Câteva considerații cu privire la importanța ierarhiei sacramentale

Câteva considerații cu privire la importanța ierarhiei sacramentale

Ca urmare a 1) publicării de către unele fețe monahale a unor videoclipuri ce degajă o sinistră tendință anti-episcopală; 2) emiterea de judecăți neîntemeiate ale unor laici asupra structurii ierarhice, și 3) refuzul, ca spirit de frondă, a pomenirii ierarhului la Liturghie - toate aceste atitudini fiind avarii din punct de vedere dogmatic, dorim să facem următoarele precizări:

Înainte de toate, suntem de părere că, dacă în loc de a emite violent (după model sectar) nenumărate trimiteri canonice în fața camerei de filmat, persoanele menționate mai sus ar fi răsfoit, măcar din simplă curiozitate, operele unuia dintre cei mai importanți și autoritativi Părinți ai Bisericii, recte Sfântul Dionisie Areopagitul, ar fi descoperit cu ușurință următoarele principii fundamentale pentru viața Bisericii, care este legată printr-o cununie negrăită cu ierarhia ei:

1. Ierarhia bisericească, cu cele trei trepte superioare ale ei, este rînduită și voită de Dumnezeu, Cel care odihnește întru ea și care lucrează prin ea.

2. Dacă ierarhia bisericească este o oglindire terestră a ierarhiei angelice, înseamnă că cei mai înalți în trepte nu trebuie criticați de către cei din treptele inferioare. Niciodată un arhanghel nu se va ridica deasupra unui heruvim.

3. Un episcop nu poate fi niciodată judecat de un preot, diacon, monah sau laic, ci doar de cel de o treaptă cu el.

 4. Nu se poate răsturna această rînduială ierarhică, pe motiv că se apără cauza lui Dumnezeu, pentru că, așa cum tîlcuiește părintele D. Stăniloae, aceasta ar însemna că Dumnezeu însuși admite să se răstoarne rînduiala așezată de El.

5. Cei mai înalți în trepte au o răspundere enormă în fața lui Dumnezeu pentru a eleva duhovnicește pe cei din treptele inferioare, prin învățătură, bunătate, iertare.

Drept exemplificare, să observăm cum în Epistola a VIII-a, Sfântul Dionisie mustră pe monahul Demofil, care s-a ridicat împotriva unui preot pe motiv că ar fi primit la pocăință pe un păcătos: «Nu e îngăduit să învinuiești pe preotul (ιερέα) care liturghisește cele mai presus de tine sau de monahii de o treaptă cu tine, chiar dacă pare să fi arătat lipsă de evlavie față de cele dumnezeiești, chiar dacă s-ar dovedi că a făcut ceva din cele oprite. Căci, chiar dacă s-a făcut ceva necuvenit și fără rînduială în cele dumnezeiești și în cele rînduite și legiuite, aceasta nu e un motiv să se răstoarne chipurile pentru Dumnezeu, ordinea predaniei dumnezeiești. Căci nu s-a împărțit Dumnezeu în Sine. Pentru că, în acest caz, cum rămîne stabilă Împărăția Lui? Și judecata este a lui Dumnezeu, iar preoții sunt vestitorii și tâlcuitorii judecăților dumnezeiești după ierarhi, iar de la aceștia se dă și ție să înveți cele dumnezeiești prin mijlocirea diaconilor cînd e vremea, odată ce prin ei te-ai învrednicit să fii monah»[i].

Vrem să atragem atenția asupra faptului că încetarea pomenirii ierarhului, atrage după sine în mod ineluctabil invalidarea oricărei slujiri liturgice. Credem, cu toată tăria, că acolo unde nu mai este pomenit ierarhul, a cărui extensie mistică și sacerdotală este vizibilă prin antimisele de pe Sfânta Masă, Euharistia nu se poate săvîrși. Există trei axe fundamentale în jurul cărora se constituie organizarea și unitatea Bisericii: altarul, episcopul și sfințenia, iar acestea trei sunt inseparabile. Episcopul are nevoie de altar și de sfinți, altarul de episcop și de moaște, iar sfinții de episcop și altar. Fiecare dintre aceste trei elemente își găsesc plinirea în celălalt și este determinat de celălalt. Ele reprezintă trei condiții, trei premise care sfârșesc în dumnezeiasca Euharistie în care se realizează și se revelează în plenitudinea lor adevărul și unitatea Bisericii. Dacă una din cele trei lipsește, nu se poate săvârși Euharistia[ii].

 Tulburarea echilibrului, precum și accentuarea unilaterală a uneia dintre acestea trei, duce la scindarea unității și dezorganizarea vieții ecleziale și, inevitabil, la scindarea și dezorganizarea Bisericii ca Trup viu al lui Hristos. Multe dintre ereziile și schismele ce se observă în cadrul Bisericii se datorează acestor cumplite seisme pseudo-teologice, ca și multe dintre dificultățile pe care le întâmpină Biserica Ortodoxă astăzi în misiunea ei de a împărtăși lumii unitatea după chipul Sfintei Treimi pe care o trăiește în mod liturgic în fiecare ceas. Normative pentru viața unui creștin, trebuie să rămână pentru totdeauna cuvintele Sfântului Mucenic Ignatie de-Dumnezeu-purtătorul: «Când vă supuneți episcopului ca lui Iisus Hristos, îmi păreți că viețuiți nu după om, ci după Iisus Hristos (...) Este, așadar, de neapărată trebuință să nu faceți nimic fără episcop, ci să vă supuneți și preoțimii ca Apostolilor lui Hristos, nădejdea noastră»[iii].

[i] Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VIII, trad. pr. prof. Dumitru Stăniloae, în Opere complete, Ed. Paideia, București, 1996, p. 261.

[ii] Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, trad. diac. Ioan I. Ică jr, ediția a II-a, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 176.

[iii] Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Tralieni, 2, trad. pr. Dumitru Fecioru, în Scrierile Părinților Apostolici, Ed. I.B.M.B.O.R, București, 1995, p. 204.