Învierea lui Hristos - biruința vieții asupra morții

† TEOFAN,

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţilor preoţi din parohii,
cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iaşilor:
har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu
Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

„Prăznuim omorârea morţii,
sfărâmarea iadului,
şi începătura altei vieţi, veşnice.” [1]

Iubiţi fraţi preoţi,

Iubiţi creştini drept-slăvitori,

Hristos a înviat!

Iată-ne ajunşi, cu mila lui Dumnezeu, la slăvita sărbă­toare a Învierii Domnului. A trecut perioada Marelui Post, perioadă de nevoinţă şi de bucurie în acelaşi timp. Suntem acum cuprinşi de lumina Sfintelor Paşti, mărturisind adevărul fundamental, şi anume că: „Hristos a înviat din morţi, cu moar­tea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le” 2.

Mărturisirea adevărului Învierii Domnului Hristos stră­bate întreaga cântare a Bisericii în aceste zile: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă!”3.

Realitatea Învierii este arătată şi prin schimbarea întru­câtva a ritmului de viaţă în această perioadă: mai multă pace sufletească, o mai adâncă bucurie pe feţele tuturor, mai multă prezenţă în sânul familiei. Salutarea creştinească „Hristos a înviat!” şi răspunsul „Adevărat a înviat!” sunt rostite de cei mai mulţi semeni ai noştri în aceste zile, mărturisind şi prin aceasta deschiderea oamenilor spre adevărul Învierii.

Iubiţi credincioşi,

În aceste zile de prăznuire sfântă, lumina Învierii învă­luie sufletele noastre în duhul păcii, al bucuriei şi al vieţii întru Hristos. Cuvintele Mântuitorului privitoare la viaţa veş­nică, pregustată încă din această lume, îşi găsesc mai adânc ecou şi răspuns în fiinţa noastră:„Adevărat, adevăratzic vouă: cel ce crede în Mine are viaţă veşnică”4.„Eu sunt În­vierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac.”5

În timp ce ascultăm cuvintele Domnului Hristos şi fru­moa­sele cântări liturgice despre viaţa veşnică, încercând a le înră­­­dăcina în conştiinţa noastră, constatăm cu durere că lumea din jurul nostru şi realitatea păcatului din noi arată prezenţa morţii şi a întunericului în viaţa noastră şi a umanităţii. Ade­vărul Învierii răspândeşte în jur lumină sfântă spre tămă­duirea rănilor din noi, iar puterea întunericului încearcă să alunge această lumină şi să se facă stăpână peste sufletele noastre şi peste viaţa lumii.

Există, aşadar, o luptă permanentă între viaţă şi moarte, între lumină şi întuneric. Această luptă se desfăşoară în min­tea şi în inima oamenilor, dar şi la nivelul societăţii din multe părţi ale lumii. Am amintit, anul trecut, în cuvântul pastoral de Crăciun, despre persecuţiile sângeroase la care sunt supuşi în vremea noastră creştinii, în Siria îndeosebi, dar şi în alte ţări. La această stare de persecuţie împotriva creştinilor se adaugă acum tensiunea între ruşi şi ucrainieni, creştini ortodocşi deopotrivă, fapt ce dă conflictului o nu­anţă cu atât mai dureroasă, mai greu de înţeles. Nimic nu este mai neomenesc şi necreştinesc decât războiul dintre fraţi. Este şi acesta un semn al întunericului, al neînţelegerii de către creştini a tainei Învierii, o incapacitate de a transpune în viaţa proprie şi a societăţii adevărul mântuitor al credinţei în Hristos.

În acelaşi timp, în alte zone, unde nu se întâmplă nici per­secuţii sângeroase împotriva creştinilor, nici războaie între fraţi, creştinii se confruntă cu împotrivirea, marginalizarea, ri­diculizarea şi discriminarea. În unele ţări ale lumii civilizate sunt alungate însemnele creştine din instituţiile publice. În alte părţi, precum şi la noi adesea, se duce o luptă acerbă pentru a nu fi predate cursuri de religie în şcoli. Zidirea de noi biserici, acolo unde acestea sunt de neapărată trebuinţă, atrage atacuri neîncetate care nu se fac auzite însă în situaţia înmulţirii cu zecile de mii a cluburilor şi barurilor sau a altor locuri unde se petrec lucruri pierzătoare de conştiinţă, de suflet şi de familie.

Totodată, se înmulţesc ţările, altădată tărâmuri creştine, unde, prin legi speciale, se ridică la nivel de familie păcatele contra firii, despre care Sfântul Apostol Pavel spunea că „ruşine este a le şi grăi”6. Aceasta se întâmplă de obicei acolo unde multe biserici creştine sunt vândute, demolate, transformate în restaurante, muzee, moschei sau spaţii de locuit. Pe lângă toate acestea, se fac tot mai des auzite voci şi se emit legi care să introducă între drepturile funda­men­tale ale omului fapte precum uciderea pruncilor în pântecele mamei, căsătoria persoanelor de acelaşi sex şi adopţia co­piilor de către aceste cupluri, eutanasierea, adică dreptul de a fi ucis la cererea proprie sau la solicitarea membrilor familiei.

În pofida acestei revărsări de păgânătate asupra lumii, apar tot mai multe semne de conştientizare a pericolului pe care-l reprezintă îndepărtarea societăţii moderne deDum­nezeu, de preceptele biblice, de tradiţiile sănătoase şi de bu­nul simţ, în legătură cu familia sau cu alte aspecte ale vieţii umane. Milioane de francezi s-au unit pentru apărarea fa­miliei şi a copilului, iar ţări precum Polonia, Ungaria şi Republica Moldova au introdus în Constituţiile lor preve­derea că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Strădania Croaţiei pentru atingerea aceluiaşi dezi­­derat, precum şi dezbaterile din societatea românească şi din alte ţări pe acelaşi subiect sunt încurajatoare în sensul reorientării lucrurilor spre direcţia cea bună. Chiar şi în Par­la­mentul European, unde adesea se adoptă recomandări înde­părtate de etica vieţii creştine, se observă începutul unei conştientizări a consecinţelor care decurg din subminarea valorilor familiei tradiţionale. Respingerea recentă de către Parlamentul European a două iniţiative care ar fi dus la si­tuaţii dezastruoase pentru normalitatea vieţii umane arată că mai sunt multe persoane responsabile pe bătrânul continent. Felicităm pe această cale europarlamentarii români care s-au afiliat respingerii acestor iniţiative necreştine, în­tristându-ne, în acelaşi timp, că alţi europarlamentari de la noi le-au sus­ţinut. Nădăjduim că au făcut-o din neatenţie sau din insufi­cientă cunoaştere şi nu vor mai repeta greşeala, iar românii vor fi atenţi şi la acest aspect în alegerile care se apropie.

Fraţi şi surori în Hristos-Domnul,

O analiză onestă a stării din noi, dintre noi şi din lume arată că moartea, în diferitele ei forme, se manifestă la tot pasul. Prin diverse mijloace ni se propune în permanenţă o cultură a morţii, o cultură care luptă împotriva vieţii.

Care este, care ar trebui să fie atitudinea noastră într-o asemenea situaţie? Un duhovnic al vremurilor noastre, Pă­rin­tele Rafail Noica, spune că „dacă Dumnezeu a lăsat lumea să ajungă până aici, înseamnă că ştie El ce face şi toate sunt rânduite. Noi să nu cădem din voia lui Dumnezeu, din În­vierea lui Hristos” 7.

„Să nu cădem din Învierea lui Hristos!” Ce înseamnă aceasta? Răspundem împreună cu duhovnicul Părintelui Rafail: „Hristos a spus: «N-am venit să aduc pace, ci sabie»8 (...) Hristos ne-a chemat la război pe tărâmul duhului şi arma noastră este «sabia Duhului, care este cuvântul lui Dum­­ne­zeu»9 (...) Singura noastră armă este iubirea, chiar şi pen­tru vrăjmaşi (...) Ne luptăm cu vrăjmaşul de pe urmă şi sin­gu­rul duşman al neamului omenesc: moartea10. Lupta noastră este pentru învierea de obşte” 11.

Cum se poate desfăşura lupta noastră pentru Înviere?

Să ascultăm, mai înainte de toate, cuvântul Domnului rostit cu multe milenii în urmă: „Iată Eu astăzi ţi-am pus îna­inte viaţa şi moartea, binele şi răul (...) Viaţă şi moarte ţi-am pus Eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să te lipeşti de El; căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale”[1]2.

Iubirea lui Dumnezeu, ascultarea glasului lui Dum­ne­zeu, alipirea noastră de Dumnezeu înseamnă viaţa noastră. Această viaţă creştină adevărată nu se desfăşoară în afara lumii, ci în interiorul ei. „Desăvârşirea, îndumnezeirea, ne­mu­­rirea, mărturisea Părintele Patriarh Teoctist, realizate în Mân­tuitorul Hristos (...) se înfăptuiesc în lumea în care trăim, pe pământul pe care-l păşim, cu toţi oamenii care trăiesc pe el, care cred, creează şi-l înfrumuseţează.” [1]3

În ciuda morţii din noi şi din lume, există oameni şi atitudini care mărturisesc prezenţa Duhului vieţii, a realităţii Învierii. Există întotdeauna lumini, adâncimi şi frumuseţi care nu lasă omenirea să cadă întru nefiinţa morţii. De la un tată şi o mamă, care îşi găsesc bucuria în naşterea de prunci, până la tânărul sau tânăra care îmbrăţişează viaţa monahală – iată oameni care luptă pentru Înviere. De la medicul care nu vo­ieştesă fie părtaş la un avort, până la profesorul care se luptă pentru educaţia copiilor – iată oameni care nu cad din lu­mina Învierii. De la omul de afaceri care nu se lasă prins de înşelăciune, până la politicianul care ascultă mai mult de Dumnezeu decât de oameni – iată persoane care luptă îm­potriva morţii, mărturisesc viaţa şi îi ajută şi pe alţii să vie­ţuiască în duhul Învierii.

Nu sunt mulţi aceşti oameni. Da, nu sunt mulţi, dar sunt printre noi, oameni ca şi noi. Nu sunt mulţi, dar ei alcătuiesc omenirea cea adâncă, singura, de fapt, care există cu ade­vărat. Ei sunt oamenii care frământă pâinea, slujesc la altar, răspândesc lumina, dau sens vieţii şi asigură, prin credinţa în Hristos şi fapta bună, supravieţuirea lumii.

Iubiţi credincioşi,

Sărbătoarea Sfintelor Paşti este un bun prilej pentru a lua aminte la cele două căi care ne sunt în faţă: viaţa sau moartea, lumina sau întunericul, Hristos sau potrivnicii Lui. Ale­gerea este esenţială. Ce va cuceri mintea şi inima noastră? Chemarea: „Veniţi de luaţi lumină!” sau cântecul amăgitor al abuzului de putere, avere şi plăcere?

Cu smerenie şi stăruinţă să-L rugăm pe Hristos Domnul să neajute a căuta numai calea care duce către El. În că­derile şi slăbiciunile noastre, Hristos Cel înviat să nu ne lip­sească de iertarea Sa şi, prin puterea Sa, să ne readucă din moarte la viaţă şi din pământul păcatului la cerul alipirii de Sine.

Bucuria Sfintelor Paşti să vă cuprindă sufletul! Sfânta În­viere să vă aducă lumina cerească în inimă şi în cuget! Pacea lui Hristos să fie prezentă în viaţa fiecăruia, în viaţa familiei, a Bisericii, a Ţării şi a lumii!

Să rămânem în iubirea lui Dumnezeu şi să fim iubitori deDumnezeu, ca într-un duh, cu o inimă şi într-un singur glas să mărturisim:

HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Al vostru părinte şi frate întru Hristos şi către Dum­nezeu rugător,

† TEOFAN,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice

1 Canonul Învierii, cântarea a şaptea, stihira a treia, în Penticostar, Editura In­stitutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, p. 20.

2 Troparul Praznicului Învierii, Penticostar, p. 14.

3 Canonul Învierii, cântarea întâi, Irmosul, Penticostar, p. 16.

4 Ioan 6, 47.

5 Ioan 11, 25-26.

6 Efeseni 5, 12.

7 Părintele Rafail Noica, Un cuvânt pentru deznădejde, rostit în martie 2003, în biserica „Sfânta Treime” din Bucureşti, (17 martie 2014).

8 Matei 10, 34.

9 Efeseni 6, 17.

10 Corinteni 15, 26.

11 Arhim. Sofronie, Rugăciunea, experienţa Vieţii Veşnice, Ed. Deisis, Sibiu, 32007, p. 90.

12 Deuteronomul 30, 15; 19-20.

13 † Teoctist, mitropolit al Moldovei şi Sucevei, „Naşterea Domnului, mesaj sfântde pace”, înPe treptele slujirii creştine, partea a patra, Editura Mitropoliei Mol-dovei şi Sucevei, Mănăstirea Neamţ, 1986, p. 136.