Ortodoxie

Sfîrșitul Bizanțului, identificat în vulgata istoriografică cu pătrunderea sultanului Mehmed al II-lea în Constantinopol pe 29 mai 1453, surprinde tabloul unei societăți sfîșiate între opțiuni politico-religioase antagonice. Pentru majoritatea bizantiniștilor din țările est și sud-est europene, între Bizanț și ortodoxie se pune un semn de egalitate, iar cele două noțiuni funcționează în sistem de sinonimie sau într-o notă mai emoțională: Bizanțul este patria ortodoxiei. Or, pe 29 mai 1453, Bizanțul nu mai era ortodox.

Un model de mistagogie ecleziologică ortodoxă: Povestirea II, 17 a Sfântului Anastasie Sinaitul

            Relativismul contemporan predominant în Europa nu putea decât să urmeze arianismul, de vreme ce relativismul metafizic a dat naștere și celui moral. Nu există nimic absolut, nimic mai presus de lume, nici în lume, nici în jurul lumii sau omului. Dar de acest relativism mai nou, precum și de vechiul arianism ne salvează numai credința în Dumnezeu-omenitatea Mântuitorului, în deoființimea Lui cu Dumnezeu Tatăl. Ne salvează mai precis minunatul adevăr: deoființimea.