Rugăciune la Preacinstita Cruce a Domnului
Slavă și Ție, preacinstită Cruce a Domnului și stăpâna casei celor de aici și binefăcătoarea mântuirii noastre și piron în inima uneltitorilor demoni! Slavă ție, de Dumnezeu purtătoare, dumnezeiască Cruce, armă nebiruită și pașnică, ceea ce ne păzești pe noi de săgețile lui Veliar, toiagul și bastonul meu cel tare, prin care eu am fost ridicat din cumplita cădere și pierzanie și am fost îndreptat pe picioarele mele! Slavă ție, pom unic înfloritor și umbros și pom întreit al neziditei Treimi, prin care eu, fiind izbăvit din tulburarea arzătoare și din căderea demonică, și m-am întors în chip străin la umbra cea de viață dătătoare! Am ajuns la arșița unei morți timpurii și de acolo iarăși am fost chemat în chip minunat. Am venit și am ajuns la apusul vieții dar Răsăritul răsăriturilor care a venit prin tine la apusul nostru, ne-a dăruit nouă tuturor răsărit vieții.
[Extras din: Sf. Neofit Zăvorâtul, Cartea minunii dumnezeiești, din volumul Sf. Neofit Zăvorâtul, Scrieri, vol. 5, Ed. Doxologia, Iași, 2016, p. 293]
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular