Viața Sfântului Simeon din Muntele Minunat, Doxologia, 2013

        Deși am lansat cartea cu ocazia aducerii la Iași a sfintelor moaște ale Sfântului Simeon de la Mănăstirea Neamț, la hramul Sfintei Paraschiva, alături de celălalt volum ce conține Cuvintele ascetice ale sale, ea abia acum ajunge în librării în forma dorită de toți cei ce am lucrat la ea, fiind completată înainte de a ajunge definitiv la tipar cu alte câteva chestiuni.

        Sfântul Simeon a fost un dar al lui Dumnezeu cu totul special pentru Biserică, într-o vreme de mare tulburare, secolul al VI-lea. A fost un ascet precoce, urcând pe stâlp la 7 ani, fapt confirmat de istoricul Evagrie Scolasticul dar și de sursele hagiografice. S-a învrednicit de darul facerii de minuni, încât Mănăstirea de la Muntele Minunat a devenit un loc de pelerinaj pentru întreaga lume creștină orientală.

        Lucrarea dăruiește cititorilor români Viața veche a Sfântului Simeon, o operă deosebit de amplă, de peste 200 de pagini de text grec, care a fost publicată în 1964 de bizantinologul belgian Paul van den Ven. Pe lângă detaliile vieții, sunt consemnate zeci de minuni, doar o mică parte din cele ce s-au întâmplat acolo, în acel Munte care s-a numit de atunci “Minunat”.

       Meritul foarte amplului studiu introductiv al lui Paul van den Ven este nu doar acela de a pune în context istoric hagiografia, și de a reconstitui cât mai fidel parcursul în lumea aceasta a Sfântului, dar mai mult, arată în fiecare pagină că tot ce este acolo nu este fantezia unui discipol, ci mai degrabă o cronică fidelă a faptelor reale ale marelui Simeon.

***

      Iată un extras din Prologul Vieții Sfântului Simeon:

      Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină[1], Cel ce cu iubire de oameni a cercetat și neamul nostru cel în multe feluri bolnav și i-a dăruit cel mai bun doctor patimilor sufletului și trupului, pe Simeon cel preasfânt, cel numit din Muntele cel Minunat și care și-a purtat lupta ascetică pe stâlp ale cărui viață și minuni, fiind la număr mai multe decât nisipul mării, cine va putea să le povestească sau să le aducă în amintire? Căci timpul, cel ce acoperă multe, le-a făcut pe acestea să fie uitate, fiindcă nimeni nu s-a ostenit într-atât, nici n-a primit atâta sârguință, încât să transmită în scris toată petrecerea lui îngerească pe pământ.

     Așadar, preluând toate câte am putut păstra de la cei ce ne-au precedat și fiind învredniciți și noi a vedea unele dintre acestea cu proprii ochi, am socotit necesar să le scriem acum și să vestim vouă, iubitorilor de Dumnezeu, spre slava lui Iisus Hristos Domnul nostru și Fiul lui Dumnezeu, pe cel sfințit și ales încă din pântecele maicii lui, pe cuviosul Lui, și spre folosul vostru, al celor ce citiți, cărora pururea credința vi se va socoti ca dreptate, potrivit cu ceea ce s-a scris: „Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit lui ca dreptate”[2].

         Dar, întăriți de Dumnezeu, vom începe istorisirea noastră mai de sus, amintind mai întâi de părinții lui iubitori de Dumnezeu și istorisind amănunțit cum aceștia au fost învredniciți prin bunăvoirea lui Dumnezeu să aducă la lumină pe acest  mare sfânt, îndată după aceea vom prezenta limpede despre el pe fiecare dintre faptele care au ajuns până la noi arătând, pentru folosul cititorilor, dispoziția lui iubitoare de Dumnezeu și râvna, chemându-L în ajutor pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel ce a zis: „Eu sunt adevărul”[3]. Dar pe bună dreptate vom disprețui o expresie adecvată frumuseții, fiindcă nu este deloc acesta scopul nostru. Mai întâi de toate vom pune grija adevărului care biruiește toate. Căci cuvintele adevărului sunt cele mai plăcute, fiindcă sunt pline de har.

      Nici nu este nevoie de podoaba meșteșugită a ritorilor sau de o limbă care să poată face mici pe cele mari și la cele mici să adauge mărime. Căci cuvântul adevărului, zice-se, este simplu. Așadar, pe Însuși Iisus Hristos, Dumnezeul nostru cel adevărat, și harul dăruit de El celor ce nădăjduiesc în El, precum am spus, chemându-L cumva mai simplu și întru adevăr (căci El Însuși este adevărul), vom relata cele despre subiectul ce ne stă înainte încât voi, iubitorii de Hristos, care auziți cu credință, mai vârtos să vă puneți nădejdea în Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Cel care cu adevărat binevoiește întru cei ce nădăjduiesc în El, dăruindu-ne nouă toate cu îmbelșugare, mai cu prisosință decât cerem noi sau gândim[4].

[1] Cf. 1 Tim. 2, 4.

[2] Fc. 15, 6; Rom. 4, 3.

[3] In 14, 6.

[4] Ef. 3, 20.