secolului al XI-lea), ea a aparținut Ordinului de Cluny. Pentru ca abația să devina autonomă, Catedrala din Vezelay a trebuit să găsească un sfânt însemnat caruia să-i fie închinată Mănăstirea. Trebuia sa fie un sfânt considerat la fel important ca și Sf. Benedict ocrotitorul Mănăstirii învecinate, Fleury-Sur-Loire. De aceea, a fost aleasă Sf. Maria Magdalena, care era în mod special cinstită de către prizonierii eliberați. N-a durat mult până când s-au ridicat primele întrebări legate de autenticitatea moaștelor, dar și cu privire la modul în care ele au ajuns din Răsărit în Vezelay. Tot atunci a apărut și legenda pomenită mai sus, care descrie cum au ajuns acestea în Franța. Versiunea aceasta a fost întărită de relatarea unui monah, care afirma că a avut o vizune cu Sfânta Maria Magdalena în Vezelay. Stramutarea moaștelor sale din Provence în Velzelay a fost justificată și prin faptul că pe vremea invaziei saracinilor, în locurile respective era nevoie de protecția sfintei.

În eventualitatea în care bineînțeles, unii credinciosi ar fi conștientizat ca de fapt mutarea moaștelor Sfintei Maria Magdalena din Efes în Constantinopol, fusese de fapt realizată în 899 de catre Împăratul bizantin Leon al VI-lea cel Întelept, consemnările istorice franceze au menționat că de fapt strămutarea sfintelor moaște ar fi avut loc cu 15 ani mai devreme, și în plus, au identificat pe Maria Magdalena de Vezelay ca fiind sora Sfântului Lazăr. Aceasta ultimă asociere a condus de la sine, în acea regiune, la o evlavie prin analogie la Sfântul Lazăr. Mai mult, legătura dintre cei doi Sfinți confirma și amplifica necesitatea cinstirii Sfintei Magdalena în acea regiune. Confuzia a apărut în momentul în care racla unui cleric, având tot numele Lazăr, înveșmântat în straie arhierești a fost descoperită în biserica deja existentă a Sfântului Nazarie. Zvonul că sfintele moaște ale Sfântului Lazăr au fost găsite, s-a răspandit instantaneu și în 1146/7, după cum s-a consemnat, au fost ridicate și mutate în biserica nou construită din Avalon.

Cronica istorică franceză menționată mai sus, a aparut mai întâi în secolul al XIII-lea în “Otia imperialia”(1212) a lui Gervase de Tillbury. O altă scriere, cu proveniență îndoielnică, respinsă de papa Benedict I (1040) cu ocazia canonizarii Sfântului Victor, în care este menționat Lazăr, se referea de fapt la descoperirea relicvelor unui sfânt care poartă un același nume, care fusese hirotonit episcop de Marsilia sau care avea reședinta în Franta, fără vreo referire însă la Sfântul Lazăr din Betania, cel înviat a patra zi. În mormântul Sf. Victor de Marsilia, se afla ingropată un stâlp din secolul al V-lea pe care apare menționat un anume Lazăr, episcop al orașului Aix. Lazăr din Aix a fost hirotonit episcop de Marsilia în anul 407 și în 411 a călătorit în Palestina unde a rămas pentru mai mulți ani. Cu câțiva ani înaintea morții sale s-a întors în Marsilia unde avea să fie mai târziu înmormântat. Asocierea lui Lazăr din Aix cu Lazăr din Betania a creat un context istoric fals cu privire la moaștele acestuia din urmă. Acest lucru este susținut și prin faptul că moaștele ale așa-numitului Lazăr au fost descoperite într-o biserică care nici măcar nu-i purta numele.

Atât consemnarea legată de  Sf. Lazăr cât și cea legată de Sfânta Magdalena, au apărut în Occident pentru prima dată în jurul secolelor XI – XII. Scopul acestora era legarea celor două mari mănăstiri din Burgundia - cea din Autun si cea din Vezelay - de perioada istorică a creștinismului timpuriu. Pe de altă parte, în Răsăritul Ortodox, cinstirea Sfântului Lazăr a existat de-a lungul întregii istorii creștine, dupa cum descriu Sf. Epifanie de Salamina, preotul Ioan din Euboia, Sf. Teodor Studitul, Aretha al Cezareei, care-i urmează lui Gheorghe Monahul, scriitorii bisericesti sirieni, Damaschin Studitul și cărțile de slujbă ortodoxe (Mineele, Sinaxarele, Menoloagele), Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane. După Conciliul Vatican II, Biserica Romano-Catolică a confirmat distincția dintre cei doi sfinți care au purtat numele Lazăr, astfel hotându-se cinstirea episcopului care a trăit în secolul al V-lea pe data de 31 august, urmându-se Martirologiului de la Marsilia, iar Sf. Lazăr din Betania la data de 17 August, atunci prăznuindu-se ziua aducerii sfintelor sale moaște la Constantinopol.

Text de Charalampos G. Chotzakoglou, Church of Saint Lazarus in Larnaka. History, Architecture and Art, Lefkosia, 2010, pp. 18-23.