Ocrotirea Sfântului Simeon din Muntele Minunat în vreme de cutremur

 Viața Sfântului Simeon din Muntele Minunat, 104-107

104. În acel timp a privit Domnul și a văzut tot pământul stricat[1], că a stricat tot trupul calea lui Dumnezeu și nu s-a ascuns nimic de robul Lui. Căci s-a văzut pe sine în puterea Duhului având pe pieptul lui Sfintele Evanghelii și umblând de la Tir la Ierusalim și până în chiliile celor ce locuiau în pustie, spre paza ținuturilor de la miazăzi, și alergând cu grăbire de acolo în Laodiceea și Antiohia în ținutul din nord, și a întâlnit o ceată de îngeri și a zis către el: „Pentru ce te îngrijești astfel? Cine va zice aceste lucruri antiohienilor? Aceștia spun lucruri potrivnice despre tine și tu lupți pentru ei?”. A zis către noi robul lui Dumnezeu: „Mânie mare se abate peste lume și nu știu ce să spun despre această vedenie, dar rugați-vă, fraților”. Dar pe când noi ne înfricoșam și el ne vorbea cuvântul lui Dumnezeu, s-a schimbat fața lui și tăcând nu ne-a dat nouă nici un răspuns, fiind foarte mâhnit, încât și noi să fim în multă luptă și întristare. După ce a trecut o oră, l-am întrebat pe el despre vedenie și a zis către noi: „Fraţilor, rugați-vă, cu tărie Domnului, ca să nu intrăm în ispită[2]. Căci dacă Dumnezeul îndurărilor nu Se milostivește și nu Se răzgândește[3] din pricina răutăților oamenilor nu va rămâne piatră pe piatră[4]. Căci am văzut în chip de negrăit puterea lui Dumnezeu în tot locul din văzduh și de pe pământ, încât nu este loc cruțat de puterea înfricoșată a lui Dumnezeu și a răsturnat aproape toată făptura, până ce s-a răpit de la mine sfârșitul vedeniei pentru că nu puteam suferi toate cele arătate mie”. Acestea zicând, iarăși a continuat să vadă în puterea Duhului și a văzut cerurile deschise[5] și deasupra cerului un alt văzduh negrăit și curat foarte și puterile cerului stând în văzduhul acela pe două laturi ale cetelor, una lângă alta, ca într-o adunare și plecând capetele. Și a văzut, iată, deasupra lor un tron înălțat în văzduh care nu se sprijinea pe nimic, înfricoșat foarte, și Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ședea deasupra lui, și urgia mâniei Lui avea să vină[6] și nimeni nu stătea să se roage înaintea Lui. Și în puterea Duhului a stat slujitorul lui Dumnezeu în fața sfântului tron în văzduh, iar puterile din cele două laturi înfricoșându-se, și a zis către Domnul: „Auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu și milostivește-te spre mine, să nu faci după cuvântul urgiei Tale, ci împacă-Te pentru iubirea Ta de oameni. În prima vineri când ai poruncit să fie distrusă[7] Antiohia, nu erau în ea treizeci de drepți și i-ai pierdut pe ei împreună cu nelegiuiții. Dar acum nu fă după cuvântul acela, Cel ce judeci întreg pământul să nu-l pierzi pe drept împreună cu nelegiuiții”[8]. Acestea le-a mijlocit pentru locuitorii Antiohiei și cetățile și satele din împrejurimile ei, și a văzut și iată Domnul S-a îmbunat la cuvintele lui și prin expresia feței Sale arăta că îl ascultă cu plăcere și hotărârea Lui nu s-a mai abătut asupra cetății. Revenindu-și întru sine, a zis: „Rugați-vă cu tărie, fraților, căci am aflat har înaintea Domnului, ca să fie izbăvite cetățile și satele de primprejur”. Și zicând acestea, vede iarăși în puterea Duhului că stătea pe țărmul Seleuciei și a văzut deasupra mării, în văzduh o corabie plutind în văzduh și în corabie îngerii mâniei stând gata, așteptând puterea Duhului. Și a stat Duhul în loc luând aminte la corabie pe mare și a scuturat cele două mâini în văzduh și a plâns cu plângere mare și a zis: „Taie și dezrădăcinează”. Când au auzit aceasta cei ce ședeau în corabie au făcut vuiet mare foarte, încât s-a mișcat tot adâncul și s-a avântat corabia în văzduh spre coastă și într-o clipită au căzut cetăți și sate. Revenindu-și întru sine, a zis: „Încă mai cu osârdie rugați-vă, fraților, fiindcă multă mânie s-a abătut peste lume. Dar ținutul acesta îl păzește Dumnezeu, fiindcă eu m-am rugat pentru el, dar să ne rugăm poate se va milostivi Dumnezeu de toți”.

105. Și prin Duhul Sfânt care era în el, Simeon a făcut degrabă un tropar și îl cânta. Căci toate i-au fost date lui să le facă degrabă, din prea multă bogăția darului lui Dumnezeu. Și adunându-ne pe noi, ne-a învățat și ne-a pus pe noi și pe mulțimile cele venite din diferite eparhii, fără să le spună nimic din cele văzute, să se roage, cântând așa:

„Auzit-au ninivitenii îngroparea lor prin cutremur pentru păcate[9], iar prin minunea chezășuitoare a chitului, pocăința cheamă învierea cea prin Iona[10]. Ca în vremea aceea, Hristoase Dumnezeule, primește, îndurându-Te, strigarea poporului Tău, cu a pruncilor și a dobitoacelor, și pe noi cei pedepsiți cruță-ne[11] și ne miluiește prin Învierea Ta cea de trei zile, că Tu ești Dumnezeu, Dumnezeul celor ce se pocăiesc și întru noi arată bunătatea Ta, întreit Sfinte, slavă Ție”.  

Ne-a pus pe noi să cântăm troparul acesta și să ne rugăm pentru șaizeci de zile și plângeau mulțimile și ziceau: „Ce oare să fie aceasta?”. Cu o zi mai înainte de vinerea în care avea să fie cutremurul acela mare, a venit la el doamna Marta, maica lui, rugându-se să-i facă cunoscut ei tainele descoperite lui. Și silit fiind de dânsa i-a zis ei: „Va, maică, să fie cutremur, cum nu a mai fost niciodată decât numai la răstignirea Domnului și vor fi mari dărâmături”. Și temându-se foarte, i-a cerut îndată să se împărtășească din mâinile lui cu trupul și sângele mântuitor al lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spre pază. Și în ziua următoare, pe la ceasul al zecelea al zilei, s-a cutremurat tot pământul cu cutremur mare, cum nici multele neamuri trecute nu-și aminteau să fi fost, și au căzut orașe și sate de pe coastă, ca în vedenia arătată lui, și munții s-au zguduit, despicându-se cu putere și pământul din loc în loc avea hăuri căscate și marea a fugit din locul ei pentru multe ceasuri și corăbiile, izbite cu putere de țărm, se zdrobeau[12]. Totuși din Laodiceea până în Antiohia în ținutul de nord toate au rămas în picioare, numai unele turnuri ale zidului și câteva ziduri de biserici s-au surpat. Dărâmături nu au fost, după cuvântul sfântului și cele din Tir și Ierusalim și ținutul de miazăzi a fost păzit, de asemenea, după chipul vedeniei lui[13]. Văzând, așadar, cele întâmplate, cei care au auzit cu o zi mai înainte de ziua aceea, împreună cu doamna cea mare, au alergat plângând cu frică și închinându-se lui și vestind tuturor minunile lui Dumnezeu cele vestite prin el.

106. A făcut și un alt tropar pentru cele întâmplate și îl cânta, învățându-ne și pe noi și poruncindu-ne să cântăm așa:

„Minunate sunt faptele Tale și sufletul nostru le cunoaște foarte, Hristoase Dumnezeule, Stăpânul nostru! Munții tremură înaintea Ta, s-a cutremurat întregul pământ, s-au zguduit munții cu putere, marea a văzut și a fugit, corăbiile au fost împinse de vânt pe țărmul uscat. În mânia Ta, Doamne, adu-Ți aminte de milă, mântuiește pe cei rămași, fără de păcat ești Doamne, slavă Ție!”[14].

După a noua zi de la cutremurul acela, iarăși rugându-se robul lui Dumnezeu, s-a văzut pe sine răpit la nord de Constantinopol și a văzut Duhul că a scuturat mâinile peste ea de trei ori și a plâns asupra ei și a zis: „Vai și celorlalte cetăți că în Constantinopol se va face cercetare în parte”. Acestea văzându-le mai dinainte sfântul, a suspinat și s-a întristat. Înțelegând noi că a văzut o vedenie, l-am silit pe el să ne vestească nouă. Dar rugându-se a zis: „Va face Dumnezeu cercetare și într-o parte a împărătesei cetăților și se va surpa din loc în loc în parte, iar cetățile și satele care sunt lângă ea vor cădea și ele în parte. Dar era de față și un cleric dintre iubitorii de Hristos din Antiohia cu numele Ioan pe care l-a vindecat suferind fiind la coapsa lui și neputându-se mișca. Acesta ascultând din întâmplare, a auzit când ne-a grăit nouă acestea. Și după șase zile a fost noaptea cutremur mare în Constantinopol și pe cartiere s-au distrus în parte case multe și a pierit mult popor în ea. S-a distrus și Nicomidia și așa numitul Rhegium, Niceea, și din loc în loc și celelalte cetăți situate aproape de Ilyria. S-a aflat aceasta în Antiohia în cetate și s-a făcut plângere în ea și făceau slujbe ziua și noaptea. Auzind iubitorul acela de Hristos cele întâmplate, iute a venit la omul lui Dumnezeu minunându-se de împlinirea vedeniei lui exact cum a auzit el, ascultând din întâmplare ceea ce explicase sfântul fraților și a dat slavă și mulțumită Fiului lui Dumnezeu, Celui ce nu ascunde nimic de sfinții Lui pe care minunați i-a făcut pe pământ.

107. Atunci, fiindcă pământul continua să se scuture, nemaiputând îndura frica, doamna Marta, mama lui, a venit la el, zicând: „Te rog, fiule, stai astăzi la rugăciune și nu mai primi pe nimeni din mulțimile care vin, ca să Se îmbuneze Dumnezeu și să înceteze cutremurele acestea pe pământ”. A ascultat cuvântul acesta și a închis porțile și a venit Duhul lui Dumnezeu, bucurându-Se, peste el, și sfântul cântă un tropar melodios, zicând:

„Cum Te-ai milostivit de Moise care mijlocea ca să nu zdrobești pe Israel[15], și acum, Doamne, Te rugăm, încetează mânia de la poporul Tău, dând iertare multelor noastre păcate, Cela ce singur ești fără de păcat, Hristoase Dumnezeule, după mare mila Ta, slavă Ție”.

După ce a împlinit acestea Duhul Cel Mângâietor a zis către el: „Astfel învață-i să se roage și vor înceta cutremurele pe pământ”. Îndată chemând Simeon pe frați, a făcut precum i s-a poruncit și nu a mai continuat pământul să se cutremure din ceasul acela. Nimeni, așadar, să nu fie necredincios nici să se îndoiască că Domnul și Preasfântul Duh l-au învățat pe el acestea, ci fiecare, primindu-le cu credință și ținându-le drept sigure, să slăvească împreună cu noi pe Dumnezeu pentru toate cele slăvite care s-au întâmplat prin sfânt slujitorul, Lui Simeon.

[Viața Sfântului Simeon 104-107, extras din volumul: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Ed. Doxologia, Iași, 2013, pp. 229-235]

[1] Fc. 6, 12.

[2] Mt. 26, 40-41; Mc. 14, 38;

[3] Ieş. 32, 12.

[4] Mt. 24, 2; Mc. 13, 2.

[5] Apoc. 19, 11.

[6] II Paral. 28, 11.

[7] Se referă oare la distrugerea Antiohiei de către Perși în iunie 540, a cărei dată precisă nu ne este cunoscută?

[8] Fc. 18, 23-25.

[9] Iona 3, 4; 4, 11.

[10] Iona 2, 1.

[11] Iez. 7, 8; 8, 18; 9, 10.

[12] Apoc. 16, 18-19.

[13] G. Downey, A History of Antioch in Syria, p. 558, consideră că zidurile Antiohiei s-ar fi surpat în urma cutremurului din 551 sau a celui din 557. Viața Sfântului Simeon, singura care ne-a transmis informații precise asupra efectelor celui de-al doilea dintre aceste cutremure în Palestina și Siria, afirmă clar că aceste fortificații nu au suferit nici o stricăciune în 557, ceea ce pare să indice faptul că au rezistat și în cutremurul din 551. Cât privește data precisă a cutremurului descris în acest capitol, ea poate fi determinată cu ușurință dacă avem în vedere indicațiile de la capitolul 106 și cele din Chronografia lui Theofan. Potrivit acesteia, știm că seismul s-a produs la Constantinopol vineri 14 decembrie 557 și în capitolul 106 al Vieții ni se spune că la Antiohia a avut loc tot într-o vineri cu vreo 15 zile înainte, ceea ce ne duce la data de 30 noiembrie. Catastrofa care s-a produs la Constantinopol este relatată și de Agathias și Malalas și nu poate fi confundată cu alta pentru că acești autori, precum și cel al Vieții, subliniază faptul că mica localitate Rhegion situată la Vestul Capitalei a fost în mod special afectată.

[14] Ps. 113, 3-7; Avac. 3, 6.

[15] Ieş. 32, 12.