moaștele Sfântului Simeon de la Neamț
Cununa moaștelor Sfântului Simeon din Muntele Minunat
La Sfânta Mănăstirea Neamț se păstrează o inestimabilă comoară, capul Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Acesta este unul dintre cei mai populari dintre sfinții care și-au asumat această formă neobișnuită de asceză. Sfintele sale moaște au fost împodobite de către Sfântul voievod Ștefan cel Mare, în anul 1463, cu o foarte frumoasă coroană, astăzi păstrată în mănăstire într-un loc deosebit de cinstitul cap, după schimbarea vechii racle.