Ziua de 21 ianuarie 2007 a fost una de referință pentru Parohia Munteni - Copou. Se sărbătorea atunci primul hram și cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Daniel a slujit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie în Capela Seminarului, consfințind astfel momentul fondator. Cu rânduiala lui Dumnezeu, în acel an, 21 ianuarie a fost o zi de Duminică.
Capela Seminarului nu era încă pictată. După Sfânta Liturghie, echipa Părintelui Cristian Muraru a primit oficial binecuvântarea mitropolitană printr-o rugăciune specială pentru a începe lucrările de pictură. Acestea au început efectiv în luna mai 2007, după obținerea finanțării și s-au încheiat în luna iulie 2008.
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular