Rugăciune pentru ridicarea bisericii parohiale

9 Octombrie 2014 / Știri din parohie / Pr. Dragoș Bahrim

    Duminică, 5 octombrie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, am mers împreună cu o parte din membrii comunității noastre până la șantierul viitoarei biserici, prezenți fiind și sfinții Maxim și Grigorie prin icoanele lor. Ne-am rugat împreună pentru începutul ridicării zidurilor viitoarei case a lui Dumnezeu și a noastre.

     Şi ne-am amintit de adevărul cuvintelor psalmistului (Psalmul 83, 1-4):

Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor!
Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului; inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu.
Că pasărea şi-a aflat casă şi turtureaua cuib, unde-şi va pune puii săi:
Altarele Tale, Doamne al puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu.

        Domnul să ne binecuvinteze lucrarea cu harul său!
 

 

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular