Prin încercări către Nașterea în Hristos

Iubiţi fraţi preoţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos-Domnul,

      Ne-a învrednicit Dumnezeu să întâmpinăm şi anul acesta slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ca de fiecare dată, sălăşluirea Fiului lui Dumnezeu printre oameni aduce în suflete bucurie, pace şi nădejde. De la copi ipână la cei în vârstă, cu toţii suntem cuprinşi de taina cea negrăită a Întrupării, încercând a o trăi fiecare după putere: înălţând lui Dumnezeu doxologie în biserici, regăsindu-ne în jurul mesei şi a căldurii căminului, revărsând puţină ali­nare asupra celor sărmani sau aflaţi în suferinţă, ducând mai departe tradiţia strămoşească a colindatului.

      Cu adevărat, contemplăm astăzi „Taina străină şi prea­slăvită: cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dum­­nezeu”[1]. Dumnezeu S-a coborât printre oameni din multa Sa iubire pentru ei. „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, în­cât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”[2]

     Aşadar, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, din dragoste ne­ţărmurită faţă de zidirea Sa, devine om, ia asupra Sa slă­bi­ciunile noastre pentru a ne redeschide calea spre părtăşia cu Dumnezeu, calea spre viaţa veşnică şi nestricăcioasă, pe care o am pierdut-o prin căderea lui Adam. De aici bucuria care a cuprins sufletele celor care au fost martorii Naşterii lui Hristos; de aici bucuria creştinilor de-a lungul veacu­rilor; de aici şi bucuria noastră, a celor de astăzi.

Dreptmăritori creştini, iubiţi şi iubitori de Hristos,

       Născându-Se Hristos, îngerii cerului şi o parte dintre oameni s-au bucurat. Îngerii lăudau pe Dumnezeu, zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”[3].„Ca temelie a păcii şi a bunei voiri între oameni, spune Părintele Dumitru Stăniloae, a fost văzută de îngeri însăşi Naşterea Domnului. Şi mărturia aceasta a îngerilor a fost vestită oamenilor. Căci în noaptea Naşterii s-a văzut oaste mare cerească lăudând pe Dum­nezeu, pentru această temelie a păcii între oameni, pusă de Dumnezeu prin Naşterea Fiului Său ca om, ca Frate al oamenilor, ceea ce a întărit frăţia între ei.”[4] Magii cei în­ţelepţi şi păstorii cei curaţi la suflet s-au alăturat îngerilor şi au trăit ei înşişi bucuria Naşterii lui Hristos.  

      Cei lipsiţi de înţelepciunea dumnezeiască şi murdari la suflet nu s-au bucurat însă de aceasta. Dimpotrivă, i-au fost chiar vrăjmaşi. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Hristos, chiar de la început, a fost întâmpinat de vrăjmăşie şi ispite. Iată că s-a întâmplat aceasta chiar de când era în faşă!”[5]. Aflând de Naşterea lui Mesia, „regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el”[6]. În încercarea de a-L omorî pe Hristos, Irod a poruncit uciderea pruncilor din Betleem. Pen­­tru a scăpa de prigoană, Sfânta Fecioară Maria, bătrânul Iosif şi Pruncul Iisus se refugiază în Egipt, înfruntând greu­tăţile unei călătorii obositoare şi plină de primejdii.

      Bucuria trăirii credinţei şi suferinţa pricinuită de po­trivnicii acesteia, mărturisirea adevărului şi lupta împotriva acestuia s-au împletit de-a lungul istoriei Bisericii creştine. Mântuitorul Însuşi i-a prevenit pe ucenicii Săi: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi”[7].

    Începând cu persecutarea din primele trei veacuri a celor ce credeau în Hristos şi până la cruda prigoană îndreptată, în mod special, împotriva Bisericii Ortodoxe în veacul XX, credinţa creştină s-a confruntat cu o vrăjmăşie continuă.

      Din păcate, atitudinea ostilă şi persecuţia împotriva creş­tinilor continuă şi astăzi, în plin veac XXI. Ne gândim, în primul rând, la fraţii noştri creştini ortodocşi din Siria care au trăit anul acesta, 2013 de la Naşterea lui Hristos, groaza unei prigoane tot atât de sângeroase ca cele de pe vremea lui Diocleţian sau Stalin. În ţara în care, spune Scriptura, pen­tru prima dată „ucenicii (lui Hristos) s-au numit creştini”[8], în teritorii unde se mai vorbeşte încă limba Mântuitorului, limba aramaică, în acest leagăn al creştinătăţii, sute şi mii de creştini au fost ucişi, multe tinere creştine au fost batjo­corite, doi arhierei ortodocşi au fost răpiţi, 46 de biserici şi mănăstiri ortodoxe au fost distruse. Dacă adăugăm la aces­tea, violenţa similară îndreptată asupra altor creştini din Siriasau asupra celor din Egipt şi alte ţări africane şi asiatice, vedem amploarea furtunii dezlănţuite asupra unei părţi a lumii creştine. Şi aceasta se petrece în anul 2013.

Iubiţi credincioşi,

     În viaţa omenirii au fost momente de cer senin şi mo­mente de furtună. Şi precum în trecut aşa şi astăzi, creşti­nă­tatea este chemată în orice situaţie să fie în stare de veghe. „Fiţi treji!”, ne spune Scriptura[9]; „Deşteaptă-te, române”, în­deamnă imnul naţional. Starea de veghe, de priveghere şi atitudinea de deşteptare continuă şi curaj mărturisitor defi­nesc viaţa creştinului adevărat. „În lume necazuri veţi avea”,ne avertizează Hristos Domnul. Şi tot El ne spune: „dar în­drăzniţi. Eu am biruit lumea”[10]. Domnul Hristos ne face păr­­taşi acestei biruinţe şi pe noi fraţii Săi, căci Hristos, „fă­cându-se Frate cu noi, noi toţi devenim fii ai Tatălui ceresc împreună cu El şi fraţi între noi”[11].

      Ca fraţi ai lui Hristos şi fii ai Tatălui ceresc avem încre­dinţarea că Fratele nostru mai mare, Hristos Domnul, iu­birea Tatălui şi adumbrirea Duhului Sfânt nu ne vor părăsi. „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”[12], zice Domnul. Pen­tru aceea, în ceas de întristare, sau de prigoană mani­fes­tată într-o formă sau alta, să zicem: „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu (...)? Nădăjduieşte în Dumnezeu (...); mân­tui­rea feţei mele este Dumnezeul meu”[13] sau „Domnuleste luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?”[14].

Iubiţi fii şi fiice întru Hristos,

      Vieţuirea creştină în zilele noastre este pe cât de fru­moasă şi dătătoare de bucurie, sens şi lumină, pe atât de dificilă. Este calea străbătută de Hristos de la Cruce la În­viere. Altă cale spre Înviere, adică spre pace şi bucurie în Duhul Sfânt, nu există în afară de răstignire şi trecere prin necazuri, ispite şi adesea persecuţii. De ce aceasta? Ne răs­punde Sfântul Ioan Evanghelistul: Hristos „Şi-a pus sufletul Său pentru noi şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi”[15], adică pentru toţi, inclusiv pentru cei ce ne urăsc, ne doresc răul sau ne prigonesc. Aceasta este împli­nirea poruncii lui Hristos: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, bine­cu­vântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc pe voi”[16]. „Chemând pe toţi – spune Părintele Sofro­nie, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul – spre a păzi po­runca lui Hristos: «iubiţi pe vrăjmaşii voştri», Biserica se aşază între toate puterile ce se duşmănesc între ele, iar mânia de care sunt pline acele puteri, întâlnind Biserica în calea sa, năvăleşte asupra ei. Biserica însă, înfăptuind lu­crul lui Hristos pe pământ, adică mântuirea întregii lumi, conştient ia asupră-şi povara mâniei tuturor, precum şi Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii. Şi dacă Hristos, în această lume a păcatului, a fost prigonit şi nevoit să sufere, atunci şi adevărata Biserică a lui Hristos va fi prigonită şi va suferi. Este legea duhovnicească a vieţii în Hristos, de­spre care a vorbit Însuşi Hristos şi Apostolii; iar dumne­zeiescul Pavel a exprimat-o hotărât în astfel de cuvinte: «toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi» (2 Timotei 3, 12). Nici propovăduirea Bisericii, care este acelaşi cuvânt: «iubiţi-vă vrăjmaşii», nu încape în lume, şi de aceea lumea în toate veacurile a prigonit şi va prigoni adevărata Biserică”[17].

    Singura atitudine posibilă, aşadar, în viaţa unui creştin şi în Biserica lui Hristos este iubirea care, în jertfa ei, îi cu­prinde pe toţi, prieteni şi vrăjmaşi. Cu o condiţie pe care ne-o spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Fiii mei, să nu iu­bim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu ade­vă­rul”[18]. A iubi „cu fapta şi cu adevărul” înseamnă: rugă­ciune neîn­cetată pentru toţi, în special pentru vrăjmaşi, fapta cea bună pentru cel aflat în nevoie, cunoaşterea şi trăirea adevărului de credinţă, propovăduirea Evangheliei lui Hristos celor care nu-L cunosc îndeajuns sau Îi sunt potrivnici, solida­ri­zarea cu cei care suferă din cauza credinţei lor sau a ne­dreptăţilor de orice fel.

     De aceea, în aceste zile sfinte de prăznuire a Naşterii Dom­­­­­nului, să ne îndreptăm inima în rugăciune către Dum­nezeu pentru toţi cei care suferă din cauza credinţei lor în Siria şi în alte zone ale lumii. Din multul sau puţinul nos­tru material să facem parte celui în suferinţă aflat, mai aproape sau mai departe de noi. Să veghem ca adevărul de cre­dinţă să fie propovăduit cu tărie, ca guvernanţii să câr­mu­iască treburile ţării inspirându-se din Scriptură, din tradiţiile sănătoase ale înaintaşilor şi din tot ceea ce e autentic ro­mânesc, european şi uman. Familia creştină, formată din bărbat, femeie şi pruncii lor, să fie apărată ca bunul cel maide preţ, împreună cu credinţa şi valorile neamului.

    Străduindu-ne să împlinim acestea, Hristos „va lua chipîn noi”[19] ca altădată trup din pântecele Preasfintei Fecioare Maria. Împlinind, cu ajutorul lui Dumnezeu, cele rânduite de Biserică, ne vom bucura de pacea şi lumina Betlee­mului, vom înţelege „taina minunată a unui Dumnezeu Care, cu toată mărirea Lui necuprinsă, Se coboară atât de mult, încât Se face purtătorul personal al simţămintelor noastre, al legăturilor noastre cu lumea şi cu semenii noştri, al spe­cificului uman”[20].

     Dumnezeu să ne cuprindă pe toţi în mila iubirii, iertării şi binecuvântării Sale pentru a glăsui împreună cu îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”[21].

     Vă îmbrăţişez pe toţi întru lumina şi bucuria Naşterii Domnului, dorindu-vă tuturor zile frumoase de praznic şi un An Nou bineplăcut Domnului cu sănătate în familie şi pace în lume.

† Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice

[1]Cântarea a IX-a, Utrenia Nașterii Domnului, în Mineiul pe decembrie, Edi­tura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, p. 445.

[2]Ioan 3, 16.

[3]Luca 2, 13-14.

[4]„Nașterea Domnului și valoarea omului”, în Dumitru Stăniloae, Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român (1942-1993). Opere complete 3, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, p. 764.

[5]Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei, traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Ro­mâne, București, 1994, p. 103.

[6]Matei 2, 3.

[7]Ioan 15, 20.

[8]Faptele Apostolilor 11, 26.

[9]1 Petru 5, 8.

[10]Ioan 16, 33.

[11]Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit., pp. 763-764.

[12]Evrei 13, 5.

[13]Psalmi 41, 6-7.

[14]Psalmi 26, 1-2.

[15]1 Ioan 3, 16.

[16]Matei 5, 44.

[17]Arhim. Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Re`ntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 128-129.

[18]1 Ioan 3, 18.

[19]cf. Galateni 4, 19.

[20]Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 762.

[21]Luca 2, 14.