Septembrie 2014

Sf. Nil Ascetul: Tâlcuire la Cântarea Cântărilor

13 Septembrie 2014 / Patristica

      A apărut la Editura Doxologia Tâlcuire la Cântarea Cântărilor a Sfantului Nil Ascetul. Cartea este al doilea volum din colecția Viața în Hristos, seria Mărgăritare, pe care o coordonez la editură. Traducerea din greaca veche aparține Laurei Enache, iar introducerea este scrisă de Tatiana Petrache.Textul reprezintă o adevărată contemplație duhovnicească la textul uneia din cele mai dificil de interpretat cărți a Vechiului Testament, Cântarea Cântărilor. Și cred că este cea mai frumoasă interpretare pe care am citit-o până acum în limba română.

Părintele Hrisostom de la Bucium

12 Septembrie 2014 / Cuvinte duhovnicești / Pr. Dragoș Bahrim
foto: Daniel Bejenaru

Un monah simplu la vedere, dar un uriaș în taină. Nu se va vorbi prea mult despre el, și se va așterne tăcerea peste amintirea lui, pentru că n-a făcut minuni din cele de care așteaptă și caută astăzi lumea, nu făcea ucenici, nu a convertit popoare, orașe, nu ținea conferințe, și nu am auzit să fi tămăduit pe cineva, deși toată lumea îi căuta epitrahilul, pentru că simțeau că o putere negrăită lucra prin el.