drept canonic

Nicodim Milaș: Comentariu la Canonul 31 Apostolic despre nepomenirea episcopului

29 August 2016 / Teologie

 

Canonul 31 Apostolic

Dacă vreun presbiter, dispreţuind pe episcopul său, ţine deosebi adunare şi ridică alt altar, neştiind nici o vină asupra episcopului său în privinţa dreptei credinţe şi dreptăţii, să se caterisească ca iubitor de stăpânire, căci este tiran. Asemenea şi ceilalţi clerici şi câţi se vor uni cu dânsul. Iar laicii să se afurisească. Aceasta să se facă însă după una şi a doua şi a treia admoniţie din partea episcopului.