Sf. Chiril Fileotul: Despre cunoașterea din cărți și despre făptuire

Sf. Chiril Fileotul (sec. XII): Despre cunoașterea din cărți și despre făptuire

Și zicea [Sfântul Chiril]: „Cărțile nu le agonisi ca să stea pe rafturi, ci în inima ta. Cele pe care prietenii nu îndrăznesc să le sfătuiască împăraților, acestea se află scrise în cărți. Cărțile sunt monumente memorabile pentru oamenii învățați și monumente funerare pentru cei neînvățați. Caută să te luminezi cu cuvintele sănătății mai degrabă prin trude decât prin cărți. Căci ce folos este să știi cele ce trebuie făcute și să nu iei parte la ele? Nici unul. Și mai mare este osânda.  Oricine mărturisește dulceața cuvintelor lui Dumnezeu, dar nu gustă din ea, unul ca acesta o arată amară. Nu este amar cuvântul Celui ce a zis: Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, adică de odihnele lui, să-și ia crucea lui și să-Mi urmeze Mie[1]”. Orice virtute la care ajungem este numită cruce, când împlinește porunca Mântuitorului. Cei care, ca mine, nu aleg să citească pentru a pune în fapte cuvintele Sfintei Scripturi, ci [aleg] ca să lungească vorbele și se opresc numai la înțelesurile simple în zadar se înfumurează. De aceea iubitorul de învățătură trebuie să fie și iubitor de osteneală. Căci simpla cunoștință nu aprinde candela. Conștiința este o carte naturală. Cel ce o citește pe ea predându-se făptuirii primește experiența ajutorului dumnezeiesc. Căci una este legată prin fire de cealaltă. Când eram copii, părinții noștri ne-au încredințat pedagogului, căutând din toate părțile să nu fim vătămați. Dar când am devenit bărbați, Dumnezeu ne predă conștiinței naturale ca să fim păziți de ea. Dar nu trebuie să disprețuim nicidecum acest paznic, fiindcă atunci ne vom face neplăcuți și lui Dumnezeu, și vinovați în fața propriei conștiințe.

Pentru aceea și zice cineva: „Cel ce este înțelepțit fără faptă și care vorbește cuvinte se îmbogățește în nedreptate”. Și ostenelile lui, potrivit Scripturii, vor intra în casele străinilor. Nimic nu este mai sărac decât o minte care filosofează cele ale lui Dumnezeu fără Dumnezeu. Căci cel care se arată pe sine cunoscător [γνωστικὸν] și nu mai degrabă practic [πρακτικὸν] este bolnav de nesimțire. Sunt unii care vorbesc cele ale Împărăției, dar nu le lucrează. Și sunt alții care lucrează cele ale Împărăției dar nu cu pază, nici întru cunoștință. Dar cei în care s-a împlinit cuvântul Mântuitorului: Împărăția cerurilor înlăuntrul vostru este[2] sunt puțini, și rari, și greu de găsit. Pentru aceasta Domnul îi fericește pe cei săraci cu duhul[3]. Dar mi se pare mie că numește sărăcie cu duhul smerenia cea de bunăvoie. Un exemplu al acestei smerenii este sărăcia lui Dumnezeu pe care ne-a arătat-o Apostolul, zicând: Cel ce bogat fiind, pentru noi a sărăcit, ca noi cu sărăcia Aceluia să ne îmbogățim[4]. Acestea sunt cuvintele cuviosului bărbat. Căci fiind bărbat practic, îndemna să studiem cărțile nu prin vorbe, ci prin fapte. A le citi pe acestea simplu știu și demonii. Dar atât despre acestea. Noi trebuie să mergem mai departe pe cât ne este cu putință.

Extras din Viața Sfântului Chiril Fileotul, 26, 2-3.

Traducere de L. Enache, după E. Sargologos, La vie de saint Cyrille le Philéote moine byzantin (†1110), Subsidia Hagiographica 39, Bruxelles, 1964, pp. 119-121, în pregătire la Editura Doxologia.

[1] Mt. 16, 24.

[2] Luca 17, 21.

[3] Cf. Mt. 5, 3.

[4] II Cor. 8, 9.