Putem să disprețuim grijile vieții acesteia? (Sf. Neofit Zăvorâtul din Cipru)

    Și cum, zice, putem trăi, disprețuind viața și lucrurile ei?

    Auzi-L pe Domnul zicând: „Pentru aceea vă spun vouă” (Care aceea? Aceea, adică acea întrebare pe care de mai înainte știu că mulți se întreabă, că adică, cum putem trăi fără să ne lipim de un domn, de mamona vieții acesteia) Pentru aceea zic vouă: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca și ce veți bea, nici cu ce vă veți îmbrăca trupul. Oare nu este sufletul vostru mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” Da, mai mult este sufletul decât hrana și încă atât de mult încât nici lumea toată nu este vrednică de un singur suflet, fiindcă lumea este trecătoare și vremelnică, iar sufletul, nemuritor. Și fiecare a primit un suflet, iar cel ce îl pierde din pricina răutății faptelor sale nu va mai găsi alt suflet niciodată, dar lumea, cu harul lui Dumnezeu, este plină de foarte multe mâncăruri. Și sufletul este mai mult decât hrana și trupul asemenea este mai mult decât haina care îl îmbracă, fiindcă trupul a fost creat de mâna lui Dumnezeu și este cinstit, prin suflarea de viață a lui Dumnezeu, să aibă suflet, iar îmbrăcăminte nu numai că nu dobândește doar una care să fie greu de găsit, ci, cu harul lui Dumnezeu, dobândește diferite alte haine cu multă îmbelșugare. Și pentru aceasta, mai mult și cu mult mai mult este trupul decât îmbrăcămintea. Și dacă ne depărtăm de mamona și de slujirea lui, nu vom flămânzi, nici nu vom fi goi. Căci cel ce ne-a oferit nouă ceea ce este mai mare, adică sufletul și trupul, numaidecât ne va da și ceea ce este mai mic, adică mâncare și îmbrăcăminte. Căci dacă mamona, sărac fiind și zgârcit, îi hrănește și îi îmbracă pe robii lui, cu cât mai mult Preabunul Dumnezeu, Cel bogat în mile nu îi va hrăni și îi va îmbrăca și îi va slăvi pe robii Lui? „Priviți la păsările cerului, că ele nu țes, nici nu adună în jitnițe și Tatăl nostru cel ceresc le hrănește pe ele. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?”[1] Și în alt loc Stăpânul a zis pilda: „Oare nu se vând două vrăbii pe un ban, adică un obol, zice, și una dintre acestea nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru? Dar și perii capului vostru, toți vă sunt numărați. Nu vă temeți deci, voi sunteți cu mai mult decât vrăbiile”. Dacă nu poți să gândești nimic mai mult, măcar această pildă să te convingă, adică imită negrija păsărilor cerului și a vrăbiilor și nu te arăta, o, omule, mai necredincios decât păsările. Căci El ca un Bun și Ziditor a toate hrănește și păsările, și vrăbiile, animalele și fiarele sălbatice și cum atunci pe omul, cel zidit după chipul și asemănarea Lui nu-l va hrăni cu îmbelșugare Tatăl nostru cel ceresc. Cine dintre noi [***].

         „Așadar, nu vă îngrijiți, zicând: ce vom mânca sau ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca? Căci acestea toate le caută neamurile. Căci știe Tatăl vostru cel ceresc că aveți nevoie de ele. Dar căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă”. Cum zicea și în altă parte „Când vă rugați, nu spuneți multe cuvinte, precum neamurile”, așa și aici: „pe toate acestea le caută neamurile”, care neavând nici o idee despre Împărăția cerurilor caută pe cele vremelnice în locul celor veșnice, adică mâncărurile și băuturile și îmbrăcămintea și acoperiș deasupra capului și bogăție pierzătoare, și cele ce decurg din acestea, și nimic dintre cele viitoare. Ar voi să nu vă îngrijiți de nimic dintre acestea: „Căci știe Tatăl nostru că aveți nevoie de toate acestea. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale ei. Ajungă zilei răutatea ei”. Ai văzut lipsa de grijă? ai văzut netulburare, ai văzut cum vrea Stăpânul ca noi să ducem o viață fără chin și fără grijă, precum păsările și vrăbiile și crinii câmpului? Că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu se ostenesc, nici nu torc și Tatăl cel ceresc cu îmbelșugare îi îmbracă și îi hrănește. Ai văzut cum înlătură pe acel „în sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea ta”și introduce în loc odihna? Căci ca un Împărat iubitor de dreptate și bun foarte care pe fiii lui care s-au răzvrătit îi scoate afară din Împărăție și îi condamnă pe ei să trăiască în robie, dar apoi iarăși miluindu-i pe ei, văzându-i pe ei istoviți de multă osteneală și în muncă și în sudoare, zice către ei: „Nu vă îngrijiți, nu vă trudiți în robie, ci veniți iarăși în Împărăția mea, la fel Și Împăratul nostru și Mântuitorul și Dumnezeu, pe noi, cei răzvrătiți și exilați pe drept din viața cea neostenitoare ne-a condamnat să trăim în robie, în multă osteneală și trudă și sudoare, și apoi, iarăși miluindu-ne pe, ca un părinte preabun și milostiv, ne zice, apropiindu-se de noi cu iubire de oameni: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca și ce veți bea, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veți îmbrăca”. Și în ceea ce privește mâncărurile, ne-a dat nouă spre exemplu păsările cerului, iar în privința îmbrăcăminții, ne-a poruncit să învățăm de la crinii câmpului și iarăși repetă ceea ce a spus pentru a face cuvântul vrednic de crezare. „Nu vă îngrijiți zicând ce vom mânca sau ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca, căci pe acestea le caută neamurile. Căci știe Tatăl nostru cel ceresc că aveți nevoie de toate acestea. Dar căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă”. Și iarăși zice încă ceva vrednic de robii Lui credincioși și mari la suflet. „Nu vă îngrijiți, zice, de ziua de mâine căci ziua de mâine se va îngriji de ale ei”. Egal cu acesta  este „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Căci „dă-ne-o nouă astăzi” și „nu vă îngijiți pentru ziua de mâine” unul și același sens îl au. Căci, zicând „nu vă îngrijiți pentru ziua de mâine, fiindcă ziua de mâine se va îngriji de ale ei”, adaugă și aceasta: „Ajunge, zice, zilei răutatea ei”, adică răutatea pe care o rabdă trupul și chinul și sudorile și ostenelile pentru hrana cea de toate zilele. Și prin urmare, „ajunge zilei răutatea ei, căci ziua de mâine se va îngriji de ale ei”.

        Vedeți cum cuvântul și-a împlinit cu adevărat făgăduința lui? Căci de la bun început a făgăduit odihnă și noi am făgăduit că, pe măsură ce va înainta, cuvântul va arăta el însuși pentru ce se numește odihnitor, fiindcă se grăbește să vorbească despre vii, nu despre morți. Și ce altă odihnă ar mai putea căuta cineva afară de cea dăruită de Dumnezeu, pe care Hristos ne-a dăruit-o, încât să nu ne mai îngrijim nici de mâncări, nici de băuturi, nici de haine și să nu ne mai îngrijim pentru ziua de mâine, ci să trăim precum păsările cerului și crinii câmpului și nimic altceva să nu căutăm sau de nimic altceva să ne îngrijim decât de Împărăția cerurilor? Dar poate ar spune cineva că, deși Hristos a spus acestea, totuși noi nu vom afla niciodată odihnă din răutatea acestei vieți, ci cu osteneală și trudă și multă sudoare ne vom mânca pâinea și ne vom munci îmbrăcămintea. Și pentru ce spui acestea împotriva lui Hristos, o, omule?  Căci El ne-a poruncit nouă să păzim și altele, mai multe încă, și nu le păzim. A zis: „Să nu păcătuiești”, dar noi păcătuim. A zis să avem dragoste și milostivire și cuget smerit și curăția vieții și ochi necurios, dar noi facem împotriva acestora.

        A zis și „Nu vă îngrijiți ce veți mânca și ce veți bea și cu ce vă veți îmbrăca și căutați mai întâi Împărăția cea de sus și nu vă îngrijiți pentru ziua de mâine”, dar noi nu auzim, ci ne îngrijim nu numai de ziua de mâine și de zilele următoare, dar încă și mai înainte cu doi ani sau mai mulți. Căci atunci când ne înnoim ogoarele și când defrișăm păduri, oare nu facem aceasta cu un an și chiar doi înainte? „Nu vă îngrijiți pentru ziua de mâine”, iar noi ne îngrijim pentru doi ani, adeseori chiar pentru cinci. Căci cel ce vrea să bea vin  sădește vie și până ce nu trec cinci ani, nu primește vin din ea spre băutură. Căci mlădița răsădită de curând nu dă rod până ce nu se înrădăcinează bine. Și așa cei cărora li s-a poruncit să nu se îngrijească pentru ziua de mâine se îngrijesc mai înainte cu doi și cinci ani pentru mâncăruri și băuturi și haine și  adăposturi. Și Stăpânul voia ca noi să nu avem nici o grijă pentru acestea și numai starea noastră nenorocită și voia noastră cea puțin credincioasă ne-a adus la osteneli necugetate și sudori și lăsând la o parte faptul de a ne îngriji de cele din cer, ne îngrijim cu sârguință de cele de pe pământ.

        Da, zice, și dacă toți oamenii ar dobândi această negrijă, încât să nu mai fie nimeni care semene sau să răsădească sau să lucreze atâta cele ale lumii, cum oare va mai exista viața aceasta?

       Poate vei spune aceasta, că dacă va înceta lumea din nenorocirea păcatului și din tulburări și osteneli și trude nefolositoare și din însămânțări și sădiri și din alte chinuri și dacă oamenii vor deveni îngeri și pământul cer pământesc, cum va putea subzista viața? Vezi, oricine ai fi cel ce întreabă, ce înțeles are întrebarea ta? Căci dacă toți, cum spui, ne-am depărta de preocuparea pentru cele ale vieții acesteia, de la împărați până la ultimii oameni și până la toate neamurile, atunci ne-ar cerceta pe noi Cel ce zice: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca și ce veți bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca”, atunci pământul nostru ar izvorî lapte și miere din belșug, atunci am mânca din abundență bunătățile lui, atunci și el s-ar numi pe bună dreptate pământ fericit, iar noi ne-am numi fericiți. Dar acum, cu cât ne sârguim să fim slăviți de oameni sau să ne îmbogățim sau să ne desfătăm, cu atât ni se întâmplă cele contrare acestora. Și că aceasta este adevărat putem vedea și din vremea de acum și afla aceasta prin experiență, că toți au alergat cu mare grabă semănând, dar nimeni, potrivit dumnezeiescului David, nu și-a umplut mâna lui secerând, nici sânul său cel ce adună grâne. Și acum este întristare peste toți și supărare și mult chin și pricina pentru care se întâmplă acestea nu o pricepem.

(extras din Sf. Neofit Zăvorâtul din Cipru, Comentariu la poruncile Domnului, traducere inedită din greaca veche de Laura Enache)

[1] Matei 6, 26.