Ce înseamnă în Evanghelie Zaheu vameşul, şi cele cu privire la el?[1]
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Macarie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. (Troparul Sf. Macarie Egipteanul - 19 ianuarie)
Zis-a avva Antonie: „Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-L ai înaintea ochilor tăi. Și dacă faci ceva sau spui, să ai mărturie Sfintele Scripturi și fii înfrânat la limbă și la pântece. Acestea trei păzește-le și te vei mântui”.[1] (Teognost, Tezarul, XVII, 3, VHPF 5, Iași, 2015, p. 200.)
La sfârșitul acestei săptămâni va fi comemorat la Iași și Mănăstirea Neamț (12-14 noiembrie 2015), la inițiativa Părintelui Mitropolit Teofan, gheronda Dionisie Ignat , botoșănean de origine, unul din cunoscuții și iubiții duhovnici din Muntele Athos, poate cel mai cunoscut duhovnic român athonit din secolul al XX-lea. A fost în același timp unul din cei mai longevivi viețuitori români de acolo, petrecând în Athos neîntrerupt 78 de ani. A plecat din România spre Athos la vârsta de 17 ani, în 1926 și a trecut la Domnul în 2004, după o viață de mare asceză, îndelungat în zile.
[ https://edituradoxologia.ro/canoane-la-dumnezeiasca-schimbare-la-fata-ma... ]
Iisuse, Bunule, Cel ce ți-ai însângerat mâinile pe cruce și pe mine m-ai izbăvit din patimi nelegiuite și de sângiuri blestemate, scoate sufletul meu din cugetul trupului, izbăvește-mă de voirea sângelui și dă-mi mie să fac voia Ta.
Ca fiu, nu am iubit cu-adevărat pe Tatăl meu, Hristoase, ca simbriaș primind simbria, nu m-am supus cu credință, ca rob recunoscător Ție, de frica pedepselor nu Ți-am slujit. Cu ce ochi, dar, voi privi la Tine?
1. În răstimpul tuturor acestor zile care au trecut, ce sunt în număr de cincizeci, prăznuim noi învierea din morţi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ţinând-o noi pe aceasta mai presus de celelalte sărbători, pe temeiul însemnătăţii ei.
Numărul acesta de zile cuprinde pomenirea din fiecare an a întoarcerii Sale în cer, iar această pomenire arată deosebirea între Domnul Care a înviat din morţi şi robii care cândva vor trăi din nou.
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular