Valoarea pentru creștinătate a Liturghiei Bisericii Sfintei Învieri
Ne-au povestit nouă, așadar, unii dintre cei vechi din Ierusalim că, înaintea lui Zaharia[1], cel între sfinți, care a fost patriarh înaintea cuviosului Modest, Sfânta Liturghie din Biserica Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, în fiecare Duminică era mai lungă. Dar într-o zi vede în vis preacuviosul Zaharia, cel pomenit mai înainte, un loc, ca un fel de nartex, un palat nepovestit, întru care era Împăratul întru cele de taină.