Scrieri duhovnicești

Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, Doxologia, 2012

17 Februarie 2014 / Patristica / Pr. Dragoș Bahrim
Sf. Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, 2012, coperta Sf. Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, 2012, coperta

Despre acest Sfânt Calist se știe că a întemeiat o mănăstire în Macedonia de Nord, la Melenic, de unde i s-a tras și supranumele de Melenichiotul, mănăstire ridicată în 1370 la cererea sa, de către Patriarhul Ecumenic Filotei Kokkinos la rangul de stavropighie. Documentele patriarhale păstrate ce menționează acest fapt, susțin realitatea istorică sigură a persoanei. Calist este deci un isihast la o generație distanță de Sfântul Grigorie Palama, dar într-o aceeași linie duhovnicească.

Scrierile sale au fost puțin copiate de-a lungul veacurilor datorită faptului că autorul și Mănăstirea sa au fost destul de izolați de principalii centri ai duhovnicești ai epocii (Constantinopol și Muntele Athos), dar poate și datorită faptului că scrisul său este complex și pe alocuri foarte dificil. El este cunoscut ca autor al unei colecții de 30 de Cuvinte și tratate, colecție numită Mângâierea isihastă, păstrate integral doar în manuscrisul Vaticanus gr. 736 și parțial în alți codici. Dintre acestea s-a asimilat în Filocalie doar scurtul Cuvânt al XXII-lea cu numele de Meșteșugul liniștirii. Calist Angelicoudes este de asemenea cunoscut și ca autor al unui tratat Împotriva lui Toma d’Aquino, editat de profesorul Stylianos Papadopoulos la începutul anilor ’70 după singurul manuscris păstrat.    

Volumul nostru aduce la lumină pentru prima dată în limba română trei din cele treizeci de tratate, având ca principal subiect lucrarea Duhului Sfânt. Aceste tratate au fost editate și publicate de către Înaltpreasfințitul Simeon Koutsas, în revista Θεολογία (Atena) în 1996-1997, fiind prefațate de un consistent studiu introductiv. Studiul împreună cu textele editate și traduse în limba franceză de asemenea tradus, constituiseră mai întâi subiectul unei teze de doctorat sustinute la Strasbourg în 1984. Studiul reliefează adevărata valoare a operei acestui minunat autor și lansează ipoteza, confirmată de cercetările ulterioare ale lui Antonio Rigo, că Angelicoudes este de asemenea autorul real și al Capetelor din Filocalie puse sub numele lui Calist Patriarhul și Calist Catafyghiotul.

Invit la lectura acestei cărți pe toți iubitorii de literatură filocalică. Personal, socotesc aceste texte printre cele mai bune și lămuritoare în privința problemei cum lucrează Duhul Sfânt în cei ce cred în Hristos. Lucrările acestea nu trebuie neglijate, ci mai degrabă studiate cu toată acrivia, deoarece ele descriu ce este Ortodoxia și cum mărturia tainică a Duhului certifică adevărata credință.

Este binecunoscută maxima Sfântului Serafim de Sarov: “Scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt!”. Însă cum se realizează aceasta în practică? Sfântul Serafim i-a demonstrat empiric ucenicului său Motovilov, care a avut alături de învățătorul său atât experiența Duhului, a Împărăției, dar și experiența iadului. În lipsa acestei experiențe, și în lipsa unui învățător sfânt precum Sfântul Serafim, nouă nu ne rămân decât cuvintele inspirate de Duhul Sfânt ale Sfinților, între care Calist Angelicoudes ocupă un loc de cinste, rugând pe Dumnezeu să ne lumineze mintea pentru o înțelegere adevărată a Tainelor Sale.  

                                                                                                                                                                      

“De aici, din noi adică, este dragostea curată de Dumnezeu, când ne atinge strălucirea dumnezeieștii iluminări. Căci ce este mai vrednic de iubire, spun părinții, decât dumnezeiasca frumusețe, a cărei închipuire sufletul o pătimește în Duh în tainița conștiinței? Când sufletul se desparte cu toată râvna de toate, în afară de Dumnezeu, atunci sufletul nu mai aleargă după nimic altceva decât după Dumnezeu și numai de El se lipește și numai întru El își află bucuria, pacea și îndelunga răbdare, încât sporește din belșug în credință și bunătate, rănit fiind numai de frumusețea aceea negrăită, nestricăcioasă și nevăzută. Și, pătimind acestea, [sufletul] se unește cu Dumnezeu, fiind sub stăpânirea dumnezeieștii iubiri celei mai presus de minte, și, aprins de focul dragostei dumnezeiești, se uimește de dumnezeiasca strălucire și se desfată foarte de frumusețe și se bucură mai presus de fire de mireasma lui Dumnezeu dată de Duhul Sfânt, aruncându-l  într-un extaz negrăit. Și, prin ațintirea de neuitat a ochilor minții [spre Dumnezeu], se umple de cea mai înaltă vedere a lui Dumnezeu și se îndulcește de ea în egală măsură.”

[Sf. Calist Angelicoudes, Cuvântul al XVI-lea, Despre războiul cel înțelegător și despre sfânta isihie care-i urmează]

 

Vedeți și fișierele atașate

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular