Biserici ale Sfântului Maxim Mărturisitorul din lume

Biserica de pe coloana Katskhi din Georgia

  • prima biserică construită a fost constrită aici undeva între secolele VI-VIII
    prima biserică construită a fost constrită aici undeva între secolele VI-VIII
  • Coloana de 40 m înălțime
    Coloana de 40 m înălțime
  • Părintele Maxim Qavtaradze, stâlpnic al zilelor noastre
    Părintele Maxim Qavtaradze, stâlpnic al zilelor noastre
  • Pe platforma coloanei
    Pe platforma coloanei
  • Coloana, la 10 km de orașul minier Chiatura
    Coloana, la 10 km de orașul minier Chiatura
  • În vârful coloanei
    În vârful coloanei
  • Părintele Maxim cu tineri constructori voluntari
    Părintele Maxim cu tineri constructori voluntari
  • Calea de acces pe coloană
    Calea de acces pe coloană
  • Odihnă
    Odihnă
  • Relicvele ultimului stâlpnic, descoperite în 1940 de un grup de cercetători ajutați de alpiniști
    Relicvele ultimului stâlpnic, descoperite în 1940 de un grup de cercetători ajutați de alpiniști
  • Viață pe coloană, izolat, asemenea vechilor stâlpnici, mai aproape de cer
    Viață pe coloană, izolat, asemenea vechilor stâlpnici, mai aproape de cer
  • Scripetele care a ajutat la reconstrucția locului
    Scripetele care a ajutat la reconstrucția locului
  • descrieri precise ale platformei coloanei
    descrieri precise ale platformei coloanei
  • cripta
    cripta

Coloana/stâlpul Katskhi este un monolit natural din calcar situat în satul Katskhi din regiunea Imereti aflată în Vestul Georgiei, în apropierea orașului Chiatura. Are aprox. 40 m înălțime și străjuiește  mica vale a râului Katskura, un afluent al lui Q`virila[1].

Având pe vârful de aprox. 150 mp ruinele vizibile ale unei biserici, stânca a fost venerată de localnici ca Stâlpul Vieții, simbolizând Adevărata Cruce, fiind înconjurată de numeroase legende. A rămas necercetată de oamenii de știință până în 1944, iar apoi a fost studiată mai sistematic între 1999-2009. Studiile au dovedit vechimea vieții monahale aici din perioada, datând din secolele IX- X.

O inscripție georgiană datată paleografic în sec. al XIII-lea, sugerează că mănăstirea exista în acele timpuri[2]. Activitatea monahală pe stâncă a început să reînvie în anii 1990[3], iar biserica de pe stâncă a mănăstirii a fost restaurată în cadrul  unui program finanțat de stat în 2009[4].

Arhitectura

Complexul Stâlpului Katskhi este alcătuit din biserica dedicată Sfântului Maxim Mărturisitorul, o criptă, trei chilii pustnicești, o pivniță și un perete cortină sprijinit pe partea mai accidentată a coloanei. La baza stâncii se află biserica nouă a Sfântului Simeon Stâlpnicul, ruinele unui zid vechi și clopotnița. Biserica Sf. Maxim Mărturisitorul este  situată pe partea de sud-est, pe vârful stâncii.  Este o biserică mică, cu dimensiunile 4,5 x 3,5 m și reprezintă restaurarea modernă a unei biserici medievale de piatră ruinate. Mai jos și la sud de biserică se află o criptă rectangulară alungită cu dimensiunile de 2,0 x 1,0m, care a fost folosită ca mormânt. Săpăturile în pivnița ruinată au scos la iveală 8 vase mari cunoscute în Georgia drept k`vevri. Pivnița este o grotă rectangulară cu intrare și două luminatoare pe suprafața  verticală a stâncii situate la 10m mai jos de vârf.  Chiar  la baza stâncii se află o cruce în relief, ce seamănă cu alte desene medievale găsite și în alte părți ale Georgiei , în special la Bolnisi.

Istoria

În cronicile istorice, stânca Katskhi este menționată mai întâi de cercetătorul georgian din sec. XVIII-lea, prințul Vakhushti, care, în lucrarea sa Descrierea Geografică a Regatului Georgia, relatează: “Este o stâncă în vale asemenea unui stâlp, destul de înaltă. Pe vârful ei este o biserică mică, dar nimeni nu poate urca până la ea; nici nu se știe cum s-ar putea”[5]. Nici o altă mărturie scrisă nu a supraviețuit. Multe legende locale înconjoară acest stâlp. Una dintre ele spun că vârful stâncii a fost legat printr-un lanț lung din fier de domul bisericii Katskhi, aflată la o distanță de 1, 5 km de stâncă.

În iulie 1944, un grup condus de alpinistul Alexander Japaridze şi de scriitorul Levan Gotua, a făcut prima ascensiune documentată pe stânca Katskhi. Vakhtang Tsintsadze, un specialist în arhitectură din grup, afirma în articolul său din 1946 că ruinele găsite pe vârful stâncii erau rămăşiţele a două biserici, datând din sec. V şi VI, fiind asociate cu practica stâlpniciei, binecunoscuta formă de asceză creştină, întâlnită mai ales în Siria. Din 1999, pilonul Katskhi a devenit subiectul unei cercetări mai sistematice. Bazându-se pe studii şi cercetări arheologice conduse în 2006, Giorgi Gagoshidze, istoric de artă din cadrul Muzeului Naţional al Georgiei, a redatat construcțiile în sec. IX-X. El a conchis că acest complex era format dintr-o biserică de mănăstire şi chili pentru sihaştri. Descoperirea rămășițelor pivniţei a regândit ideea dezvoltării unui ascetism extrem pe stâlp. În 2007, a fost găsită o mica placă de piatră având inscripţii georgiene asomtavruli, datate paleografic în sec. XIII, revelând numele unui anume „Giorgi”’, responsabil pentru construcția celor 3 chilii. Inscripția menționează de asemenea Stâlpul Vieții, imitând tradiția populară de venerare a stâncii ca simbol al Adevăratei cruci.

Activitatea monahală a început să reînvie în 1995, odată cu sosirea aici a monahului Maxim Qavtaradze, născut chiar în apropiere, în Chiatura. Într-un interviu în The Telegraph, monahul Maxim, un convertit, a făcut referire la viața sa actuală și la tinerețea zbuciumată: "Aici, în linistea de sus, poți simți prezența lui Dumnezeu. Când eram tânăr, beam, vindeam droguri, de toate. Când am ajuns în închisoare, am știut că e timpul pentru o schimbare. Obișnuiam să beau cu prietenii pe dealurile din jur și să privesc spre acest loc, în care pământul se întâlnește cu cerul. Noi știam că aici au locuit călugari înainte și simțeam un mare respect față de ei". 

Între anii 2005-2009 biserica Sfântului Maxim Mărturisitorul de pe vârful stâlpului a fost restaurată cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Conservarea Moştenirii Culturale a Georgiei. Acum stânca este accesibilă cu ajutorul unei scări ce pleacă de la bază spre vârf.

Deși administrează integral acest loc, în 2013 părintele Maxim încă nu primise binecuvântarea Patriarhiei Georgiei de a se instala definitiv pe coloană ca și stâlpnic, dar aștepta... 

prelucrare după http://en.m.wikipedia.org/wiki/Katskhi_Pillar

[1] Giorgi Gagoshidze, კაცხის სვეტი ("Katskhi Pillar"), Academia, 1, 2010, pp. 55–68.

[2] Ibidem.

[3] Temo Bardzimashvili (August 27, 2010), Georgian Monk Builds Stairway to Heaven, Eurasianet.org.

[4] National Agency for Cultural Heritage Preservation of Georgia (2009), Rehabilitation of the Monuments of Georgia, p. 142. Heritagesites.ge.

[5] Wakhoucht, Description géographique de la Géorgie, trad. Marie-Félicité Brosset, Typographie de l'Academie Impériale des Sciences, St. Petersbourg, 1842, pp. 365–369; W. Allen, "Two Georgian Maps of the First Half of the Eighteenth Century", Imago Mundi, 1950, 10, pp. 109-110.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular