În parohia Munteni-Copou se află în construcţie o biserică unică, inspirată de arhitectura bisericească a primelor veacuri şi întemeiată pe opera Sfântului Maxim Mărturisitorul.
Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre proiect, găsiţi mai multe articole în sait. De asemenea, dacă doriţi să contribuiţi la ridicarea bisericii, o puteţi face utilizând conturile publicate în sait ori intrând în legătură cu noi.
Până la construcția noii biserici parohiale, activitatea parohiei se desfășoară la Capela Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”.
Două mari Taine ale Bisericii, care marchează două intrări: în viaţă şi în viaţa de familie. În parohia noastră, atât Taina Sfântului Botez, cât şi Taina Sfintei Cununii, sunt momente de bucurie sfântă, la care ia parte cu emoție întreaga comunitate.
Parohia noastră are ca protectori două personalităţi uriaşe ale Bisericii: Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Sfântul Grigorie Palama. Astfel că teologia maximiană şi duhovnicia isihastă sunt printre preocupările noastre. Apropierea prin rugăciune de trăirea şi gândirea sfinţilor e un câştig pentru viaţa oricui.
Al lui Neofit preotul monah și zăvorât scurt cuvânt despre Maria, prunca lui Dumnezeu când a fost dată lui Dumnezeu de părinții ei la vârsta de trei ani în Sfânta Sfintelor, despre care și mărturii scripturistice