Taina întrupării Cuvântului cuprinde în sine înţelesul tuturor ghiciturilor şi tipurilor din Scriptură şi ştiinţa tuturor făpturilor văzute şi cugetate. Căci cel ce a cunoscut Taina Crucii şi a mormântului a înţeles raţiunile celor mai ‘nainte spuse; iar cel ce a cunoscut înţelesul tainic al Învierii a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a întemeiat toate de mai ‘nainte.
Toate cele văzute (fenomenale) se cer după Cruce, adică după deprinderea de a stăvili afecţiunea faţă de ele a celor ce sunt conduşi prin simţuri spre ele. Iar cele inteligibile (noumenale) toate au trebuinţă de mormânt, adică de nemişcarea totală a celor ce sunt purtaţi spre ele de minte. Căci împreună cu afecţiunea şi cu mişcarea, aceasta fiind înlăturată spre cele create, răsare Cuvântul singur, existând de sine, ca ridicat din morţi, circumscriind toate cele ce au provenit din El. Acum nimeni nu mai e legat de El prin relaţie naturală, căci după har, dar nu după fire se săvârșește mântuirea celor ce se mântuiesc.
[Sf. Maxim Mărturisitorul, Capita theologica et oeconomica / Κεφάλαια σ´ περί θεολογίας καὶ τῆς ἐνσαρκου οἰκονομίας τοῦ Υἱοῦ Θεοῦ, I, 66-67, PG 90, 1108AB; trad. Pr. D. Stăniloae, Filocalia, vol. II, ed. Humanitas 2009, pp. 140-141]
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular