Nu aparține tuturor să filosofeze despre Dumnezeu. Nu e o calitate ce se câștigă ieftin și a celor ce se târăsc pe jos. Voi mai adăuga că nu se poate face aceasta totdeauna, nici în fața tuturor, nici în toate, ci uneori și în fața unora și într-o anumită măsură. Nu aparține tuturor, ci celor ce s-au exercitat și au fost învățați în contemplație și, înainte de aceasta, celor care au fost curățiți în suflet și în trup, sau cel puțin se curățesc într-o anumită măsură. Căci celui necurățit nu-i este asigurată atingerea de cel curat, precum nici ochiului murdar raza soarelui.
Dar oare când se produce aceasta? Atunci când ne desprindem de noroiul și tulburarea din afară și când partea conducătoare din noi nu se amestecă și nu se lasă întipărită de chipuri urâte, ca de niște litere strâmbe, întipărite în cele frumoase, sau ca buna mireasmă amestecată cu cea neplăcută. Căci trebuie să se ocupe cineva în adevăr cu cunoașterea lui Dumnezeu, ca, atunci când avem prilej, să și judecăm (Ps. 73, 3) cele drepte ale teologiei.
Înaintea cui? Înaintea celor pentru care lucrul acesta este serios și care nu flecăresc cu plăcere ca despre altceva, ca despre cursele de cai și despre teatre și cântece și despre cele ale pântecelui și despre cele de sub pântece – care văd și în aceasta un motiv de desfătare, ca și în cele contrare acestora, când li se spun.
[Sf. Grigorie de Nazianz, Întâia cuvântare teologică, 3, în volumul Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, București, 1993, pp. 12-13].
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular