Cuvânt al Sfântului Neofit Zăvorâtul către ucenicii săi, despre ascultare

Un Cuvânt al Sfântului Neofit despre o virtute neglijată astăzi de cea mai mare parte a creștinilor, fără care însă nu dobândim măntuirea: ASCULTAREA. Ea este poruncă a lui Hristos atât pentru monahi, cât și pentru mireni. Sigur că se pot naște discuții aprinse în jurul ei  și există o întreagă patologie a ascultării, care vizează ucenicul, dar și învățătorul, dar despre aceasta, într-un alt context...

A lui Neofit Monahul și Zăvorâtul,

omilie parenetică despre ascultare, către ucenicii lui,

Binecuvintează, părinte,

1. Eram dator, frații mei, să vă vorbesc des și să vă reamintesc cuvintele mântuitoare ale lui Dumnezeu. Dar că am făcut aceasta mai rar și nu așa de des nu este fără rost și fără rațiune, ci e pentru că, pe de o parte, am cele mai bune nădejdi cu privire la voi că, și dacă vom tăcea noi, fiecare dintre voi se sârguiește, cu harul lui Hristos, să-și mântuiască sufletul său, iar pe de altă parte, pentru că, fiind noi înșine lipsiți de un cuvânt făptuitor, am socotit bine să tăcem. Dar iarăși nu am socotit bine să tăcem pentru totdeauna și să nu vă spunem vouă cele cuvenite. De aceea am voit a vă cuvânta câteva lucruri pe scurt despre ascultare, cea mai bună între virtuți. Și dacă veți asculta și veți lua aminte la ea și o veți păzi, vă veți folosi negreșit foarte mult, după cum, dacă nu veți asculta, nu pe altcineva, ci pe voi înșivă vă veți vătăma.
2. Și iată vă scriu vouă în pildă modul acestei virtuți. Căci așa cum cineva care vrea să-și construiască o casă nu o poate construi dacă nu va pune mai întâi temelie ascultarea și înfrânarea și răbdarea și smerenia. Căci acela care va izbuti să dobândească aceste patru virtuți cu ajutorul lui Dumnezeu, odată cu acestea a împlinit toată virtutea. Și iarăși cel care a căzut din aceste patru virtuți, și-a agonisit lui toată răutatea. Căci neascultarea este înaintea oricărui păcat și tirania pântecelui și din pricina acestora a venit moartea[1]. Căci strămoșul, neascultând porunca lui Dumnezeu, a luat din pom și a mâncat și a devenit muritor și noi toți dimpreună cu el.
3. Pentru aceea ascultarea și înfrânarea sunt înaintea a toată virtutea. Căci Hristos făcându-Se ascultător Tatălui și lui Dumnezeu până la cruce și moarte[2], a arătat celor ce vor să înainteze să înceapă de la ascultare viața cea după Dumnezeu. Dar fiindcă neascultarea lui Adam a adus în lume moartea , iar ascultarea lui Hristos a adus în loc viața[3], de aceea Părinții au numit neascultarea moarte[4], iar ascultarea au numit-o viață. Căci Hristos este și este numit Viață  (Eu sunt Viața[5], zice) și cine are ascultare față de starețul lui ascultă de Dumnezeu și cel ce nu are ascultare nu ascultă de Dumnezeu. Și aceasta adeverindu-ne nouă Domnul nostru, zicea: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă și cel ce se leapădă de voi de Mine Mă leapădă. Iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine[6]. Vezi cât de mare rău este neascultarea că neascultând, nu numai de stareț, ci și de Însuși Hristos, de Dumnezeu nu ascultă.
4. Ce, oare, zice, dacă starețul nu este după Dumnezeu și îmi poruncește mie lucruri rele spre pierzania lui și a mea, oare trebuie să-l mai ascult ?
5. Dacă pentru pierzania ta și a lui îți poruncește, nu numai că nu îl vei asculta pe el, ci și fugi de el, cât de mult poți.  Dar dacă ai un stareț după Dumnezeu, să nu te îndoiești, chiar de ți se va părea un lucru rău porunca lui. Fiindcă nimic rău nu poate porunci cel ce este după Dumnezeu. Ci vezi mai degrabă dacă nu cumva te ispitește, precum și acel mare stareț care a poruncit lucrătorului aceluia al ascultării și care a zis că: „Dacă iubești pe fiul tău pune-l pe el în cuptorul arzând și nevoind să nu-l asculte pe stareț a împlinit îndată porunca. Nu cumva i-a poruncit ceva rău cel ce i-a poruncit aceasta ? Sau nu cumva cel ce a ascultat a ascultat rău ? Și nu mai degrabă amândoi au fost învredniciți de dumnezeiescul har. Sau nu cumva și Dumnezeu în mod irațional i-a poruncit lui Avraam, ispitindu-l să junghie pe fiul lui preaiubit[7] ?
6. Prin urmare și tu însuți, frate, când îți poruncește ție starețul să îți arzi așternutul sau veșmintele tale sau să strici cea mai bună chilie sau să tai copacul acela roditor sau altceva îți poruncește care ție ți se pare, chipurile, nebunesc cu totul, să nu spui că a înnebunit starețul meu și poruncește lucruri nebunești și ce folos este să aud eu nebuniile lui, ci cu râvnă și fără iscodire e mai bine să execuți ceea ce ți s-a poruncit, precum poruncește și Sfântul Vasile cel Mare în Regulile lui Ascetice[8]: „orice supunere o vor aduce proestosului și nu vor întreba cu privire la rațiunea celor poruncite, ci vor împlini lucrul celor ce li s-au poruncit”.
7. Vezi cum și acest mare părinte legiuiește ascultarea fără iscodire, căci zice:  „Nu vor întreba cu privire la rațiunea celor poruncite, ci vor împlini lucrul celor ce li s-au poruncit”, adică cel ce ascultă după adevăr nu judecă și nu se interesează deloc în ceea ce privește porunca, ci împlinește cu râvnă ceea ce i s-a poruncit[9].
8. Și acestea sunt despre ascultare, pricina a toate bunătățile. Dar este bun și postul cu măsură și după Dumnezeu și înfrânarea ca unele care îngrașă sufletul și veștejesc trupul și răcoresc arșițele cele neorânduite și care ne învață să căutăm cele de sus. Bună și foarte bună este și răbdarea cea după Dumnezeu ca redobândire a sufletului căzut. Căci prin aceasta cetele mucenicilor și ale cuvioșilor s-au arătat încununate de Dumnezeu. Auzind că întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre[10] și-au agonisit-o pe aceasta. Dar bună este și fericita smerenie că oricine se smerește pe sine se va înălța[11] și că cel smerit se arată ucenic al lui Hristos. Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre[12].
9. Iată v-am descris pe scurt maica tuturor virtuților, mă refer la ascultare, înfrânare, răbdare și smerenie, fraților, știind că cei ce caută folos au nevoie nu de cuvinte multe, ci de puține. Căci cel ce nu se folosește din cuvinte puține, negreșit nici din multe cuvinte nu se va folosi deloc. Este bine să vă gândiți des la Dumnezeu și să spuneți: „Doamne, mântuiește-mă pentru mila Ta”[13]. Căci dacă ne amintim des de Dumnezeu, des Își va aminti și El de noi și va curăți mintea de gânduri necurate.
10. Dar fie frații mei, ca și voi și eu să împlinim acestea neîncetat cu fapta și cuvântul, pentru ca, umblând pe calea cea strâmtă și îngustă[14], după cuvântul Domnului, să ajungem la lărgimea vieții celei fără de moarte, cu harul și împreună-lucrarea lui Dumnezeu Cuvântul, Amin.  

Extras din volumul: Sf. Neofit Zăvorâtul, Scrieri V. Tâlcuire la canoanele celor 12 praznice împărătești, Despre arhieria lui Hristos, Despre Duhul Sfânt, Cartea minunii, Epistole, trad. din greaca veche L. Enache, ediție de D. Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 346-350.

[1] Cf. Fc. 3.

[2] Cf. Filip. 2, 8.

[3] Cf. Rom. 5, 19.

[4] Antioh Monahul, Cuvântul 38, PG 89, 1552B.

[5] In 14, 6.

[6] Lc. 10, 16.

[7] Cf. Fc. 22.

[8] Sf. Vasile cel Mare, Regulile Ascetice, 19, PG 31, 1388C.

[9] Cf. Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mici, 303, PG 31, 1297A-C.

[10] Lc. 21, 19.

[11] Lc. 14, 11.

[12] Mt. 11, 29.

[13] Cf. Ps. 6, 5.

[14] Cf. Mt. 7, 14.