Sf. Anastasie Sinaitul: Să nu subestimați puterea arhierească!

Sf. Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovnicești, II, 27

[Sf. Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovnicești, trad. L. Enache, ediție de pr. D. Bahrim, col. Viața în Hristos. Pagini de Filocalie, nr. 3, Ed. Doxologia, Iași, 2016, pp. 132-134]

Că mare este credința creștinilor și că sunt veșnice și neschimbate cuvintele lui Hristos Care zice preoților: Câte veți lega pe pământ vor fi legate și în ceruri[1], am citit un capitol cu adevărat străin și plin de toată frica într-o istorisire.

Căci un cleric, zice, un preot, a fost despărțit de liturghie pentru mai multe zile de episcopul său, pe când încă era prigoana Bisericii. Ducându-se preotul în altă parte pentru o trebuință oarecare, s-a întâmplat să fie prins spre martiriu ca și creștin și fiind pus la multe cazne, a răbdat până la sfârșit. La sfârșitul tuturor i s-a tăiat și capul pentru numele lui Hristos. Iar întâistătătorul cetății a putut cumpăra cu bani de la slujitorii satanei moaștele mucenicului. Și după oarecare vreme, făcându-se pace creștinilor, întâistătătorul cetății a zidit biserică și a pus trupul mucenicului într-o raclă mare în altar. A adunat întreaga țară și împrejurimile și pe episcopul eparhiei ca să facă sfințirea bisericii. Și când a zis episcopul „Pace tuturor” începând vecernia, a început racla mucenicului să umble de la sine și, ieșind afară din biserică, a rămas neclintită. Văzând episcopul și poporul și întâistătătorul au început să strige cu glas mare „Doamne, miluiește” și, aducând o funie, a adus poporul racla la locul ei. Dar când a strigat arhidiaconul „Domnului să ne rugăm” racla iarăși, asemenea, umblând iute, a ieșit afară din biserică. A început atunci mai-marele cetății să se arunce la pământ înaintea mucenicului și să se tânguiască și să se numească pe sine nevrednic, zicând că pentru păcatele lui s-a făcut aceasta. Căci nici nu mai îndrăznea să se atingă de raclă.

 Așadar, noaptea s-a arătat mucenicul episcopului: „Pentru dragoste, ostenește-te și du-te până în cutare oraș la episcopul meu și spune-i lui să mă dezlege de canon[3]. Căci m-a oprit de la liturghie și nu pot să fac sinaxă în biserică, dacă nu mă dezleagă. Hristos mi-a trimis mie cununa de mucenic, dar înaintea Lui nu pot să mă înfățișez din pricina faptului că sunt oprit. Și să nu socotești, nici, să încerci tu să mă dezlegi că, dacă nu mă va dezlega pe mine cel ce m-a legat, nici îngerul nu poate să mă dezlege. Căci cele ce leagă preoții pe pământ, legate sunt și în ceruri[4]”. Când s-a făcut dimineață, a povestit episcopul întregului popor cele arătate lui în vis. Ducându-se deci la episcopul mucenicului și luând dezlegare, s-au întors și, stând în fața raclei, au dat citire înscrisului episcopului astfel: „Zice ție Hristos prin mine, smeritul tău episcop, de dragul bunei tale mărturisiri și lupte, ești dezlegat de canonul tău, slujește ca preot”. Și ducând racla în altar și făcând liturghie, a rămas racla la locul ei.

Așadar, sfinții îngeri, după cuvântul mucenicului, nu pot să dezlege cele legate de preoți. Și ce spun? Văd astăzi bărbați mireni cufundați în păcate desființând cele sfinte și făcându-se pe ei înșiși stăpâni a toată preoția, ajungând la aceasta nici din porunca lui Dumnezeu, nici a împăratului, nici a sinodului sau a sfintelor canoane[5].

[1] Mt. 18, 18.

[3] Termenul grec este ἠϕόρισε, care înseamnă „despărțire, excomunicare”, aici însă credem că este vorba doar despre un canon temporar. Din context, pare că preotul fusese oprit pentru o problemă administrativă și nu fusese suspendat pentru erezie, ceea ce era mult mai grav, iar problema nu s-ar fi putut remedia în modul relatat de povestire, fără mărturisire de credință, ceea ce după moarte ar fi fost imposibilă.

[4] Mt. 18, 18.

[5] Este vorba iarăși despre aceeași problemă gravă a judecării clericilor, mai ales de către mireni. După canoane, preoții pot fi judecați în primul rând de către Biserică și de episcop și doar apoi de laici sau de instanțe civile.